Vremea, 17 iunie Dobrogea, ploi, fulgere, tunete si vant

fulger_des.jpgDăm canicula pe ploi astăzi, iar aerul devine respirabil.

Dincolo de Carpaţi vremea este instabilă, cu averse, descărcări electrice, vânt şi poate chiar şi grindină, în timp ce maximele se opresc la 20 de grade la Miercurea Ciuc, 24 la Cluj şi Satu Mare şi nu mai mult de 27 la Oradea. Ceva mai cald va fi la Timişoara şi Arad, unde şi soarele este mai activ, aducând 28-29 de grade la amiază.

Soarele intră în nori şi în sudul ţări i. Şi aici avem nevoie de umbrele, în plus şi vântul prinde putere, iar descărcările electrice nu lipsesc nici ele. Se fac totuşi 30-32 de grade în Oltenia, la Craiova, Turnu Severin, în timp ce în Muntenia, valorile termice sunt mai rezervate: 28 de grade la Giurgiu şi cel mult 24 la Ploieşti, Buzău sau Brăila.

Dobrogea nu face excepţie de la ploi, fulgere, tunete şi vânt, iar maximele sunt şi aici temperate, cu valori de 25 de grade la Constanţa şi 26 la Tulcea.

Moldovenii au şi ei parte de tot alaiul de fenomene specifice instabilităţii atmosferice: ploi, descărcări electrice şi vânt, iar numărul gradelor se opreşte la 23 la Focşani şi 21 la Iaşi şi Botoşani

Bucureştenii
au şi ei parte de ceva ploi, dar vântul nu va trece azi de moderat, aşa că aversele nu vor căpăta aspect de vijelie. Cât priveşte temperatura aerului, putem răsufla uşuraţi. Maxima nu trece de 26 de grade.

Sursa: realitatea.net


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 427

Vreme instabilă pentru următoarele zile în Dobrogea

19 Apr 2024 349

Ce au decis judecătorii în procesul în care Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța a contestat amenda primită de la Garda de Mediu?

19 Apr 2024 298

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 596

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 384

Ședință a Consiliului Local Municipal Constanța. Ordinea de zi completă (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 353

Imobile scoase la vânzare de Primăria Cuza Vodă, județul Constanța. Iată unde sunt situate

19 Apr 2024 334

AUR Constanța susține dezbaterea din cadrul turneului lui Aurelian Popa, care aduce în prim-plan discuții despre viitorul României în cadrul evenimentului „Stop Agenda 2030” (FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 418

UPDATE. Furturi și distrugeri la autoturisme, în Constanța. Bărbat de 39 de ani, arestat preventiv. Unde l-a găsit Poliția?

19 Apr 2024 559

Termoficare Constanța Mai mulți consumatori au rămas fără apă caldă la robinete. Lista completă

19 Apr 2024 442

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 482

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 357

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 429

Armonia Hospital Constanța Mamografie Bilaterală, la un preț special, cu trimitere de la medicul de familie

19 Apr 2024 465

Imobiliare Constanța Complex Savoy SA, răspuns negativ de la Primăria Constanța

19 Apr 2024 361