Centrul natura

Perioada apei – partea a II-a



Acceptarea diferențelor

Unele dintre caracteristicile cele mai importante ale apei – care mi-au apărut în experiențele ultimei săptămâni – au fost PLASTICITATEA și FLEXIBILITATEA sa – abilitatea de a se ”mula” pe orice fel de vas, de container și abilitatea de a se strecura prin orice fel de spațiu pe care îl are la dispoziție.

Una dintre lecțiile cele mai importante ale ultimelor zile a fost ACCEPTAREA tuturor experiențelor și tuturor persoanelor, indiferent de cât de diferite sunt de mine și așteptările mele.

Am fost pusă în situația de a interacționa în diferite locuri cu cele mai neașteptate și diferite de mine persoane.

Chiar în mica mea familie, cu care am petrecut mai mult timp in ultimele zile, cu ocazia unei călătorii,  am observat diferențe uriașe între dorințele și nevoile diferitelor persoane.

Fiind în altă țară – am descoperit că în materie de alimentație – dorințele și nevoile noastre sunt COMPLET diferite, dar cu multă flexibilitate și înțelegere, putem să fim fericiți, fiecare dintre noi și împreună, în același timp.

ADAPTABILITATEA a fost cheia ”acvatică” a experiențelor noastre comune.

A fost interesant să constatăm că dorim să mâncăm la ore diferite, cantități și varietăți diferite de alimente și că putem să fim împreună, în același timp.

Să vă exemplific cu desfășurarea unei zile de ”turism” și a modului în care ne-am îmbinat diferențele (aparent mari) și le-am transformat într-o mică aventură.

Am intenționat să ajungem la ora prânzului la un bistro raw-vegan, aflat la circa 3 km de hotelul nostru. Și cu ajutorul GPS-ului ne-am decis să facem o plimbare până acolo.
Pe drum, am descoperit fel și fel de alte atracții, parcuri, expoziții în aer liber, diferite mici magazine, o piață în aer liber cu fructe, legume, mirodenii și fel de fel de obiecte de artă și o stradă pietonală mare, cu multe magazine. Așa că plimbarea noastră s-a tot prelungit și a încorporat și multe alte vizite și devieri de la traseu.

Pe la ora 14.30 am ajuns și la localul raw-vegan – care nu s-a dovedit a fi tocmai ce ne așteptam, dar întrucât ne era foame și eram obosiți și înfrigurați, am ales să servim câteva ceva aici.

Am fost trei persoane, două consumând cu drag produsele raw – a treia doar însoțindu-ne și luând o gură, de probă, din mâncare și consumând o bucățică de prăjitură cu căpșuni și cam atât.

După această vizită, am decis să mergem la un alt local, cu hrană ”normală” (citește mâncare cu carne) pentru ca și al treilea membru al grupului să poată să se alimenteze.

Pe drumul spre acel local, iar ne-am mai oprit ici și colo și undeva către ora 17.00 am ajuns acolo, dorind doar să luăm ceva la pachet și să consumăm la hotel. Spre surprinderea noastră, am găsit o masă liberă (de obicei, fără rezervare, la acest local, nu avem nicio șansă să găsim vreo masă liberă) și ne-am decis să profităm de ocazie și să-i permitem și celui de-al treila membru al grupului să se simtă bine.

El și-a comandat ce și-a dorit din meniu (carne și salată), a doua persoană a ales ceva din pește (cu salată) iar eu am reușit să găsesc o salată de varză cu chimen (varietatea de salate era surprinzător de mare).

Plus un suc de mere ”de casă”.

Și am descoperit că și aici am găsit fiecare din noi câte ceva să putem petrece împreună încă o altă oră.

Întorcându-ne la hotel, am constatat că, în ciuda diferențelor imense între dorințele noastre alimentare (unul vroia carne de porc, altul doar pește sau legume și al treilea, doar ”raw” și doar fructe și legume), am reușit să găsim localuri și locuri în care să ne simțim bine împreună, să transformăm drumurile în mici aventuri și căutări de suveniruri și am reușit să avem o zi întreagă de timp împreună, în armonie și comunicare frumoasă.

Suntem trei persoane complet diferite.

Alegem activități și experiențe complet diferite.

Avem interese și nevoi complet diferite.

Și cu toate acestea, petrecem zile minunate împreună, iar diferențele dintre noi construiesc experiențe interesante, ce ne îmbogățesc continuu.

Această caracteristică a adaptabilității APEI s-a regăsit continuu în trăirea noastră – interesant fiind că întreaga zi a și plouat mărunțel – apa învăluindu-ne în mod continuu și la exterior – nu doar ghidându-ne din ”interiorul” inimii noastre.

Parcă ”am curs” continuu alături de ea – și ne-a însoțit în toată perioada.

Nu ne-a deranjat deloc ”picurarea din cer” – dimpotrivă – parcă ne-a binecuvântat continuu cu prospețimea curățeniei pe care o induce prezența sa.

Caracteristica FEMININĂ a APEI cu privire la conexiunea la nivelul inimii și a armonizării în ciuda diferențelor dintre noi ne-a adus una dintre cele mai interesante lecții ale zilei.

DIFERENȚELE dintre noi ne îmbogățesc experiența vieții.

Diferențele dintre noi ne antrenează acceptarea, toleranța, răbdarea și deschiderea mentală.

Diferențele dintre noi condimentează toate trăirile noastre cu neprevăzut și spiritul aventurii.

Ne-am simțit bine împreună, în trei, găsind elemente comune printre diferențele mari și descoperind că putem ieși, fiecare dintre noi, din zona de confort și explora și alte opțiuni.

Cândva, într-un trecut nu foarte îndepărtat, aceleași diferențe creau conflicte și lupte fără final.

Am trecut prin momente de mare tensiune și ”crize” aparent fără soluționare.

Fiecare dintre noi s-a situat pe poziții aparent ireconciliabile și fără dispoziție de compromis.

Dar odată cu ”creșterea” interioară și cu schimbarea energiei inimii (iar fructele au avut un rol esențial în această direcție) s-a deschis poarta către APRECIEREA a tot ce este.

Și am descoperit că putem să fim fiecare dintre noi cine dorim să fim – fără să încercăm să ne mai schimbăm, de dragul celuilalt (sau să-l facem pe celălalt să se schimbe, de dragul nostru).

Că ne putem accepta așa cum suntem, cu marile diferențe dintre noi.

Și că putem trăi foarte frumos, foarte bine și foarte interesant IMPREUNĂ folosind aceste diferențe să ne îmbogățim experiențele.

Apa ne-a învățat lecția FEMINITĂȚII – a toleranței – a adaptabilității și mai ales – a ACCEPTĂRII tot ce este.

Așa cum apa dizolvă aproape orice substanță cu care vine în contact, dar substanța își păstrează amprenta individuală în interiorul apei (știm asta de la remediile homeopatice!) și grupul nostru de trei persoane diferite a învățat să ”uniformizeze” o parte din energie, atunci când am fost împreună și să punem la un loc individualitățile noastre, fără să le dizolvăm complet – doar folosindu-le să condimentăm și să îmbogățim experiența grupului.

V-aș propune pentru săptămâna ce urmează, care continuă Perioada Apei – și a lecțiilor aduse de ea în viața noastră – să faceți o analiză a grupului sau familiei din care faceți parte.

Observați ce calități, ce dorințe și ce nevoi au membrii grupului din care faceți parte (familie, grup de prieteni etc).

Faceți o mică listă cu diferențele dintre voi (cu privire la plăceri, aversiuni, dorințe și nevoi) și faceți o altă mică listă cu ce aveți în comun.

Folosiți baza ”comună” pentru a construi activități, acțiuni și experiențe pe care apoi să le îmbogățiți cu diferențele.

Mergeți în locuri diferite (restaurante, localuri, cluburi, săli de spectacole, expoziții, parcuri sau altele) și încercați ca în experiențele respective să găsiți câte ceva pentru fiecare persoană din grupul vostru.

Binecuvântați și mulțumiți tuturor celor cu care vă împărțiți în prezent viața și fiți recunoscători pentru tot ce sunt și tot ce aduc alături de voi.

Fiți mulțumiți de tot ce aveți și tot ce trăiți.

ACCEPTAȚI prezentul în care trăiți, cu tot ce conține el.

Cu toate provocările, cu toate dificultățile și cu toate problemele sale.

Nu există probleme fără 1-2 soluții, știu asta de la matematică.

Iar APA – REGINA Planetei Pământ – cea aducătoare și purtătoare de viață – cea care ne curăță și ne învață fluiditatea, flexibilitatea și adaptabilitatea – va fi continuu alături de noi întreaga săptămână.

Când vă uitați la norii de pe cer – pe care îi veți admira întreaga săptămână ce urmează – vă rog să vă gândiți cu recunoștință la APĂ – și la Pământ – la modul în care Planeta noastră minunată își echilibrează întregul ecosistem.

Mulțumiți fiecărui nor și fiecărei ploi care cade, pentru că vă ajută să vă amintiți cât sunteți de norocoși că sunteți în viață.

Puneți pe stradă – sau în parcuri – sau în locuri în care există fântâni și ape – ofrande de flori și mulțumiți continuu Apei pentru viață.

Aruncați un bănuț în fântâni sau ape și puneți-vă o dorință dragă inimii voastre.

Perioada magică a finalului de noiembrie ajută la împlinirea dorințelor!

Apa și banii (abundența) au în comun aceeași energie – cea a CURGERII CONTINUE – unde este mult, vine și mai mult!

Prindeți în jocul ritualic al ofrandelor de flori și de bănuți toți membrii familiei care au chef de joacă.

Mulțumiți Naturii, mulțumiți apei și puneți-vă dorințe frumoase, care să vă facă viața mai bogată!

Să aveți cu toții o altă săptămână magică, în perioada Apei!

 

Cu iubire, tuturor,

Sorina

http://www.centrulnatura.ro/perioada-apei-partea-a-ii-a/


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Piersici - ca în copilăria mea

12 Aug 2017 635

Turnul de fildeş

26 Jul 2017 601

Vacanța

11 Jul 2017 1098

Am încredere în viaţă

26 Jun 2017 1430

Solstițiu de vară

25 Jun 2017 1984

Anti-fragilitatea

13 Jun 2017 842

Amorțirea conștientă

05 Jun 2017 876

Așteptări

02 Jun 2017 946

Biciclete și momentul potrivit

27 May 2017 1378

Neglijarea

24 May 2017 958

Zâmbetul şi dinţii

12 May 2017 904

Indrăzneala noului!

02 May 2017 2321

Sărbători înconjurată de îngeri

19 Apr 2017 857

Uitarea

16 Apr 2017 735

Acceptarea

14 Apr 2017 959

Şi eşecul este un succes

03 Apr 2017 752

Iubeşte atunci când celălalt merită cel mai puţin

26 Mar 2017 1959

Procesul de invatare si EFT

23 Mar 2017 731

Recunoştinţa pentru un somn odihnitor

20 Mar 2017 810

Eliberarea energiei negative preluate de la ceilalti

18 Mar 2017 3674

Fotoreportaj La Chilia Veche, în Deltă, natura atinge suflete

17 Mar 2017 781

Provocarea reprezentata de schimbare

13 Mar 2017 729

De la durere la stare de calm interior

11 Mar 2017 768

Perioada destramarii iluziei

26 Feb 2017 672

Daruri de lumină – daruri de iubire

18 Feb 2017 779

Perioada golului

11 Feb 2017 971

Perioada jocurilor

04 Feb 2017 727

Cei care iau

04 Feb 2017 1004

Perioada prevenției si protecției

21 Jan 2017 924

Perioada de ”RELOCARE”

15 Jan 2017 570

Perioada COMUNIUNII

01 Jan 2017 1027

CARȚI, FRUCTE SI ALTE ”BUNATATI” DE SARBATORI

31 Dec 2016 1111

Saptamana FOCULUI

19 Dec 2016 1066

Perioada aerului 3

17 Dec 2016 985

Perioada AERULUI – 2 – despre RESPIRAȚIE

12 Dec 2016 914

Perioada APEI

14 Nov 2016 1321

Ziua 14 a dietei cu struguri

07 Nov 2016 1125

Ziua 7 de dietă cu struguri

06 Nov 2016 1231

Ziua 3 de dietă cu struguri Ceva mici stări de slăbiciune și poate un pic de foame – dar mai mult este o reacție a minții, decât a corpului.

31 Oct 2016 813

Perioada strugurilor

24 Oct 2016 868

Saptamana ECHILIBRULUI FEMININ/MASCULIN

17 Oct 2016 903

Saptamana ”GRAIULUI”

10 Oct 2016 785

Saptamana GATULUI

03 Oct 2016 1446

Saptamana INELULUI

27 Sep 2016 790

Saptamana PERLEI

22 Sep 2016 823

Săptămâna AROMELOR

14 Sep 2016 679

Săptămâna muzicii

05 Sep 2016 743

Săptămâna arborelui GREȘELILOR

29 Aug 2016 832

Săptămâna PREZENTULUI

22 Aug 2016 783

centrulnatura.roSăptămâna PAUZEI

15 Aug 2016 749