Vezi cine a spus asta „De la Maramureş la Constanţa, posturile în Poliţia Română se împart pe criterii politice. Începând cu agentul şi terminând cu chestorul”

 
 
Conducerea Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie din România (SNAP) solicită premierului Victor Ponta stabilirea unui dialog oficial, în care să poată fi prezentate problemele cu care se confruntă poliţiştii din teritoriu, se arată într-o scrisoare deschisă adresată atât primului ministru, cât şi preşedintelui ţării, Traian Băsescu, şi remisă marţi AGERPRES.
'Problemele cu care se confruntă poliţiştii din teritoriu sunt atât de ordin legislativ şi profesional, cât şi din domeniul resurselor umane şi al protecţie sociale. Astfel, din 1990 şi până astăzi, s-au produs peste 180 de reorganizări în cadrul Ministerului de Interne. De asemenea, activitatea cadrelor este împiedicată atât de lipsa banalei hârtii folosite la redactarea documentelor oficiale, cât şi de prevederile legii care reglementează Statutul poliţistului', a afirmat Iulian Surugiu, preşedintele SNAP, în scrisoarea deschisă. 
Acesta susţine, totodată, că 'în cadrul Poliţiei Române posturile se împart şi sunt ocupate pe criterii exclusiv politice'. 
'De la Maramureş şi până la Constanţa, posturile în cadrul Poliţiei Române se împart şi sunt ocupate pe criterii exclusiv politice, începând cu agentul de poliţie şi terminând cu chestorul de poliţie. Concursurile se desfăşoară formal, fără niciun reprezentant al organizaţiilor sindicale, fără criterii de evoluţie în carieră, fără transparenţă', a mai spus Iulian Surugiu. 
Potrivit acestuia, Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului trebuie completată şi modificată, astfel încât să cuprindă şi evoluţia în carieră a poliţistului (recrutarea şi formarea poliţistului, obţinerea gradelor profesionale, numirea poliţiştilor în funcţie, promovarea poliţistului, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu).
AGERPRES
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada" a semnat cu Art By Fuego SRL. Contract, în valoare de 20.000 de lei (DOCUMENT)

29 Mar 2024 629

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 18 octombrie 2022

19 Oct 2022 1653

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 27 august 2021

31 Aug 2021 2891

Sindicatului Național al Agenților de Poliție, despre salarii. Ce se întâmplă cu sporul pentru permanența la domiciliu

09 Nov 2017 3803

„Îţi bagă pumnul în gură prin orice cale“ Surugiu a câştigat procesul intentat lui Avasilcăi, preşedintele Europol Constanţa

23 Feb 2017 2286

Avasilcăi nu mai are voie să scrie „nasoale“ de Surugiu pe Facebook. Şeful SNAP Constanţa face recurs (minută)

05 Jul 2016 3730

Iulian Surugiu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie

27 Jun 2016 4998

Liderul sindical din Poliţie Iulian Surugiu, în arest la domiciliu

25 Jun 2016 2495

Iulian Surugiu, liderul Agenţilor de Poliţie, reţinut! Reacţii dure de la Constanţa

25 Jun 2016 2811

Iulian Surugiu, preşedintele SNAP, reţinut Constantin Avasilcăi „Am constatat mai multe nereguli. Sperăm să se facă lumină“

24 Jun 2016 6992

Iulian Surugiu liderul sindicatului din poliție a fost reținut

24 Jun 2016 12344

Iulian Surugiu, reprezentantul agenților de poliție, dă o replica în urma perchezițiilor de astăzi

23 Jun 2016 7581

Liderul Sindicatului Agenţilor de Poliţie a ajuns la o concluzie Lipsa unui salariu decent a făcut ca Poliţia Română să fie mai slabă…

23 Aug 2015 1971

MAI va suporta cheltuielile de înmormântare ale polițistului ucis de afaceristul turc

21 Aug 2015 2253

Iohannis a promulgat legea privind plata orelor lucrate sâmbăta, duminica şi sărbători legale

23 Dec 2014 5967