UPDATE. O victimă ar putea fi transferată la un spital din Bucureşti Accident de muncă în Portul Constanţa

Un muncitor care a suferit aseară un accident grav în Portul Constanţa va fi transferat, azi, la un spital din Capitală. Bărbatul ar fi trebuit să plece, deja, cu elicopterul SMURD spre Bucureşti, însă vremea nefavorabilă a împiedicat decolarea aparatului de zbor, astfel că victima va fi transportată, cel mai probabil, pe cale rutieră, cu o ambulanţă.
 
Bărbatul a căzut de la înălţime, împreună cu un alt coleg. Ei efectuau lucrări de sudură la o navă aflată în reparaţii. A doua victimă a suferit răni uşoare, la o primă evaluare a medicilor, însă pacientul care va fi dus la Bucureşti este suspect de fracturi ale coloanei vertebrale.

Update ora 10.10

Poliţiştii de la Serviciul Transporturi Maritime au fost sesizaţi, aseară, despre faptul că pe o navă, care se afla în apele teritoriale ale României, a avut loc un accident de muncă. Din primele cercetări oamenii legii au constatat faptul că doi bărbaţi care se aflau pe nava respectivă au căzut de la o înălţime de 5 metri. Poliţiştii au demarat verificări care vizează respectarea legislaţiei specifice de la nivel naţional şi internaţional.

Update ora 11.03

Incidentul a avut loc în largul mării, pe o navă sub pavilion sirian. Cei doi muncitori sunt cetăţeni străini, cel mai probabil sirieni, iar ei efectuau lucrări de sudură pe timpul nopţii, cu nava aflată în marş. Din cauza accidentului, comandantul navei a decis să se întoarcă în Portul Constanţa, pentru ca muncitorii să poată primi îngrijiri medicale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ucidere din culpă! Opal Construct SRL Constanța și administratorul firmei, trimiși în judecată! Noul termen, stabilit pentru finele lunii viitoare

11 Sep 2022 6030

Tragedie în Portul Constanța! Rechizitoriu (VIDEO+DOCUMENT)

18 Jan 2022 3943

Ucidere din culpă Opal Construct SRL Constanța și administratorul Calin Radu, trimiși în judecată de procurori

30 Dec 2021 2683

Accident de muncă, în Portul Constanța Sud Agigea

15 Dec 2020 5919

ITM Accident de muncă în Portul Constanţa. Cum s-a întâmplat evenimentul

29 Sep 2019 3168

ITM Constanța, despre două accidente de muncă, produse săptămâna trecută

23 Jun 2019 2575

Pilot maritim, decedat în urma unui accident de muncă, în Dana 126 a Portului Constanţa

19 Jun 2018 7026

Imagini de la evenimentIncident în Dana 128 - Agigea. Un braț de macara s-a rupt. Trei victime. Intervine elicopterul (galerie foto+video)

04 May 2018 16232

Inspectoratul de Muncă, despre accidentul de muncă, produs joi la CFR SA Constanţa. Un om a murit

11 Feb 2018 3264

Oficial de la ITM Constanța, despre accidentul de muncă din Port, soldat cu decesul unui docher

31 Jan 2018 2756

Accident de muncă în Portul Constanţa. Ce s-a întâmplat

07 Dec 2017 3333

Accident de muncă la Autoritatea Navală Română. Iată ce s-a întâmplat

05 Jul 2017 3132

ITM Constanţa Un accident de muncă s-a produs în Port Constanţa Sud Agigea

07 Apr 2017 4542

Accident de muncă în portul Constanţa Ce spun reprezentanţii ITM despre victimă

08 Sep 2015 2451

Un docher a căzut în gol de la şapte metri înălţime Accident de muncă în dana 0 a Portului Constanţa

23 Mar 2015 2119