UDTTMR a organizat un eveniment în memoria lui Musa Geavit

 
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România, prin filiala Constanța și sub-filiala Palazu Mare, a organizat, astăzi, la sediul central o activitate comemorativă dedicată singurului etnic tătar care a fost membru corespondent al Academiei Române: Musa Geavit.
 
În cadrul evenimentului, președintele Filialei Constanța a UDTTMR, prof. univ. dr. ing. Ali Beazit, a prezentat un amplu material despre viața și activitatea fizicianului român de etnie tătară Musa Geavit, născut la Palazu Mare la data de 23 decembrie 1931.
 
Cercetător de excepție la Măgurele, în domeniul fizicii plasmei, profesor universitar la facultățile de fizică ale universităților București și Constanța, membru corespondent al Academiei Române și Director General al Institutului de Fizică Atomică (IFA) în perioada 1997 – 1998, Musa Geavit a fost autorul a peste 500 de lucrări științifice, dintre care 130 apărute în reviste internaționale cotate ISI.
 
Acestora li se adaugă 800 de citări în lucrări din literatura de specialitate și 27 de invenții. A lucrat în laboratoare de cercetare de prestigiu din SUA și Europa, multe dintre cercetări realizându-se în cadrul unor colaborări cu instituții de cercetare și învățământ superior din Franța, Germania, Japonia și SUA. Musa Geavit a decedat la data de 5 iulie 2010.
 



La eveniment a participat și fiul fizicianului Musa Geavit, Faruc Geavit, care a dezvăluit celor prezenți și o parte mai puțin cunoscută a singurului tătar membru corespondent al Academiei Române. Este vorba despre pasiunea lui Musa Geavit pentru pictură, fizicianul având și câteva expoziții personale.
 
Despre personalitatea fizicianului Musa Geavit a vorbit și scriitoarea Ghiuner Akmola.
 



Cei prezenți au participat apoi la un scurt ceremonial religios la mormântul fizicianului Musa Geavit, care se află în Cimitirul Musulman din Palazu Mare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța a declinat dosarul în care un fost deputat constănțean cheamă în judecată Parlamentul României

01 Mar 2024 948

Judecătoria Constanța, verdict în procesul unui deputat din Constanța (MINUTA)

16 Feb 2024 877

Deputat de Constanța, cu verdict în așteptare la Judecătorie

22 Jan 2024 662

Judecătoria Constanța, așteptată să se pronunțe în procesul deschis de Autoritatea Națională pentru Cetățeni unui deputat din Constanța

02 Jan 2024 827

Deputat din Constanța, dat în judecată de Autoritatea Națională pentru Cetățenie! Instanța a rămas în pronunțare

05 Dec 2023 1319

#Dobrogea145 Amet Varol, deputat UDTTMR, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2023 1205

Știri Constanța azi UDTTMR organizează „Turneul Campionilor la Kureș - 2023” în Parcul Tăbăcăriei (GALERIE FOTO +VIDEO)

09 Sep 2023 1267

UDTTMR organizează „Turneul Campionilor la Kureș - 2023” în Parcul Tăbăcăriei din Constanța

08 Sep 2023 817

Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar, la final (GALERIE FOTO)

04 Sep 2023 983

Gala Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar (GALERIE FOTO+VIDEO)

03 Sep 2023 1931

Știri Constanța azi Paradă a UDTTMR cu prilejul Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar (FOTO)

02 Sep 2023 2092

Festivalul Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar, eveniment organizat de UDTTMR

02 Sep 2023 632

UDTTMR anunță deschiderea Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar printr-o conferință de presă (FOTO)

01 Sep 2023 1512

Constanța UDTTMR organizează a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar

31 Aug 2023 864

Muftiul Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, și deputatul UDTTMR, Varol Amet s-au întâlnit cu cu noul secretar de stat pentru Culte

27 Jun 2023 1272