Ultima zi a competiției Cupa Europei la Triathlon Challenge Mamaia

 
A șasea ediție a Triathlon Challenge Mamaia s­a încheiat azi cu o reușită deplină la prima etapă de Cupa Europei la triathlon desfășurată vreodată în România. La startul concursului au fost prezenți 86 de sportivi profesioniști, 28 la feminin și 58 la masculin, din 30 de șări de pe patru continente, care s­au întrecut în proba olimpică, 1.500 metri înot, 40 de kilometri ciclism și 10 kilometri alergare. (Ucraina), urmată de două sportive din Rusia, Elena Danilova și Anastasia Abrosimova, se arată într-un comunicat de presă.
 
Primarul Municipiului Constanța, Radu Mazăre a fost și el prezent dând startul la proba de masculin. Trofeul a fost cucerit de Dmitry Polyanskiy (Rusia) după ce l-a depășit pe Alexander Bryukhankov, tot din Rusia, în timp ce pe ultima treaptă a podiumului a urcat portughezul Pedro Mendes.

În cursă au fost prezenți și doi sportivi români, Ciprian Bălănescu și Florin Șestacovschi. Din păcate, aceștia nu au încheiat cursa din cauza decalajului mare față de ceilalți concurenți.
 
Festivitatea de premiere a fost oficiată de ASR Principele Nicolae al României, de președintele Federației Române de Trithlon, Adrian Nanulescu, și de președintele CS Smartatletic și inițiatorul acestui proiect, Vlad Stoica.



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programul H3RO Mamaia 2023, cea mai mare competiție de triatlon din Estul Europei

22 Sep 2023 2048

A decedat la Constanța Aurelian Andreescu, interpretul care a debutat la prima ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară de la Mamaia

22 Jul 2023 7637

CSM Constanța Triatlon Raul Petre a obținut cel mai bun rezultat pentru România la Cupa Europei

12 Jul 2023 1111

UPDATE Vineri, fostul fotbalist Ilie Bărbulescu ar fi împlinit 65 de ani. Callatis Mangalia, ultima echipă din cariera sa (GALERIE FOTO)

24 Jun 2022 9129

„Vechi prieteni, poate viitori parteneri“ Discuţii pentru o posibilă colaborare între Farul Constanţa şi Galatasaray Istanbul

08 Jul 2021 4112

Marius Lăcătuş îşi serbează ziua de naştere. „Fiara” are prieteni foarte buni şi pe litoral

05 Apr 2021 2616

Povestea golurilor sale Ilie Bărbulescu a jucat și pentru Callatis Mangalia. Pe 24 iunie, fostul mare fotbalist ar fi împlinit 63 de ani (video)

24 Jun 2020 4020

Mamaia Cine s-a clasat pe podium la H3RO by TriChallenge, cea mai mare competiție de triatlon din sud-estul Europei

23 Sep 2019 2860

Imagini de la eveniment H3RO by Trichallenge, la Mamaia. Ultima zi. Cursele pe distanţă Half, proba individuală şi ştafeta (galerie foto)

22 Sep 2019 1813

H3RO by TriChallenge Mamaia găzduieşte cea mai mare competiţie de triatlon din sud-estul Europei. Programul de sâmbătă şi duminică

21 Sep 2019 1866

Competiţa H3RO by Trichallenge debutează astăzi. Care este programul (galerie foto)

20 Sep 2019 1550

Revista presei locale

20 Dec 2018 1701

Revista presei locale

22 Nov 2018 1516

Revista presei locale

04 Dec 2017 1921

Eliza Samara va lipsi o lună din competiţii, în urma unei intervenţii chirurgicale

01 Feb 2017 1723