UPDATE 8. Curg mesajele de condoleanţe Trupul lui Virgil Coman, depus la Catedrala Arhiepiscopală


Trupul neînsuflețit al istoricului Virgil Coman, fostul  şef al  Serviciuui Direcţiei Judeţeane Constanța a Arhivelor Naţionale, va fi depus la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii  Apostoli  Petru și Pavel”, în cursul zilei de astăzi.

Iar, mâine, 7 august 2016, de la ora 13.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va oficia slujba de înmormântare, potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului remis ZIUA de Constanţa.

UPDATE 10, 7 august 
„Vestea morții premature a celui care a fost Șeful Serviciului Județean Constanța al Arhivelor Naționale, Virgil Coman, a întristat comunitatea tătară. Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România regretă dispariția fulgerătoare a lui Virgil Coman, prieten apropiat al comunității, cel care și-a dăruit o mare parte din timpul său studiului istoriei tătarilor, cel care a fost alături de atâtea ori de tătari la evenimente culturale și editoriale importante. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate!“


UPDATE 9, 7 august
Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” a transmis un mesaj de condoleanțe : „Ne exprimăm profundul regret la dispariția atât de prematură a bunului nostru prieten. Un profesionist, un om de valoare, un caracter deosebit, un prieten care ne-a fost alături ori de câte ori i-am solicitat sprijinul! Virgil Coman ne-a lăsat mai săraci, dar cu speranța că de acolo, de Sus, ne va veghea și pe viitor în demersurile noastre de promovare a Dobrogei! Dumnezeu să te odihnească în pace, Virgil Coman! Transmitem pe această cale sincere condoleanțe familiei greu încercate!”

UPDATE 8, ora 17.07

În urmă cu puţin timp, pe pagina de Facebook a Bibliotecii Judeţene Constanţa a fost postat următorul mesaj: „Ieri, spre seară, o veste ne-a tulburat întru totul: unul dintre cei mai buni prieteni şi colaboratori ai Bibliotecii Judeţene, dr. Virgil Coman, a plecat dintre noi... Colectivul Bibliotecii transmite sincere condoleanţe familiei. Dumnezeu să îl odihnească!”, conform mesajului postat. 


UPDATE 7, ora 15:43

Dacă toate formaţiunile politice, dar şi reprezentanţii administraţiei locale au reacţionat rapid cu mesaje de condoleanţe în urma decesului regretatului Virgil Coman, mesajul primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău, s-a lăsat aşteptat.
„După o viață plină de generozitate față de semeni, marcată de dragoste de țară și urbe, de pasiune pentru istorie și cultură, Virgil Coman s-a stins fulgerător, în inima orașului, înconjurat de oameni și de cărți. Constanța a pierdut un om valoros, un model de bunătate sufletească și de altruism. În aceste momente grele, exprim sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească!“, a transmis Decebal Făgădău, printr-un comunicat de presă.
 


UPDATE 6, ora 15:09
Şi reprezentanţii administraţiei locale transmit mesaje de condoleanţe.
"Virgil Coman a fost un apropiat colaborator al Consiliului Județean Constanța, punându-și priceperea și pregătirea profesională în sprijinul desfășurării cu succes a evenimentelor cu caracter istoric desfășurate de-a lungul anilor sub egida autorității județene. Cea mai recentă colaborare o reprezintă implicarea activă în organizarea pentru prima dată în istorie a Zilei Dobrogei, eveniment desfășurat în data de 14 noiembrie 2015, primul an în care evenimentul a fost declarat ziua oficială a Dobrogei prin lege. Implicarea sa a dat consistență și valoare acestui eveniment, fiind unul dintre istoricii de seamă ai județului care s-au implicat în redactarea broșurii tiparite de Consiliul Județean Constanța cu prilejul împlinirii a 137 ani de la reintegrarea Dobrogei la Statul Român, eveniment marcat în data de 14 noiembrie 2015. Doresc pe acestă cale să transmit în nume personal, cât și în numele întregului aparat al CJC, condoleanțe familiei și apropiaților. Renumit pentru pasiunea față de istorie, pentru a aduce la lumină lucruri uitate sau neștiute de publicul larg, omul Virgil Coman a fost un tânăr care a lăsat o amprentă puternică în inima noastră, a constănțenilor.", a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius-Horia Ţuţuianu.

Prefectul judeţului Constanţa, Adrian Nicolaescu, a transmis şi el un mesaj de condoleanţe.
"Prefectul judeţului Constanţa, domnul Adrian Viorel Nicolaescu îşi exprimă profundul regret pentru dispariția fulgerătoare a Dr. Virgil Coman, Sef Serviciu – Serviciul Județean Constanța al Arhivelor Naționale, decedat ieri, 05 august 2016 și transmite sincere condoleanţe familiei şi colegilor.", se arată pe pagina electronică a Instituţiei Prefectului.



UPDATE 5, ora 15:07
"Filiala Constanţa a Partidului Naţional Liberal îşi exprimă profundul regret pentru decesul celui care a fost Virgil Coman, directorul Arhivelor Naţionale Constanţa, şi  transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Deputatul PNL Constanţa, Victor Manea, deplânge tragica dispariţie a celui care a fost bunul său prieten Virgil Coman, directorul Arhivelor Naţionale Constanţa şi transmite sincere condoleanţe familiei. Constanţa a pierdut un om de cultură desăvârşit, un prieten drag! Dumnezeu să-l odinească în pace! Adio, prieten drag!", se arată într-un comunicat de presă al PNL Constanţa.


UPDATE 4, ora 15:02
"Cuvintele sunt de prisos pentru a exprima tristeţea ce ne cuprinde la dispariţia fulgerătoare a celui care a fost profesor de istorie Virgil Coman, istoric, doctor în științe umaniste. A fost un om în adevăratul sens al cuvântului, un profesionist desăvârşit. PSD Constanţa, transmite sincere condoleanțe și gânduri de compasiune familiei sale în aceste momente grele pricinuite de trecerea la cele veşnice a celui ce a fost directorul Arhivelor Naţionale din județul Constanța! Fie ca bunul Dumnezeu să îi dea odihnă veşnică!", a transmis PSD Constanţa într-un comunicat de presă.


UPDATE 3, ora 15:00
Au început să curgă mesajele de condoleanţe ale liderilor politici locali, dar şi din partea formaţiunilor din care aceştia fac parte.
"Am aflat cu o tristeţe fără margini de pierderea lui Virgil Coman. Un profesionist adevărat. Am avut o colaborare impecabilă! Un om deosebit! Să te odihnești în pace prietene. Condoleanţe familiei îndoliate!", transmite preşedintele MP Constanţa, Claudiu Iorga Palaz.

UPDATE 2, ora 13:02
Trupul neînsuflețit al istoricului Virgil Coman, Șef Serviciu Direcţia  Judeţeană Constanța a Arhivelor Naţionale, va fi depus la Catedrala
Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel”, astăzi, 6 aug 2016, în jurul orei 13.00. Tot atunci, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia o slujbă de pomenire la căpătâiul celui adormit, se arată într-un comunicat de presă sosit în urmă cu câteva momente al Arhiepiscopiei Tomisului.

UPDATE, ora 12:24
Trupul defunctului Virgil Coman va fi depus la Catedrală în această seară, după ora 18.00. De asemenea, mâine, începând cu ora 13.00, urmează să aibă loc înmormântarea istoricului la Cimitirul Central.

Citeşte şiUPDATE10. Panică la o lansare de carte. A murit directorul Serviciului Judeţean al Arhivelor Constanţa, Virgil Coman (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Două care trase de boi, transportă butoaie cu apă sfințită pentru credincioșii care nu au ajuns la slujbă! Pe ce traseu circulă (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 890

Sărbătoarea Bobotezei la Constanța aduce restricții de trafic

06 Jan 2024 721

Bobotează 2024 la Constanța LIVE. IPS Teodosie conduce procesiunea și sfințește apele într-o ceremonie solemnă (FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 3615

Pregătiri de Bobotează la Constanța! Este sfințită apa ce va fi îmbuteliată pentru a fi oferită credincioșilor (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Jan 2024 1235

Ce spune Arhiepiscopia Tomisului despre incidentul din timpul slujbei susținute de IPS Teodosie

26 Jun 2023 2054

Incident în timpul slujbei săvârșite de ÎPS Teodosie. Ce s-a întâmplat la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța (VIDEO)

26 Jun 2023 5549

LIVE. Imagini de la Arhiepiscopia Tomisului Ajunul Bobotezei. Pregătirile sunt în toi la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Jan 2023 2499

Constanța. IPS Teodosie a adus Sfânta Lumină din largul Mării Negre „Dumnezeu ne-a primit credința, rugăciunile și slujirea noastră“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2022 3065

Părintele Daniel Toiu va fi înmormântat la Iași. A slujit în Arhiepiscopia Tomisului 17 ani

12 Feb 2022 6622

Doliu la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. A murit preotul Daniel Toiu

12 Feb 2022 11766

LIVE VIDEO și TEXT Procesiune de Bobotează la Constanța. Mii de persoane participă la slujba de Sfințire Mare a apei din Portul Tomis (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jan 2022 3289

Co-președintele AUR, George Simion participă la slujba de Bobotează oficiată la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jan 2022 3152

Constanța Liturghie la ceas aniversar și lansare de carte la Catedrala arhiepiscopală

10 Dec 2021 1539

Știați că...? La această dată se năștea regina Ana, soția regelui Mihai I

18 Sep 2021 1904

Procesiune cu moaște, astăzi, în Constanța. Cu ce prilej este organizat evenimentul religios. Unde vor fi popasuri de rugăciune

26 Jul 2021 2807