Un concurent de la ”Românii au talent” visează să aibă un kite ca al lui Mazăre

Un profesor de fiică, fost rector la o universitate din Craiova, s-a prezentat în această seară la emisiunea "Românii au talent".

Fostul cadru didactic, aflat acum la pensie, a declarat că visează să facă un kite (zmeu) ca al lui Mazăre și dacă nu va reuși să-l facă își dorește să cumpere unul. 

Să îi mai dăm câteva idei concurentului. Radu Mazăre a fost și nazist de paradă. Sub privirile unei mulţimi, Radu Mazăre a defilat îmbăcat în uniformă de ofiţer nazist pe o scenă de lângă Cazinoul din Constanţa. Acelaşi Mazăre a stat şi în budigăi și cu bretele pentru a promova Mamaia pe refrenul „Uite luna, uita farul, hopa sus că te ia valul”.

Mazăre a fost salvamar în videoclipul unei melodii pentru promovarea staţiunii Mamaia, proiect realizat împreună cu Loredana Groza şi un interpret de rap. El a dansat pe ritmurile muzicii lui Adi de la Vâlcea la un miting electoral al USL, la care au participat și Alexandru Mazăre, Manuela Mitrea și Eduard Martin.

Acelaşi Mazăre a strunit la vot 25 de ”fotomodele”, în centrul staţiunii Mamaia. Tinerele erau îmbrăcate în costume de baie identice, iar el le-a spus: ”Hai, fetele, alinierea şi la vot!”, adăugând că după vot le dă ”liber la plajă”.

Radu Mazăre a povestit și cum cum a negociat o plajă pe un euro cu un "șef de trib". "M-am simțit ca un colonist", povestea Radu Mazăre la întoarcearea din insula Madagascar. Este drept că el și-a extins proprietățile imobiliare și în exotica insulă de pe coasta Africii. Radu Mazăre a declarat că și-a cumpărat un teren de aproape două hectare pe una din plajele insulei la un euro metrul pătrat, după cum s-a lăudat.

Fostul edilul al Constanţei este unul dintre politicienii foarte atenţi cu aspectul fizic, aşa că şi-a implantat câteva mii de fire de păr şi "şi-a scos" pungile de sub ochi.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Finala „Românii au talent”, sezonul 13. Cine a plecat acasă cu marele premiu de 120.000 de euro (VIDEO)

13 May 2023 1779

Cine sunt marii finaliști „Românii au talent“. Șase concurenți s-au calificat după ce-a de-a doua semifinală

06 May 2023 1496

Constanța Bianca Avram a cucerit inimile la „Românii au talent“. „Emoție, dans, bucurie! Ne revedem cu drag în finală! Să fie magie!“ (VIDEO)

03 May 2023 2547

O tânără din Cumpăna, județul Constanța pe lista primilor finaliști „Românii au talent“. Cine s-a mai calificat în marea finală (VIDEO)

29 Apr 2023 3568

Juriul a decis! Cine sunt semifinaliștii „Românii au talent“. Printre ei, și o tânără din Cumpăna (VIDEO)

22 Apr 2023 3120

„Era evident că e un fenomen”. Micuța care a venit a doua oară la Românii au Talent și a plecat acasă cu un Golden Buzz (VIDEO)

01 Apr 2023 2085

Românii au talent O tânără din Cumpăna a primit Golden Buzz de la Mihai Bobonete. „Îmi vine să și plătesc bilet pentru ce am văzut acum“ (VIDEO)

18 Mar 2023 26179

Cine sunt cei doi copii ucraineni care au primit Golden Buzz la Românii au talent 2023. „E prea puțin pentru cât merită ei“ (VIDEO)

04 Feb 2023 3058

Românca Ana Maria Mărgean, fetița minune de la Românii au talent, moment senzațional la „America's Got Talent” (VIDEO)

31 Jan 2023 3900

Impresionant! O fetiță de doar 11 ani a uimit juriul de la Românii au talent. Andi Moisescu a apăsat Golden Buzz (VIDEO)

28 Jan 2023 2223

Culturistul - fenomen Vasile Șerban împlinește marți 72 de ani, dar de curând a sărbătorit... „majoratul“!

27 Sep 2022 3276

Juratul Românii au talent, Mihai Bobonete, în doliu. “Mi-a fost sprijin”

06 Jun 2022 2234

„Românii au talent” - sezonul 12. Cine este Darius Mabda, marele câștigător (VIDEO)

28 May 2022 2469

Lista finaliștilor sezonului 12 Românii au talent este completă. Cine va lupta pentru marele premiu (VIDEO)

21 May 2022 1868

Cine sunt primii concurenți care s-au calificat în finala Românii au talent 2022. Când va fi desemnat marele câștigător (VIDEO)

14 May 2022 2340