Viceprimarul comunei Deleni - Valentin Căbun, Neculai Soare de la Seimeni şi Titi Enache, consilier la Ovidiu, găsiţi incompatibili de ANI

Agenția Națională de Integritate a anunţat că a constatat starea de incompatibilitate precum și existența conflictului de interese de natură administrativă și penală în cazul a 30 aleși locali (4 primari, 8 viceprimari, 1 consilier județean, 15 consilieri locali și 2 foști consilieri locali). Printre aceştia se află şi trei persoane din Constanţa. 

Potrivit ANI, Valentin Căbun, viceprimarul comunei Deleni, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 27 iunie 2012, „întrucât deține simultan cu funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul «CABUN VALENTIN ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ», încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003“, se arată în comunicatul ANI.

De asemenea, Niculai Soare, consilier local la Seimeni s-ar fi aflat de asemnea în stare de incompatibilitate pentru că, spune ANI, „în perioada 29 iunie 2012 – 01 aprilie 2015, a deținut simultan, calitățile de consilier local și angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local, încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003“.

Un alt ales local care s-aar fi aflat în incompatibilitate este Titi Enache, consilier local în oraşul Ovidiu. Despre acesta, ANI spune că  „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 iunie 2012 – 01 aprilie 2015, întrucât a deținut simultan, calitățile de consilier local și angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local, încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003“. 
Tot despre Titi Enache, ANI mai spunea, în luna martie, că ar fi incompatibil şi pentru că „în perioada exercitării mandatului de consilier local, S.C. RO-STEL LIGA S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia deține calitatea de asociat și funcția de administrator, iar soția sa deține calitatea de asociat) a încheiat (în intervalul 11 iulie 2012 – 30 ianuarie 2015) contracte comerciale de furnizare produse cu Primăria Ovidiu și S.C. OVI-PRESTCON S.R.L. (societate comercială înființată de Consiliul Local Ovidiu). În baza contractelor încheiate S.C. RO-STEL LIGA S.R.L. a încasat suma totală de 98.235,05 lei. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003“. Pentru această din urmă constatatre a ANI, Enache Titi a acţionat în judecată Agenţia Naţională de Integritate, în prezent procesul fiind la faza de apel. Următorul termen în dosar fiind stabilit pentru 16 iunie.

Citeşte şi: 




 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.