Stiri calde

ZIUA „Z“ pentru Radu Mazăre Fostul primar al Constanţei află azi dacă poate pleca din ţară (rechizitoriu)

Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al Constanţei află azi dacă poate pleca din ţară.

Azi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României se va judeca contestaţia formulată de procurorii DNA împotriva deciziei prin intermediul căreia lui Radu Mazăre i-a fost modificat controlul judiciar.

Mai precis, pe data 5 aprilie, Înalta Curte i-a înlăturat lui Mazăre obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a României. Această decizie a fost contestată de procurorii DNA. Nemulţumirea celor de la Anticorupţie trebuia să fie analizată săptămâna viitoare, însă şedinţa de judecată a fost reprogramată pentru azi. Hotărârea va fi definitivă şi va fi luată în Dosarul Campusului Social Henri Coandă, unde Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost trimis în judecată alături de fratele acestuia, Alexandru Mazăre, senator în Parlamentul României. În acelaşi dosar a mai fost deferit Justiţiei şi Avraham Morgenstern, fost administrator al SC Shapir Structures SRL, om de afaceri, apropiat al lui Radu Mazăre.

În cauză, procurorii continuă cercetările, conform presei centrale, faţă de Emilian (Elan) Schwartzenberg, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la dare de mită, în vederea stabilirii justificării reale a tuturor transferurilor sumelor de bani primite de societatea sa de la două firme cipriote.   

DNA face public ultimul rechizitoriu al lui Radu Mazăre
Procurorii acuză! Cum ar fi acţionat fostul primar al Constanţei (document)

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul Arhiepiscopiei Tomisului - „Bunul Dumnezeu să binecuvânteze acest ţinut ce ne este tuturor casă!“

17 Nov 2017 923

Imagini de la eveniment Proiectul „Dobrogea în contextul Primului Război Mondial“ s-a încheiat. Cei mai talentați elevi au fost premiați (galerie foto)

15 Nov 2017 1227

Astăzi este Ziua Internațională a Educației copiilor nevăzători

13 Nov 2017 225

Mâine, la Constanța se organizează acțiunea „Ziua Bastonului Alb“

26 Oct 2017 989

Astrocafe.ro Mintea subconştientă

15 Oct 2017 687

Adevarul.ro. Oameni din Dobrogea la începutul anilor 1900 săraci, desculţi, arşi de soare, dar râzând fericiţi în colb

28 Sep 2017 737

Irina Lucia Mihalca - Dacă astăzi pământul...

22 Sep 2017 697

Astăzi este Ziua Pompierilor. ISU Constanța va primi Drapelul de Luptă

12 Sep 2017 550

Banc Fericirea în cuplu

19 Aug 2017 715

Astăzi este Ziua Imnului Național al României

29 Jul 2017 953

Bancul zilei Al naibii tratament

15 Jul 2017 518

riseproject.ro Afacerea Madagascar (document)

12 Jun 2017 3255

Horoscop pentru saptamana 05 - 11 iunie 2017

05 Jun 2017 2359

UPDATE. Cine a câștigat Românii au talent 2017. Premiul cel mare 120.000 de euro. Premiul de originalitate. Finala Românii au talent 2017

02 Jun 2017 5597

Bucurie, joacă şi culoare, la Liceul Teoretic Murfatlar şi la Grădiniţa din localitate

01 Jun 2017 1450

De 1 Iunie Terapie prin zâmbete şi dragoste, oferită copiilor internaţi la Spitalul Judeţean Constanţa de Arimex Comexim 2000 SRL

01 Jun 2017 3008

SC ESPLANADA "MAREA NEAGRA" SRL, anunţă

15 May 2017 1621

Zâmbetul şi dinţii

12 May 2017 1026

Constanța. Vreme deosebit de rece. Temperaturi la limita înghețului în această dimineață. Meteorologii vorbesc despre strat de zăpadă

21 Apr 2017 2250

Elevii Colegiului Mircea cel Bătrân, la Congresul Internaţional MATh.en.JEANS

11 Apr 2017 10204

Florii 2017 Idei de urări pentru cei care poartă nume de flori

08 Apr 2017 1877

Cititorii au răspuns la sondajul de opinie Da! Sensurile giratorii fluidizează circulaţia. Unde mai sunt necesare, în Constanţa, altele noi?

03 Apr 2017 1956

Păpușarii constănțeni celebrează Ziua Mondială a Teatrului de Păpuși

21 Mar 2017 886

Irina Lucia Mihalca - Spre Efes de la Troia pornim

21 Mar 2017 805

Unde ninge abundent la această oră. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire!

16 Mar 2017 2131

„Monolog” - dialogul cu Sinele într-un fir de iarbă

15 Mar 2017 3302

Militari, elicoptere şi multă concentrare, în baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu (fotoreportaj)

08 Mar 2017 1100

Comunicat de presă referitor la activitatea de deszăpezire din sezonul de iarnă 2016/2017

01 Mar 2017 1853

Ninge mărunt la Constanţa

11 Feb 2017 1999

#ziua 9. LIVE TEXT. 8.000 de oameni în stradă Protestul din fața Guvernului a fost reluat

08 Feb 2017 995

Ucraina - fenomene meteorologice severe pentru perioada 6-7 februarie 2017

07 Feb 2017 552

De ce? - I. L. Caragiale

05 Feb 2017 1434

Se strânge zăpada din zona ICIL, în direcţia Casei de Cultură (galerie foto+video)

30 Jan 2017 1758

Atenţionare de călătorie Turcia - vânt şi ninsori în zona Edirne - Istanbul - Bursa

26 Jan 2017 450

Constanța. Meteorologii spun că va ninge azi. Ce grosime va avea noul strat de omăt. Ce temperaturi sunt acum

24 Jan 2017 6756

Să ne bucurăm de iarnă. Militarii din Forțele Navale și omul de zăpadă. Mai înalt ca ei!

22 Jan 2017 5392

Atenţionare de călătorie Croația - Menținerea codurilor de ninsori, vânt puternic și temperaturi scăzute

19 Jan 2017 367

Constanța și Tulcea. Cod Galben de vânt puternic și zăpada spulberată. Localități vizate

19 Jan 2017 6495

UPDATE. Ninge la Constanţa Cod Galben de vânt, valabil în judeţul Constanţa

18 Jan 2017 1569

Intensificări ale vântului în Constanța până la ora 20.00

18 Jan 2017 559

O nouă avertizare de cod galben de intensificări ale vântului în Constanța

18 Jan 2017 1816

Constanța. Cod Galben de vreme rea. Prognoza actualizată de meteorologi. Detalii

18 Jan 2017 3756

Infotrafic. Drumuri naționale închise în județele Constanța, Ialomița și Călărași

18 Jan 2017 11481

Atenţionare de călătorie Bulgaria - Cod galben de zăpadă și polei pentru 23 districte

17 Jan 2017 570

Constanța. Specialiștii spun că ninge azi. Va fi și viscol. Cât este stratul de zăpadă peste care va cădea altul

16 Jan 2017 10919

Adrian Păunescu - Dor de Eminescu. Să nu uităm. Este ziua poetului nepereche. Recitați cu Alexandru Zărnescu (video)

15 Jan 2017 6216

Constanța. Afaceri pe seama nămeților. Ingenioși la căderea zăpezii. Oferte de sezon pe OLX

14 Jan 2017 6361

Atenţionare de călătorie Ucraina - condiţii meteorologice severe în regiunea Transcarpatia

13 Jan 2017 552

Atenţionare de călătorie Belgia - cod portocaliu de zăpadă și îngheț

13 Jan 2017 622

Militarii acționează în București și la Tulcea

12 Jan 2017 648