Tinerii liberali, întrecere la minifotbal într-un turneu organizat la Valu lui Traian

Președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, și președintele interimar al Organizației Municipale Constanța a PNL, Robert Boroianu, au participat ieri la „Turneul de Minifotbal Valu lui Traian”. 
Evenimentul a fost organizat de Filiala Constanța a Tineretului Național Liberal în cadrul proiectului „Cunoaște-ți comunitatea”.
Cele zece echipe formate din tineri din organizațiile TNL din municipiul și județul Constanța au creat un adevărat spectacol pe terenul de forbal. Echipa care s-a detaşat în clasamentul competiţiei a fost cea a TNL Valu lui Traian, urmată de TNL Techirghiol și TNL Viile Noi.

„Suntem foarte fericiți că am organizat această a doua ediție a Turneului de Minifotbal Valu lui Traian. Multumesc colegilor noștri din județ care au participat alături de noi. Îi asigur că și în perioada următoare vom organiza astfel de evenimente dedicate tinerilor”, a declarat președintele TNL Valu lui Traian, Dragoș Dumitrache.

Câştigătorii au fost recompensaţi cu diplome şi cupe, aceștia reuşind să încheie cu succes un sfârşit de săptămână dedicat acţiunilor tinerilor liberali.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.