Ziua Marinei Reprezentații de cinci stele ale navelor militare de pe Marea Neagră

Cei peste 20.000 de spectatori care au urmărit azi, de pe faleza Comandamentului Flotei, dinamicul Exercițiu FNR 16, realizat cu ocazia Zilei Marinei, sub forma unui veritabil spectacol armat de sunet, culoare și lumină, au vizionat pentru prima dată un ingenios număr coregrafic, conceput prin manevre armonizate ale noilor remorchere, Vârtosul, Vânjosul și Voinicul, pe tema muzicală a Valsului nr. 2 de Dimitri Șostakovici, interpretată de Muzica Marinei Militare, informează Agerpres.

Manifestările de Ziua Marinei, realizate cu participarea a peste 20 nave și ambarcațiuni și aproximativ 3.000 de militari și civili, au început, conform programului, la ora 10.00, după ce președintele Klaus Iohannis a trecut în revistă Garda de Onoare, pe platoul Comandamentului Flotei. În timpul intonării Imnului național, a fost ridicat Drapelul național pe catargul de pe faleză și au fost trase 21 de salve tun în semn de salut solemn, iar militarii de la bordul navelor aflate în radă au arborat pavilionul, geacul și Marele Pavoaz. 

Zeul Neptun, însoțit de alaiul său, a debarcat în Portul Tomis, pentru deschiderea festivităților, iar pe cer deasupra mării a fost prezentat, în premieră absolută, un spectacol diurn de efecte pirotehnice. Exercițiul demonstrativ dinamic FNR 16 a debutat cu lansarea și respingerea unui atac al aviației inamice, apoi operațiuni de căutare și atacul submarinului inamic, în timpul căreia a fost lansată o torpilă de exercițiu de la bordul unei corvete, iar din elicopterul Puma Naval a fost lansată o geamandură hidroacustică pentru localizarea submarinului, urmând respingerea desantului maritim. Misiunea simulată antisubmarin a susținută și de o aeronavă americană specializată, de tip P-3 C Orion, sosită de la o bază aeriană din Italia, confrom Agerpres.

După-amiază, Sindicatul Liber al Navigatorilor în colaborare cu Primăria Constanța și Marina Militară a organizat jocuri și concursuri marinărești în Portul Tomis, seara fiind programate concerte în aer liber susținute de Muzica Militară a Forțelor Navale, spectacol de artificii și retragerea cu torțe a marinarilor militari pe traseul Vraja Mării — Cazino — Comandamentul Flotei — Piața Ovidiu — Miga — Prefectura Constanța, mai spune sursa menționată.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea145 Comandor (dr) Marius-Laurențiu Rohart, directorul Muzeului Național al Marinei Române, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2023 1314

151 de ani de la înființarea Școlii Flotilei Lansarea monografiei „Cadeții Marinei Române (1880-1960)“ de Marian Moșneagu

16 Nov 2023 854

Forțele Navale Române 10 noiembrie-Ziua Divizionului 50 Corvete (FOTO)

10 Nov 2023 787

Știri Constanța Muzeul Național al Marinei Române deschide a 27-a ediție a Conferinței Naționale "Dunărea și Marea Neagră în spațiul euroasiatic. Istorie, Relații Politice și Diplomație” (FOTO+VIDEO)

13 Oct 2023 1347

Editorial Venim la mare să murim în valuri!

25 Aug 2023 1102

Zile libere 2023 Care este umătoarea minivacanță a bugetarilor

17 Aug 2023 1519

Editorial Marea și-a luat tributul

16 Aug 2023 2237

IPJ BrăilaAcțiunile au vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale de orice natură

16 Aug 2023 606

Bunuri în valoare de peste 3 milioane de lei confiscate de polițiștii de frontieră în minivacanța de Sfânta Maria

16 Aug 2023 800

Știri Constanța Tânăr din Călărași prins cu droguri la Vama Veche

16 Aug 2023 933

Primăria Constanța „Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, spectacolul multimedia cu drone fost reprogramat”

16 Aug 2023 1176

Zeci de permise reținute de polițiștii din Constanța în minivacanța de Ziua Marinei

16 Aug 2023 806

Mamaia El este tânărul care a scos-o pe tânăra de 16 ani din marea învolburată. Trei oameni au murit înecați

16 Aug 2023 18343

MApNMinistrul apărării naționale, prezent la manifestările dedicate Zilei Marinei Române

16 Aug 2023 563

Cod galben de vânt la Constanța! Până când ține avertizarea

16 Aug 2023 1082