Ziua Naţională a României sărbătorită la Techirghiol

 
Ziua Naţională a României a fost sărbătorită şi în acest an la Techirghiol. În parteneriat cu Primăria oraşului, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din localitate a participat la manifestare cu un program artistic prezentat de corul şcolii, coordonat de prof. Genghiz Cutlacai.

După intonarea imnului, ceremonia a continuat cu slubja religioasă oficiată de preoţii din cele două parohii din oraş.
Importanţa acestei zile în istoria neamului românesc a reieşit şi din discursul domnului primar, dr. Adrian Stan, cel al directorului Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, filiala Constanţa, prof. Costin Scurtu, precum şi din mesajul transmis din partea Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” de către col. (r) Mihail Gavril Andreescu.

Elevii liceului au prezentat însemnătatea zilei de 1 Decembrie, au recitat versuri dedicate Marii Uniri şi au intonat Imnul Eroilor, timp în care reprezentanţi ai instituţiilor din Techirghiol au depus coroane la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial.
În final, ca în fiecare an, Batalionul 341 Infanterie Topraisar a defilat sub privirile  participanţilor, locuitori de toate vârstele ai oraşului Techirghiol, de la preşcolari, până la veterani de război.

Toţi cei prezenţi la acest eveniment au apreciat modul în care acesta a fost organizat,  dar şi momentele încărcate de emoţie pe care le-au trăit cu acest prilej.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Naţională a României, marcată la Techirghiol. Consiliul Local şi Primăria au pregătit mai multe surprize

30 Nov 2016 3158