Un profesor din Constanţa, eliminat de la examenul de Definitivat pentru copiuţe

 Luni, 14 iulie a.c., începând cu ora 10:00, la Colegiul Comercial „Carol I” s-a desfăşurat proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ.


Din cei 274 de candidaţi înscrişi, 25 au absentat, iar 65 s-au retras din examen. Conform metodologiei „candidatul care se retrage din proprie iniţiativă poate solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii, şi părăseşte sala după cel puţin o oră de la deschiderea plicului cu subiecte. În acest caz, lucrarea scrisă nu este evaluată, iar în statistici candidatul respectiv se consideră retras, cu dreptul de a se înscrie în sesiunea imediat următoare, conform prevederilor legale”.

O candidată care susţinea proba de concurs la disciplina educaţie fizică a fost eliminată pentru fraudă (notiţe).

Menţionăm că nota minimă de promovare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, la proba scrisă, este opt.

Cadrele didactice care promovează examenul naţional de definitivare în învăţământ dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

Rezultatele iniţiale se vor afişa vineri, 19 iulie, iar înregistarea contestaţiilor şi transmiterea acestora la centrele de evaluare se va realiza în intervalul 19-20 iulie. În perioada 21-23 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi publice în data de 24 iulie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța 265 de participanți la examenul național pentru definitivare în învățământul preuniversitar

19 Jul 2023 1167

Constanța Aproximativ 300 de candidați susțin examenul național pentru definitivare în învățământul preuniversitar - sesiunea 2023

19 Jul 2023 979

Examen de definitivat pentru executorii judecătorești stagiari. Niciun post vacant la Constanța!

05 Jun 2023 1232

ISJ Constanța anunță Procent de promovabilitate crescut după afișarea rezultatelor finale din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2022

04 Aug 2022 1320

UPDATE. Definitivat 2021 Au fost publicate rezultatele probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ

21 Jul 2021 3434

Programele modificate ale examenului național de Titularizare 2021

18 Dec 2020 3336

Azi are loc proba scrisă la examenul de Definitivat (galerie foto)

22 Jul 2020 1608

La Școala gimnazială nr. 24 „Ion Jalea” are loc proba scrisă a Definitivatului (sesiunea 2020) Aproape 200 de candidați înscriși pentru 35 de discipline

21 Jul 2020 2602

Au fost afișate rezultatele Cinci profesori din Constanța, nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivat

01 Aug 2019 12819

ISJ Constanța Peste două sute de candidați s-au înscris la examenul național de definitivare în învățământ

23 Jul 2019 2232

Constanța. Emoții pentru cadrele didactice. Zeci de candidați susțin mâine proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ

17 Jul 2018 2009

Examenul de definitivare are loc pe 18 iulie. Profesorii din Constanţa, aşteptaţi la Şcoala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Ţiţeica“

17 Jul 2018 2971

Lista completă. Rezultatele probei scrise a examenului de definitivat înainte de contestaţii. Profesori de 5 şi profesori de 10 din Constanţa

26 Apr 2017 8580

Mâine se afişează rezultatele examenului de definitivat. Zeci de profesori din Constanţa, cu nota zece la portofoliu (document)

24 Apr 2017 5511

Emoţii pentru 195 de profesori din Constanţa Astăzi are loc examenul de obţinere a definitivării în învăţământul preuniversitar (document)

20 Apr 2017 3049