Ultimul discurs al lui Virgil Coman, înainte de deces. Ce şi-a amintit istoricul


Ieri-seară, evenimentul de  lansare al romanului istoric „La marginea Imperiului – Origini”,  scris de jurnalistul Cristian Cealera,  a fost  întrerupt  pentru că managerul Serviciului  Judeţean al Arhivelor Naţionale Constanţa, Virgil Coman, în vârstă de 43 de ani, a murit, în urma unui stop cardio-respirator.

Astăzi, cotidianul ZIUA de Constanţa publică  ultimul discurs  al istoricului Virgil Coman. Un discurs în care acesta a prezentat romanul nou lansat pe piaţa locală constănţeană, dar în care şi-a exprimat şi propriile trăiri. Acesta şi-a adus aminte cu drag de momentele în care era copil şi visa alături de prieteni să găsească comori în această parte de ţară, Dobrogea.

"Este o onoare pentru mine să fiu prezent astăzi la acest eveniment cultural. E foarte greu să vorbesc după Ovidiu Dunăreanu şi Gică Papuc. Fără îndoială  această carte  este o carte dedicată Dobrogei din secolele II- IV. Ştiţi foarte bine că Dobrogea este un tărâm marginal, aflat la marginea imperiilor care l-au stăpânit, mă refer aici la Imperiul Roman, la Imperiul Bizantin şi la Imperiul Otoman, dar paradoxal Dobrogea este un tărâm primitor de statornicire pentru că aici de-a lungul timpului s-au aşezat numeroase etnii care, iată, şi astăzi convețuiesc atât de frumos.

Cât priveşte creaţia literară a lui Cristian Cealera pot spune că este salutară şi necesară. În urmă cu trei săptămâni îmi spunea că şi-a împlinit un vis. Şi eu când eram copil  visam împreună cu amicii mei să mergem la marginea oraşului să descoperim comori în locurile acelea pline de mister. Cred că şi astăzi orice copil din Dobrogea are aceste trăiri, gândindu-ne că Dobrogea este zona cu cele mai multe situri arheologice. Revenind la romanul lui Cristi Cealera, fără îndoială că vorbim despre un debut, deşi Cristi a mai publicat două cărți, astăzi, debutează cu un nou volum, cu un roman istoric şi încă din titlu ne anunţă că mai urmează şi alte volume, întrucât în acest roman se opreşte doar asupra originilor, secolele II-IV. Cât priveşte sursele de inspiraţie ale autorului, observăm că s-a bazat pe lucrărire ştiințifice publicate de arheologi, dar a avut ca surse şi mărturiile sau documentele dăltuite în piatră de meşterii timpului. Sunt foarte multe de spus, dar care este marele merit ale lui Cristian Cealera?".

Citeşte şi: In memoriam. Virgil Coman a murit! Era născut de Ajunul Crăciunului. A murit în Ajunul Schimbării la Față a Domnului​

Istoricul Virgil Coman a ţinut să precizeze, în cadrul ultimului său discurs, că citeşte încă presa tipărită şi că şi-ar fi dorit să găsească în paginile printate ale ziarelor câte ceva despre evenimentul de lansare al acestui roman, specificând că în mediul online ştirea a luat cu asalt paginile multor publicaţii. 

"În primul rând, reuşeşte să aducă în atenţia publicului larg evenimente istorice petrecute în Dobrogea şi prin talentul său scriitoricesc le face accesibile tuturor celor care vor să cunoască istoria Dobrogei. Oricare dintre dumneavoastră veţi citi un studiu de specialitate publicat de un arheolog, vă garantez că după 3 minute vă veţi plictisi. De ce? Pentru că aceste studii sunt seci, ele sunt publicate de specialişti şi pentru specialişti. Cristi Cealera a transpus prin talentul tău aceste studii de specialitate într-un roman istoric. Dimineaţă îl dojeneam în stilul meu caracteristic: Cristi, n-ai fost inspirat, lansarea este, în primul rând, în miez de vară, la început de august, într-o zi de vineri, deci început de weekend, ora 18.00, când cei mai mulţi tineri sunt pe plajă. Încă mai citesc presa tipărită şi vreau să vă spun că dimineață nu am găsit în ziarele locale, poate greșesc, nimic despre această lansare, dar s-a scris în mediul online şi Cristi mi-a zis că el este sigur că vor veni prietenii lui şi toţi cei care-l iubesc.".

Citeşte şi: UPDATE13. Panică la o lansare de carte. A murit directorul Serviciului Judeţean al Arhivelor Constanţa, Virgil Coman (galerie foto)


Istoricul Virgil Coman a ţinut, în cadrul ultimului său discurs, să le mulţumească tuturor participanţilor la eveniment, dar l-a felicitat şi pe jurnalistul Cristian Cealera pentru proaspătul roman apărut pe piaţă. Din păcate, discursul său s-a încheiat cu scuze faţă de publicul prezent, pentru că nu se simţea bine. Era, de fapt, începutul sfârşitului vieţii sale. Din acele momente, Virgil Coman a început să se stingă uşor sub ochii invitaţilor evenimentului de lansare de carte.

"Mă bucur enorm de mult că sunteți prezenţi într-un număr atât de mare. Este chiar un eveniment pentru noi constănţenii. Spun asta pentru că am mai fost prezent la asemenea evenimente editoriale şi nu a fost atâta lume, mai ales, repet,  într-o zi de vineri, ora 18.00 şi călduroasă. Cristi este iubit de prieteni, iar creația lui literară este apreciată şi asta contează foarte foarte mult şi sper să fie un imbold pentru Cristi să continue  ceea ce a început. Eu mă opresc aici, sunt multe de spus. Mulțumesc. Permiteţi-mi, în final, să-l felicit pe Cristi şi pe cei care l-au susţinut. Este cunoscut faptul că orice lucrare are nevoie de sprijin financiar şi ştiu că familia  şi Cristian Bărhălescu, care este prezent şi el aici, l-au susţinut. Nu mă simt bine, vă rog să mă scuzaţi.", îşi încheia, ieri, răposatul Virgil Coman ultimul discurs.

Citeşte şi: Trupul lui Virgil Coman va fi depus, azi, la Catedrala "Sf. Ap. Petru şi Pavel". Slujba de înmormântare, oficiată de ÎPS Teodosie​

Citeşte şi: Arhiepiscopia Tomisului, în urma decesului care a zguduit Constanţa- „Dumnezeu l-a aflat și chemat pe Virgil Coman în timpul lucrului său”


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eveniment comemorativ dedicat regretatului istoric constănțean Virgil Coman, în deschiderea festivităților de 1 Decembrie, la Muzeul Țăranului Român

27 Nov 2023 977

Născut la Medgidia In memoriam Virgil Coman, istoricul care a părăsit prea devreme această lume

04 Aug 2023 2014

In memoriam Virgil Coman, istoricul care în Ajunul Crăciunului ar fi împlinit 49 de ani

24 Dec 2022 3351

Omagiu pentru Virgil Coman, ilustrul istoric dobrogean, plecat în lumea celor drepți mult prea devreme

05 Aug 2022 3202

Cine este directorul interimar la Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada“? (DOCUMENTE)

20 Apr 2022 4551

Istoricul Virgil Coman ar fi împlinit astăzi 48 de ani!

24 Dec 2021 2001

Sub egida Liceului Tehnologic „Nicolae Titulescu” din Medgidia și a Filialei Constanța a Societății de Științe Istorice din România Sărbătoarea Crăciunului și acordarea Premiului „Virgil Coman” (pe anii 2019 și 2020)

24 Dec 2021 2451

Istoricul dobrogean, Virgil Coman, a trecut în lumea celor drepți, în urmă cu cinci ani

05 Aug 2021 3230

Diversitate și Unitate Dobrogeană. Expoziție de artă vizuală „Home Art” ediția a II-a

28 Dec 2020 4298

#citeșteDobrogea Virgil Coman ar fi împlinit astăzi 47 de ani!

24 Dec 2020 4419

Galeria directorilor Serviciului Județean Constanța al Arhivelor Naționale, de la înființare până în prezent

09 Dec 2020 2706

#DobrogeaDigitală Interviuri de colecție. Virgil Coman în dialog cu Ioan Popișteanu

17 Nov 2020 4698

Magistrul Valentin Ciorbea, la ceas aniversar. „O personalitate emblematică pentru spațiul istoriografic dobrogean”

12 Oct 2020 4872

#citesteDobrogea Patru ani fără Virgil Coman

05 Aug 2020 4130

#citeşteDobrogea Astăzi, Virgil Coman ar fi împlinit 46 de ani

24 Dec 2019 3515