Topul celor mai mari scandaluri din universităţi

Universitatea Spiru Haret a avut două scandaluri de proporţii din 2009 încoace, soldate cu sute de haretişti care nu şi-au primit nici până astăzi diplomele de absolvire. 2 profesori la Universitatea Hyperion din Caransebeş au fost arestaţi în 2010 pentru luare de mită. Audierile în acest dosar continuă. Vezi cronica scandalurilor din universităţi.

Universitatea Spiru Haret (USH) - scandalul învăţământului la distanţă.

Iulie 2009: Ministerul Educaţiei vrea să închidă centrele de învăţământ la distanţă ale USH. În acest sens, s-a emis Hotărârea de Guvern nr. 749/200 9, publicată în Monitorul Oficial nr. 465 din 6 iulie 2009, care interzicea Universităţii Spiru Haret să organizeze admitere pentru anul universitar 2009-2010.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, anunţa în iulie 2009 că diplomele emise de USH la ID şi la fără frecvenţă vor fi anulate. În total, vorbim de aproximativ 100.000 de absolvenţi USH care se găsesc în această situaţie.

Deznodământ: diplomele USH nu pot fi anulate de Ministerul Educaţiei. Pe 14 august 2009 Curtea de Apel Bucureşti conferă dreptul USH de a organiza examen de admitere la toate specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, precum şi la toate formele de învăţământ. Curtea de Apel a suspendat executarea Hotărârii de Guvern nr. 749/2009, care interzicea USH să organizeze examen de admitere pentru anul universitar 2009-2010.
Detalii despre decizia Curţii, aici.

Absolvenţii nimănui - scandalul diplomelor emise de USH

4 august 2010: USH a anunţat că absolvenţii 2008, 2009 şi februarie 2010, care au terminat forme de învăţământ considerate neautorizate de către Ministerul Educaţiei, vor susţine din nou examenul de licenţă în septembrie (în temeiul Ordonanţei de Guvern 10/2009, care prevedea că absolvenţii USH înmatriculaţi în anul I în perioada 2005 - 2008, la ID şi FR, adică cei care au absolvit şi şi-au dat licenţa în 2008 şi 2009, vor trebui să susţină din nou examenul de licenţă).

În aceeaşi zi, Ministerul Educaţiei răspunde anunţului USH, avertizând că dipomele absolvenţilor promoţiilor 2008 şi 2009 ai Universităţii nu vor fi recunoscute chiar dacă vor susţine examenul din nou în septembrie, pentru că forma de învăţământ urmată nu a fost autorizată.
9 septembrie 2010: Absolvenţii USH din promoţiile 2008 şi 2009 nu trebuie să dea din nou examenul de licenţă, anunţă oficialii Universităţii Spiru Haret. Diplomele acestora vor fi recunoscute de Ministerul Educaţiei.
Martie 2011: O parte din absolvenţii din 2009 au dat în judecată USH pentru că nu le-au fost eliberate diplomele de absolvire nici până astăzi. Astfel că, deşi Legea Educaţiei abrogă Ordonanţa Guvernului 10/2009, absolvenţilor care au urmat programe de studiu la distanţă nu li se recunosc nici astăzi studiile.
Iulie 2011: Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, a solicitat propuneri din partea ARACIS pentru rezolvarea problemei haretiştilor care au urmat programele de studii neautorizate. Cel mai probabil - în septembrie vom avea un răspuns cert în acest sens.
USH continuă să fie un jucător mare pe piaţa de profil, în vreme ce promoţiile 2008-2009 de la ID şi FR ale USH încă mai aşteaptă diplomele „promise".

II. Universitatea Titu Maiorescu - scandal la Medicină Dentară din cauza studenţilor italieni.



Noiembrie 2008: Un profesor care a vrut să rămână anonim, de la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti a declarat pentru Realitatea TV că lui şi colegilor săi li se cerea să promoveze studenţii italieni la examen, deşi aceştia nici nu învăţau nici nu veneau la cursuri. Profesorul a acuzat conducerea facultăţii că a eliberat diplome de stomatologi la zeci de studenţi italieni care nu veneau deloc la facultate.
"Examenul cu studenţii străini se dădea într-o sală separată, fără să fie de faţă studenţii români. La corectarea lucrărilor ni se indica să trec anumite note studenţilor străini, nu aveam voie să îi pic. Eu mă trezeam cu studenţii italieni exact în ziua de examen, eram chemat de oriunde să dau examenul cu ei. Studenţii italieni vin într-un modul de 7-10 zile, o dată la 7-8 săptămâni", declara profesorul de la Universitatea Titu Maiorescu pentru Realitatea TV.

Scandalul diplomelor eliberate ilegal a izbucnit după ce autorităţile italiene au cerut Guvernului de la Bucureşti să declanşeze o anchetă. Suspiciunile autorităţilor din Italia se refereau la faptul că mai mulţi italieni au obţinut diplome de licenţă într-o perioadă în care profesau în Italia ca tehnicieni dentari, astfel că era imposibil să fi fost la studii în România în acelaşi timp.

Conducerea Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii Titu Maiorescu a fost suspendată pe timpul cercetărilor în cazul diplomelor false.

Mai 2009: ARACIS a cerut Ministerului Educaţiei să nu se organizeze examen de admitere pentru specializarea Medicină Dentară din cadrul Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti, în anul universitar 2009-2010.

Ancheta Ministerului Educaţiei la Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti a arătat că cetăţenii italieni care studiau aici au fost prezenţi la cursuri, prin urmare diplomele au fost emise corect la Medicină Dentară, la Titu Maiorescu Bucureşti.

III. Facultatea de Medicină din Oradea - diplome false pentru studenţi străini.

În 2006 şi în 2008 - scandaluri cu diplome false eliberate străinilor în specializări care nu există în nomenclatorul Ministerului Sănătăţii a avut loc la Facultatea de Medicină din Oradea.

În 2006 anchetatorii au descoperit că facultatea a eliberat străinilor de-a lungul timpului peste 20 de diplome, în specializari care nici măcar nu există în România.

Decanul Facultăţii de Medicină din 2008, Adrian Maghiar, a demisionat la scurt timp după declanşarea anchetei de către Ministerul Educaţiei în cazul diplomelor false.
Ancheta s-a închis însă din lipsă de probe.
IV. Scandal la Universitatea Hyperion - analfabet solicit diplomă pentru 1.500 de euro.

Doi profesori şi un student de la Universitatea Hyperion din Caransebeş au pretins de la 35 de studenţi de la Facultatea de Drept câte 1.500 de euro în schimbul promovării examenului de licenţă, indiferent de nivelul de pregătire al acestora. S-a întâmplat în mai 2010.
Nicoleta Gumă, şefa filialei din Caransebes a Universităţii, Eugen Tacotă, student al Universităţii Hyperion şi Gheorghe Stancu, membru în comisia de susţinere a examenului de licenţă la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Hyperion, au fost acuzaţi de trafic de influenţă şi arestaţi în iulie 2010.
Gheorghe Stancu a fost acuzat de luare de mită în formă continuată iar ceilalţi 2 - de complicitate la luare şi dare de mită în formă continuată.
Conform rechizitoriului întocmit de DNA, profesorul Gheorghe Stancu, în calitate de coordonator al lucrărilor de diplomă a 35 de studenţi caransebeşeni şi membru în comisia de licenţă, a primit de la cei 35 de studenţi 52.500 de euro, prin intermediul Nicoletei Gumă şi a lui Eugen Tacotă, în schimbul promovării licenţei, în mai 2010.

În noiembrie 2010: dosarul celor 3 a fost strămutat la Tribunalul Dolj.

Martie 2011 - audierile continuă în cazul Nicoletei Gumă şi a lui Gheorghe Stancu. Eugen Tacotă a fost deja condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, acesta recunoscându-şi vina în acest dosar.

V. Mastere ilegale la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir din Bucureşti.

Martie-iunie 2008: Universitatea Dimitrie Cantemir a înfiinţat 34 de programe de master care funcţionau fără aviz legal (din partea Ministerului Educaţiei). Programele au fost vândute candidaţilor în anul universitar 2008-2009.

VI. Universitatea Dacia din Herculane înscria candidaţi şi după ce a fost desfiinţată prin HG.

Universitatea particulară din Băile Herculane, lichidată prin HG 410 din 2002, a continuat să înmatriculeze absolvenţi de liceu, la super-oferta locurilor nelimitate (deşi nu mai avea dreptul să organizeze admitere începând cu anul universitar 2002-2003).
Universitatea Dacia din Herculane a fost renumită la vremea ei pentru dosarele de corupţie în care pionul cheie a fost preşedintele fundaţiei şi universităţii din Herculane - Ilie Iocsa.
Gazeta de Sud scria în 2003 despre arestarea lui Iocsa, după ce a fost surprins în flagrant în timp ce primea 1.500 de dolari de la o studentă, pentru o lucrare de diplomă şi garantarea licenţei.
La domiciliul lui Ilie Iocsa s-au mai găsit peste 100.000 de lucrări de diplomă nedatate, cu antetul fundaţiei, şi peste 100.000 de dolari, mai scria Gazeta de Sud în acelaşi an. Mai mult, la sediul instituţiei s-au găsit 42.500 de euro şi 54.500 de dolari, peste 100.000 de lucrări de diploma nedatete cu antetul fundaţiei.

Sursa: http://www.money.ro/

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

19 Apr 2024 208

Exclusiv! Ioana Ancuța Popoviciu, de la Mangalia, rămâne judecătoarea cazului de la 2 Mai! Cererea de abținere, respinsă (MINUTĂ)

19 Apr 2024 801

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 225

Declarații cutremurătoare! Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la 2 Mai povestește chinul prin care a trecut! (VIDEO)

18 Apr 2024 1016

Județul Constanța Familiile tinerilor uciși la 2 Mai au ajuns la locul accidentului (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 500

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 545

„Regret tragedia provocată!“ Vlad Matei Pascu rămâne în stare de arest preventiv! (MINUTĂ)

16 Apr 2024 707

Știri Constanța Incendiu în toiul nopții în stațiunea Mamaia! Panică în rândul a zeci de persoane, printre care și copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1873

IGPR Infotrafic Circulație oprită pe DN 11

11 Apr 2024 268

Vlad Matei Pascu cere Tribunalului Constanța să fie pus în libertate!

10 Apr 2024 599

Tragedie la 2 Mai Vlad Matei Pascu a cerut, prin avocat, revocarea arestării preventive! Iată răspunsul Judecătoriei Mangalia (MINUTĂ)

09 Apr 2024 490

Vlad Matei Pascu, acuzat de producerea tragediei de la 2 Mai – „În momentul de față aș da orice să dau timpul înapoi, să fac lucrurile diferit!“

09 Apr 2024 683

Judecătoria Mangalia decide mâine libertatea lui Vlad Pascu, acuzat de tragedia de la 2 Mai!

08 Apr 2024 734

Noapte de foc pentru pompierii constănțeni! Zeci de porumbei de rasă salvați din incendiul de la Corbu (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 742

UPDATE Un nou termen la Judecătoria Mangalia în dosarul tragediei de la 2 Mai! Cererea de schimbare a încadrării juridice, respinsă de instanță (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 1138