UPDATE ANI a luat în vizor 32 de parlamentari Amet Aledin „Moral, consider că nu am greșit” (document)

 
Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă în cazul a 32 foști sau actuali parlamentari (14 actuali deputați, 17 foști deputați și un senator). Dintre aceștia, în cazul a trei foști deputați și a unui senator, Agenția a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din noul Cod Penal al României, ca urmare a angajării de către aceștia a propriilor rude în cadrul birourilor parlamentare.
Valoarea totală a contractelor încheiate cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese este de 1.062.798 Lei (aprox. 240.000 Euro). Agenția va depune toate diligențele necesare în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.
De asemenea, menționăm faptul că, în perioada 2011 - 2015, Agenția Națională de Integritate a constatat alte 22 de cazuri de membri ai parlamentului care și-au angajat rudele la cabinetele parlamentare, încălcând, astfel, regimul juridic al conflictelor de interese de natură penală și administrativă:
- în ceea ce privește conflictele de interese de natură penală, în urma sesizării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și trimiterea acestora în judecată, instanța a dispus condamnarea la închisoare cu suspendarea pedepsei și interzicerea unor drepturi în 17 cazuri (dintre care nouă sentințe irevocabile);
- referitor la conflictele de interese administrative, în 15 cazuri, instanța a confirmat prin decizii definitive și irevocabile constatările Agenției Naționale de Integritate.
Lista nominală îi cuprinde e cei 32 parlamentari în cazul cărora Agenția a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală. 

Printre cei vizați este și fostul deputat Amet Aledin pentru conflict de interese administrativ. astfel, în calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 - 2012, un contract civil prin care și-a angajat soția în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.
 
În baza contractului civil încheiat, soția sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 1.143 Lei.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. RADU EUGENIU COCLICI, RĂȚOI NECULAI, BRÎNZĂ WILLIAM GABRIEL nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în termenul prevăzut de lege, în exercitarea dreptului la apărare.
Inspectorii ANI precizează faptul că, în cazul a 28 de membri ai Parlamentului, a intervenit termenul de prescripție de 5 ani pentru conflictul de interese de natură penală, așa cum este prevăzut la art. 301 din Codul Penal.
Persoanele menționate au încălcat, potrivit ANI, următoarele prevederi legale:
 
·     art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative; Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public”;
 

·     art. 301 din noul Cod Penal al României, potrivit căruia „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
 
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese […] constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

 

UPDATE, 14.00 - Punctul de vedere al lui Aledin Amet: 

„Astăzi, ANI, în urma unor verificări efectuate în cursul acestui an, a constatat că, în timpul mandatului 2008-2012, am fost în conflict de interese administrativ, întrucât în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2008 (timp de două săptămâni), am încheiat un contract civil, pe numele Amet Cunsel, soția mea, obținându-se un venit de 1.143 lei. Este inutil să dezvolt subiectul, spunând că am dorit să fac un bine, deoarece am verut să ajut o tânără tătăroaică din localitatea Cobadin, care, din motive de sănătate, nu putea fi angajată oficial, ajutându-mă, în perioada campaniei, astfel încât am recurs la această metodă, dându-mi-se asigurări, la vremea respectivă, la nivelul birourilor de specialitate, din cadrul Camerei Deputaților, că este o metodă legală. De altfel, dacă este nevoie, voi depune la dosar chitanța care arată că am donat această sumă de bani. Moral, consider că nu am greșit. Din punct de vedere administrativ, se consideră că nu aceasta era metoda. Îmi asum greșeala. Nu voi contesta raportul, pe care, acum, îl consider corect. Voi fi mult mai atent, deoarece binele pe care dorești să-l faci, se poate întoarce împotriva ta. Este un moment neplăcut pentru mine. Îmi cer scuze, pentru această greșeală administrativă și pentru metoda folosită.”, a declarat Aledin Amet. 


Detalii privind constatările făcute de ANI puteți vedea în secțiunea „Document”. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Bărbat condamnat la închisoare pentru furt, încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă

24 Apr 2024 161

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 176

Echipa de robotică AICitizen din Focșani a câştigat campionatul mondial de robotică „First Tech Challenge“ desfășurat la Houston (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 230

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 276

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 389

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 435

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 346

IPJ ClujÎn cauză a fost produs un prejudiciu în valoare de peste 360.000 de lei

24 Apr 2024 187

IPJ Constanța Bărbat de 36 de ani din Mangalia, dat dispărut

24 Apr 2024 337

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 310

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” scoate la concurs două posturi de îngrijitor. Iată ce trebuie să faci

24 Apr 2024 245

Cutremur în România! Iată magnitudinea seismului

24 Apr 2024 629

„Ziua Porților Deschise”, la Aeroportul Internațional „Delta Dunării” Tulcea

23 Apr 2024 481

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 541

Palatul Copiilor Constanța Matei Silivestru, cinci medalii (trei de aur) la Campionatul Național, plus a treia performanță a competiției! (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 811