Trafic de influență Un constănțean a fost prins în flagrant când lua mită de la un imigrant libanez

Ofițerii DGA Constanța, sub coordonarea  unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au prins în flagrant o persoană care primea suma de 1.200 de lei pentru a interveni pe lângă funcționari ai MAI și MAE ca să obțină prelungirea vizelor de ședere pentru doi cetățeni libanezi.
 
Denunțul a fost făcut chiar de cei doi cetățeni străini, soț și soție, care pe 5 august s-au adresat autorităților de la Serviciul Județean Anticorupție Constanța, spunând că numitul D.P.C. le-a promis că în schimbul a 5.000 de lei își va trafica influența pe lângă angajați ai MAI și MAE, în vederea prelungirii vizelor de ședere ale celor doi.

Astfel, conform unui comunicat al Serviciului Județean Anticorupție Constanța, la începutul anului 2016, cei doi soți i-au dat bărbatului echivalentul în lei al sumei de 2.500 de euro, urmând ca mai apoi să-i dea și diferența, în momentul în care ar fi obținut serviciul promis. 
 
Întrucât vizele cetățenilor libanezi urmau să expire luna viitoare, pe 10 august, numitul D.P.C. l-a contactat telefonic pe unul dintre soți cerându-i să aibă pregătită diferența de bani, pe care ar fi urmat s-o ridice a doua zi, pe 11 august, iar apoi ar fi urmat să finalizeze demersurile pentru obținerea vizelor.
 
Ieri, au intrat pe fir ofițerii DGA, care au pus la cale un flagrant și l-au prins pe D.P.C. în timp ce primea cei 1.200 de lei din diferența de 8.900 de lei pregătită, întrucât urma să obțină prelungirea vizelor pentru o perioadă de un an.
 
Bărbatul prins în flagrant a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus față de el măsura controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost șef al DGA Constanța cere recalcularea pensiei. Decizia Tribunalului

18 Oct 2023 1002

Fost șef al DGA Constanța, în așteptarea deciziei de la Tribunal

15 Sep 2023 2470

Consiliul Județean Constanța, în parteneriat cu DGA, implementează proiectul „Creșterea transparenței, eticii și integrității la nivelul județului Constanța

30 Apr 2023 912

Flagrant la Murfatlar! Condamnat în Joia Mare, pentru dare de mită

22 Apr 2022 4464

Închisoare cu executare pentru un poliţist local din judeţul Constanţa. Sentinţa, contestată

03 Dec 2018 2430

Mangalia. Doi poliţişti acuzaţi de luare de mită au fost condamnaţi

05 Jun 2018 5457

Doi polițiști din Mangalia, acuzați de luare de mită. Urmează pronunțarea

07 May 2018 1850

Anticorupții din Constanța, printre cei mai buni din țară

15 Feb 2018 1953

Anticorupţii din Constanța au un nou șef „plin“

12 Jan 2018 5119

Mihai Dobrescu şi Ionuţ Popîrţac, poliţişti la Mangalia, rămân sub control judiciar

22 Dec 2017 2722

Se caută şef pentru anticorupţii din Constanţa. Iată care sunt condiţiile

10 Dec 2017 2610

Doi poliţişti din Constanţa au refuzat să primească mită. Ce spun ofiţerii Anticorupţie

18 Sep 2017 2094

UPDATE. Oficial de la DGA. Constanţa Unul dintre poliţiştii din dosarul „Mafia de la Rutieră“, prins în flagrant

31 Aug 2017 7552

Anticorupţii din Constanţa au un nou şef (document)

14 Feb 2017 5913

Reţineri în urma percheziţiilor de ieri din Constanţa şi Brăila

26 Oct 2016 2294