Un senator, trimis în judecată de DNA

Procurorii DNA Iași l-au trimis în judecată pe senatorul Sorin Constantin Lazăr, la data faptelor primar al comunei Strunga, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În acest dosar a fost trimis în judecată și Constantin Petrușcă, contabil și persoană desemnată să exercite controlul financiar preventiv în Primăria Comunei Strunga la data faptelor.

În perioada 2008-2009, Sorin Lazăr, în calitate de primar și ordonator principal de credite, fără existența unui angajament legal, a dispus aprobarea, fără nicio bază legală, a plății a peste 10.000 lei, cu titlul de "onorariu participare la licitație" către trei persoane, membrii ai comisiei de evaluare a ofertelor pentru execuția unor lucrări de reparație a drumurilor din localitate.

"Aceste plăți au fost nejustificate și nelegale, deoarece persoanele respective fie aveau prevăzută în fișa postului această activitate ca și atribuție de serviciu, fie nu puteau beneficia de altă formă de retribuire, în afara indemnizației prevăzute de lege pentru această funcție", se arată de DNA într-un comunicat transmis vineri de AGERPRES.

Procurorii susțin că Sorin Lazăr a dispus plata a 16.550 lei către alte trei persoane, reprezentând "plată lunară zilieri" (12 rate).

"Aceste plăți s-au efectuat fără existența unui angajament legal care să ateste o obligație pe seama fondurilor publice (contract de muncă, convenție de prestări servicii, sau orice alt act juridic din care să izvorască un raport juridic, care să creeze obligația părților de a presta o muncă, o activitate, un serviciu, respectiv de a plăti o sumă de bani). De asemenea, nu există niciun act care să ateste prestarea vreunor activități (pontaje, recepții ale unor servicii prestate sau orice fel de act care să dovedească prestarea unui anumit serviciu), în folosul unității administrativ teritoriale, de către respectivele persoane", au constatat anchetatorii.

DNA precizează că, în acest caz, nici nu s-a pus problema reținerii și virării unor impozite și contribuții către bugetul statului, persoanele respective fiind pur și simplu gratificate de către primar cu acele sume de bani, fără vreo justificare.

De asemenea, Sorin Lazăr a dispus și plata a aproximativ 5.000 lei, reprezentând premii anuale, în cuantum de 2.638 lei pentru sine și 2.291 lei pentru viceprimarul comunei, sume achitate la 14 ianuarie 2009, după ce aceasta a dobândit calitatea de senator.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA Percheziţii în judeţele Iaşi şi Suceava

16 May 2017 2368

Trei instituții publice din Iași şi Botoşani luate în vizor de procurorii DNA

21 Jan 2016 1347

UDATE Percheziții în Bucureşti, Vaslui şi Ilfov. Sunt vizate și trei instituții publice

10 Dec 2015 1673

DNA Percheziții domiciliare și la sediile unor instituții publice din județul Iași

09 Jul 2015 2122

UPDATE 1. Șeful CJ și senatorul Ovidiu Liviu Donțu, implicați în ancheta DNA Percheziţii domiciliare în 12 locații situate în municipiul București și județele Suceava, Botoșani și Iași. Patru la instituţii publice

07 May 2015 2255

UPDATE. Percheziţii DNA la Primăria Iaşi şi acasă la Gheorghe Nichita

30 Apr 2015 2584

UPDATE. Percheziţii DNA la Consiliul Judeţean Iaşi Suspiciuni de corupţie şi fals. Ar fi vorba despre un contract de peste 300.000 de lei

15 Apr 2015 1924

DNA Administrator de firmă din Iaşi, reţinut. A dat mită bani şi vin

26 Jul 2014 1865

Preşedintele Tribunalului Militar Iaşi, Tărniceriu Radu-Dimitrie, cercetat pentru trafic de influenţã

10 Jul 2014 2321