Vezi aici ce avere arePropunerea de arestare preventivă a lui Radu Mazăre, primarul din Constanţa, „tranşată” de judecătoarea Rodica Cosma


Propunerea de arestare preventivă a edilului municipiului Constanta, Radu Ştefan Mazăre, va fi analizată de judecătoarea Rodica Cosma.

Aceasta este preşedinta completului de judecată C 5 Drepturi şi Libertăţi, din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. În 2011, ZIUA de Constanţa arăta că Rodica Cosma a fost unul dintre judecătorii care au confirmat arestarea preventivă a fostului secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Laurenţiu Mironescu, judecat în celebrul dosar „Portul”. După cum arătam şi în 2011, Rodica Cosma, are un teren intravilan de 799,2 mp într-o comună braşoveană, cumpărat în 2004 împreună cu soţul, şi un apartament şi o casă de locuit, de 75 şi respectiv 102 mp, ambele în Braşov, achiziţionate în 1998 şi 2004, tot împreună cu soţul său, Marius. Familia Cosma deţine şi două autoturisme, un Citroen C4 fabricat în 2007 şi un VW Scirocco fabricat în 2009, în timp ce datoriile către bănci se ridică la 48.000 de euro şi 16.000 de lei. În calitate de judecător al Curţii Supreme a României, magistratul a realizat un venit de 205.125 de lei, iar soţul său a contribuit cu 150.149 de lei la bugetul familiei, fiind judecător la Curtea de Apel Braşov. Alţi 3.567 şi 2.400 de lei au fost obţinuţi de judecătoare de la CSM şi respectiv Universitatea Transilvania, unde este lector universitar. Soţul judecătoarei a obţinut din activitatea didactică 14.946 de lei şi 3.200 de lei de la Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, unde este formator. Familia Cosma a mai realizat şi un venit de 892 de lei, tot din calitatea de formator, deţinută la S.N.G. (Şcoala Naţională de Grefieri). În ceea ce priveşte interesele, judecătoarea a menţionat că are 1.000 de acţiuni la SIF Muntenia, în valoare de 100 de lei.


Rodica Cosma a fost unul dintre judecătorii care au decis condamnarea lui Gigi Becali la trei ani de inchisoare cu executare pentru dare de mită şi la 1 an de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnatură privată, conform luju.ro

Potrivit ziuanews.ro, Rodica Cosma, alături de alţi doi judecători, a decis achitarea fostului ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 800

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3585

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 631

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 610

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 592

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 806

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 802

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 605

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 825

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1390

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1090

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 946

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1463

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1660

Radu Mazăre jr., la ceas aniversar! A schimbat prefixul

31 Jan 2024 1306