Astrocafe.ro Comediant, tragediant

Se povesteşte că a avut loc o întrevedere mai degrabă tensionată între Napoleon şi Papa. Era vorba de a şti dacă acesta din urmă trebuia să părăsească Roma pentru a se instala în Franţa. La început, Napoleon a încercat să-i arate Papei toate avantajele pe care le-ar fi obţinut instalându-se în Franţa. Papa a comentat doar printr-un cuvânt: „Comediant”; ca atare, Napoleon a devenit furios şi a început să profereze tot felul de ameninţări împotriva Sanctităţii Sale. După o vreme, Papa puse capăt întrevederii tot cu un singur cuvânt: „Tragediant”… Chiar şi în cazul în care cupluri de emoţii opuse au o putere de dominaţie tiranică asupra noastră, există o parte din noi înşine care le poate recunoaşte calitatea papală, dacă pot spune aşa.

Polarităţile emoţionale pot fi inversate rapid: observăm asta la nivelul cuplului, unde dominantul poate deveni brusc dominat, unde consolatorul devine cel consolat. Se zice că în egipteana veche există o singură hieroglifă pentru a desemna termenii „puternic” şi „slab”, interpretarea depinzând de context; este vorba mai curând de „axa” forţă-slăbiciune, în special de unul dintre cei doi poli. În creier, foamea şi saţietatea, cât şi celelalte cupluri emoţionale corespund unor centri pereche, care se reglează reciproc.

Atâta vreme cât nu am meditat bine asupra acestei alternanţe a contrariilor, nu avem nicio şansă să progresăm spre spiritul pur aflat dincolo: am fi mai curând precum acel om cărui şoferul unei maşini îi cere să verifice pe fereastră dacă funcţionează semnalizatorul. Prietenul se uită şi răspunde: „Merge, nu merge, merge, nu merge…”

Succesiunea rapidă de emoţii contradictorii cu care suntem identificaţi creează o confuzie în viaţa de toate zilele, ceea ce am putea numi „meli-melodrama” cotidiană. Emoţiile şi stresul sunt legate şi corespund unor secreţii cu un nivel ridicat de cortizon şi de adrenalină: s-a arătat că există o dependenţă la niveluri ridicate ale acestui ultim hormon şi deci o reacţie depresivă de lipsă atunci când el se află la un nivel normal.

Trebuie să înţelegem că cei mai mulţi oameni se plictisesc în forul lor interior: explozia emoţională-pasională produce schimbare, ei încep să aibă ceva de povestit sau să povestească altora. Dacă suferinţa emoţională poate hipnotiza mentalul, faptul în sine are loc mai întâi deoarece ea constituie un eveniment în monotonia cotidiană, iar prin asta, că reprezintă o anumită bucurie. În plus, mentalul obişnuit este fragmentat, iar fragmentarea ne face nefericiţi.

Explozia emoţională-pasională dă o impresie de unitate; spărgând farfuriile din casă, avem impresia că am relipi farfuria mentalului, care este bucăţi; dar efectul nu va dura deloc, farfuria interioară va rămâne crăpată şi se va sparge din nou la prima ocazie. Ne plac exploziile emoţionale, deoarece ne fac să pierdem un timp sensul realităţii, iar realitatea nu este strălucitoare. E creată astfel o unitate efemeră, un alb în mental, ca un drog care uimeşte, dar această emoţie face şi mai mult, „uimeşte prin stupiditate”, întrucât orbeşte restul, începând cu sentimentele altora.

Nu este surprinzător că atâţia oameni găsesc un fel de bucurie măruntă dincolo? Probabil din cauză că nu au avut niciodată ideea că ne-am putea „găti viaţa” altfel decât cu sosul dulce-amărui al emoţiilor.

dr. Jacques Vigne

Sursa: astrocafe.ro​