Unul dintre reprezentanții marcanți ai jazz-ului a murit

Violonistul danez Svend Asmussen, reprezentant marcant al jazz-ului și care a interpretat alături de celebrii Stéphane Grappelli, Josephine Baker și Duke Ellington, a murit marți cu câteva zile înainte de cea de-a 101-a sa aniversare, a anunțat familia acestuia pentru cotidianul Politikon, conform AFP și DPA, informează Agerpres.

Născut la 28 februarie 1916 la Copenhaga din părinți germani, el a început să performeze la vârsta de 17 ani, când a format propriul său cvintet, dar popularitatea sa a crescut la sfârșitul anilor '80.

În studio ca și pe scenă, el i-a acompaniat printre alții pe Fats Waller, Mills Brothers, Edith Piaf, Django Reinhardt, Lionel Hampton sau Toots Thielemans.

El a interpretat până la vârsta de 95 de ani, când a suferit un atac cerebral care i-a afectat brațul cu care ținea arcușul.

Într-un interviu, din 2016, pentru Politiken, el spunea: ''Atunci când interpretezi, trebuie să fii foarte concentrat, pentru că fiecare notă este importantă''. 



Muzician, actor și pictor, ''am fost mereu acuzat că sunt un cameleon'', s-a destăinuit el la un moment dat unui cotidian danez. ''Trebuie să recunosc că sunt pe deplin de acord. M-am implicat întotdeauna în multe proiecte diferite'', mai spunea el.

A fost căsătorit de două ori. Cu prima soție, care a murit în 2000, a avut trei copii. S-a recăsătorit în 2005 cu Ellen, despre el spunea că l-a ajutat să ajungă la vârsta de 100 de ani.

Pe lângă jazz, a fost comedian, având câteva apariții în cluburi și posturile de radio, a jucat în câteva filme și chiar a compus muzica pentru câteva pelicule.


Sursa foto: jazz.dk

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Delta Tulcea în doliu! Plutonierul major (r) Ștefan Cabaua s-a alăturat eroilor din ceruri

18 Apr 2024 533

Preotul care a fost ucenic al lui Arsenie Boca s-a stins din viață

13 Apr 2024 1108

Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de la etaj în zona Casei de Cultură. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 1225

Ministerul Apărării Naționale, în doliu! Un fost ministru s-a stins din viață

11 Apr 2024 688

S-a stins din viață profesorul universitar doctor Viorel Puiu Păun, personalitate marcantă în domeniul fizicii și matematicii

08 Apr 2024 948

Economistul Ilie Șerbănescu s-a stins din viață. Fostul ministru avea 81 de ani

08 Apr 2024 688

Cum se face, în România, recunoaşterea paternităţii copilului din afara căsătoriei?

02 Apr 2024 539

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1808

Doliu în lumea muzicii românești! A murit artistul orb George Nicolescu (VIDEO)

26 Mar 2024 1126

Doliu în lumea literară românească. S-a stins din viață Nicolae Manolescu!

23 Mar 2024 941

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 640

S-a stins din viață profesorul Daniel Barbu, fost ministru al Culturii

18 Mar 2024 637

Bolile de rinichi, a opta cauză de deces la nivel mondial. Atenționările medicilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța

14 Mar 2024 827

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Preafericitul Părinte Neofit, s-a stins din viață

14 Mar 2024 605

Doliu în familia Brăiloiu. Mama fostului senator PSD a încetat din viață!

08 Mar 2024 953