Ultimul ucenic a lui Arsenie Boca s-a stins din viață

Părintele Pantelimon de la Turnu, cunoscut și ca ultimul ucenic al lui Arsenie Boca, a murit duminică seară, acesta fiind unul dintre discipolii fideli ai lui Arsenie Boca.

Părintele Pantelimon s-a ridicat la ceruri la vârsta de 100 de ani, după o viață chinuită prin temnițele comuniste. După ce a avut viziunea Maicii Domnului, a spus că rănile torturii i s-au vindecat, relatează România TV.

Părintele Arsenie Boca. Mărturia Părintelui Pantelimon Munteanu de la Mănăstirea Ghighiu

Prima întâlnire cu Părintele

L-am cunoscut pe Părintele Arsenie când trebuia să plec în armată, eram foarte tânăr. Şi m-am dus cu acest gând să-l întreb ce este bine pentru mine, să fac armata sau nu. Părintele slujea atunci, la Sâmbăta de Sus. Şi era puhoi de lume, iar pentru Părintele se făcuse aşa o cărare. Eu m-am vârât aşa printre acei oameni să ajung cumva mai aproape de Părintele. Eu nu-l ştiam pe Părintele, el nu mă ştia. A trecut printre oameni, s-a oprit în dreptul meu şi mi-a zis: ,,Te duci acasă şi să-ţi faci armata! Şi după armată să vii să stai de vorbă cu mine”. Eu n-am putut să zic şi să fac nimic. Pur şi simplu am încremenit.
 
O întâmplare cu regele Mihai
 
În 1944 a venit la mănăstire la Sâmbăta, regele cu mama sa. Părintele Arsenie lucra în grădină fiind îmbrăcat într-un halat, dintr-un material ca de sac. Nu aveai cum să-l cunoşti în hainele acelea. Şi regele cu suita au tras la lacurile din incinta mănăstirii, la cele două lacuri de acolo. Şi şedeau acolo la masă. Regele Mihai, cum era el aşa mai copilăros a spus: ,,Mamă, uite ce peşti frumoşi. Parcă aş mânca un păstrăv! Da ce să le fac la peşti, că n-am cu ce să-i prind?! Daţi-mi să-i împuşc!”. Şi el vorbea franţuzeşte. La care Părintele Arsenie, nefiind departe, i-a vorbit tot în franţuzeşte, sfătuindu-l: ,,Nu e bine ce faceţi, că este război şi se consideră uz de armă!”. Regele a întrebat atunci: ,,Dar cine mai este şi acesta de mă opreşte pe mine să fac ce vreau, el nu ştie cine sunt?” Părintele i-a spus atunci tot în franţuzeşte: ,,Dumneata să pleci din ţară. Fiindcă or să te împuşte. Îl vor împuşca şi pe generalul Antonescu. Dacă nu pleci te împuşcă!”. Şi a auzit şi mama regelui acestea.
 
Arestarea Părintelui la Mănăstirea Brâncoveanu
 

Au venit patru inşi şi un procuror să-l aresteze. Şi au întrebat unde este Părintele. I-au spus şi au ajuns unde locuia Părintele. Până să bată ei la uşă, Părintele a ieşit şi i-a întrebat: ,,Pe cine căutaţi?”. La care securiştii au zis: ,,Pe voi trântorilor, hoţilor, şmecherilor!”. Părintele s-a băgat între ei, i-a călcat pe picioare şi privindu-i în ochi, le-a zis: ,,Suntem mai hoţi ca voi, mai şmecheri, mai trântori? Eu ştiu de ce aţi venit!”… Şi atunci nu a mai putut vorbi niciunul dintre cei veniţi să-l aresteze… Avea nişte ochi albaştri, când te privea, te pătrundea… ,,Ştiu de ce aţi venit, dar nu vin cu voi!” le-a spus Părintele… ,,Eu vin mâine, dimineaţă… Dimineaţă sunt la voi la Braşov”. Au dat aceia să riposteze, dar Pr. Arsenie le-a spus: „Nu merg cu voi acum, că dacă mergem vă spargeţi şi maşina, vă spargeţi şi capetele… Spuneţi-le la ai voştri că mâine dimineaţă la şapte sunt la Braşov.”
 
Contribuţia Părintelui la editarea Filocaliei


Numai cine trăieşte Filocalia înţelege Filocalia. Părintele Arsenie Boca a adus manuscrisele pentru primele patru volume ale Filocaliei care s-au tipărit la Sibiu, după 1948. A adus manuscrisele de la Muntele Athos, copiate literă cu literă de el. Părintele a dus manuscrisele la Părintele Stăniloae şi au făcut un colectiv redacţional pentru editarea Filocaliei, la Sibiu. Au stat o vreme la căminul Facultăţii de Teologie din Sibiu şi după ce lucrau cu sârg la textul Filocaliei încheiau seara cu rugăciune şi cântece duhovniceşti, iar Părintele Stăniloae le tâlcuia textele Sfinţilor Părinţi. În vremea aceea Părintele Arsenie a fost fiu duhovnicesc al Părintelui Stăniloae. Se spovedea la dânsul. Părintele Arsenie a făcut şi desenul pentru coperta Filocaliei.
 
Continuarea articolului îl găsiţi pe: RTV.NET.

Sursă foto: Creştin Ortodox
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preotul care a fost ucenic al lui Arsenie Boca s-a stins din viață

13 Apr 2024 1107

Stejarul lui Arsenie Boca s-a prăbușit. În ce an a fost plantat (GALERIE FOTO)

11 Dec 2021 3107

O icoană semnată de părintele Arsenie Boca, raritate absolută, a fost vândută cu 17.000 de euro

09 Dec 2021 1956

Părintele Arsenie Boca s-a stins din viață în urmă cu 32 de ani. Cum a devenit cunoscut

28 Nov 2021 3762

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza Părintele Arsenie Boca va fi canonizat când vrea acesta şi Dumnezeu (VIDEO)

26 Nov 2021 1885

Știați că….? Părintele Arsenie Boca s-a născut la această dată. Unde a fost ridicat un bust al sfântului părinte

29 Sep 2021 1919

Marii duhovnici ai României. Iustin Pârvu, la 102 ani de la naștere „Falsa educație a calculatorului naște în om o mândrie luciferică, îngâmfarea că peste el nu mai există nimic”

10 Feb 2021 4088

31 de ani fără părintele Arsenie Boca

28 Nov 2020 3940

29 septembrie 110 de ani de la nașterea Părintelui Arsenie Boca (video)

29 Sep 2020 2795

30 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca Mii de pelerini aşteptaţi la Mănăstirea Prislop

28 Nov 2019 2849

Propunerea de canonizare a părintelui Arsenie Boca a ajuns la Sfântul Sinod al BOR

28 Oct 2019 2394

#citeşteDobrogea Vasile Pârvan atestă originea dobrogeană a celui mai mare dascăl ascet al lumii creştine - Ioan Casian

27 Feb 2019 2855

Decizie de ultimă oră Biserica Ortodoxă Română nu poate folosi numele părintelui Arsenie Boca

22 Jun 2018 2304

Ce nu ai voie să faci astăzi Tradiţiile reînvie de Paşte

16 Apr 2017 4247

Se împlinesc 27 de ani de la moartea lui Arsenie Boca

28 Nov 2016 3235