Totul despre Ice Bucket Challenge, fenomenul care a luat amploare şi în România

Un nou fenomen a „lovit” circuitul social, luând amploare şi în România. Este vorba despre „Ice Bucket Challenge”, în cadrul căruia participanţii sunt provocaţi să îşi toarne pe cap apă cu gheaţă şi să facă o donaţie pentru cercetarea în domeniul afecţiunilor cerebrale.
 
Zilnic, pe reţelele de socializare, vedete, cântăreţi, sportivi, prezentatori TV, oameni politici, dar şi oameni obişnuiţi postează videoclipuri cu ei în timp ce îşi toarnă apă cu gheaţă în cap, dar nu înainte de a provoca şi alte persoane. Cei care sunt nominalizaţi la Ice Bucket au 24 de ore la dispoziţie pentru a îndeplini provocarea şi a face donaţia.
„Acesta este un mod creativ de a conştientiza, prin intermediul mass-media, nivelul de gravitate al sclerozei laterale amiotrofice”, declara Barbara Newhouse, preşedinte şi CEO al Asociaţiei ALS.

De unde a început fenomenul Ice Bucket?

Ice Bucket începe de la numele lui Pete Frates, un fost jucător de baseball, diagnosticat cu ALS în 2011. Acesta i-a provocat pe prietenii săi şi celebrităţi de la NFL, respectiv pe Tom Brady şi Matt Ryan, să-şi toarne apă în cap, sprijinind cauza sa. Însă, originile acestui fenomen sunt neclare, fiindu-i atribuite mai multe surse.
 
Când mişcarea Ice Bucket Challenge a început să prindă contur, asociaţia a trimis un e-mail la 60.000 de donatori, promovând campania. Pe 30 iunie, în Statele Unite, în cadrul emisiunii Morning Drive, care era transmisă în direct, personalităţi ale programului au îndeplinit provocarea Ice Bucket, care, în scurt timp, a devenit un fenomen internaţional.
 
Potrivit ziarului The New York Times, în perioada 1 iunie - 13 august 2014, au fost postate mai mult de 1,2 milioane de filmuleţe pe Internet cu cei care au acceptat provocarea, în timp ce fenomenul Ice Bucket a fost menţionat pe Twitter de 2,2 milioane de ori.

Unde se duc donaţiile?

„Ice Bucket Challenge” sprijină scleroza laterală amiotrofică, sau boala Lou Gehrig, cum mai este cunoscută, caracterizată printr-o pierdere progresivă a unor celule nervoase ale creierului şi măduvei spinării, denumite neuroni motori, care fac posibilă mişcarea. Funcţii fundamentele, precum mersul, vorbitul, mâncatul, devin, cu timpul, din ce în ce mai dificile de realizat. Când muşchii nu mai pot primi mesaje de la neuronii motori, aceştia încep să se atrofieze. Potrivit statisticilor, unu până la doi oameni dintr-un număr de 100.000 dezvoltă scleroză laterală amiotrofică (ALS).
După ce mişcarea a devenit virală, Asociaţia ALS a primit, în decursul unei singure luni, 41,8 milioane de dolari, în timp ce anul trecut, în 12 luni, a fost strânsă suma de 64 de milioane de dolari.

Vedete care au acceptat provocarea Ice Bucket

Celebrităţi cunoscute în întreaga lume au acceptat provocarea Ice Bucket, printre acestea numărându-se Bill Gates, Mark Zuckerberg, George Bush, Oprah, Lady Gaga, Justin Timberlake, Shakira, Justin Bieber, Cristiano Ronaldo, David Beckham, Jose Mourinho, tenismenul Novak Djokovici.
Vedetele din România nu s-au lăsat mai prejos, acceptând să-şi toarne apă în cap pentru o cauză nobilă. Andreea Marin, Andreea Esca, Ilie Năstase, Cătălin Măruţă, Cabral, Mihai Bendeac, Tudor Chirilă, Delia, Connect-R, Fuego sunt doar câteva dintre vedetele autohtone care au acceptat provocarea.

Despre provocarea „Cold Water Challenge”

De la mijlocul anului 2013 şi până la începutul lui 2014, provocarea „Cold Water Challenge” a devenit populară în zonele din nordul Statelor Unite. Sarcina, de această dată, implica o donaţie către cercetările în domeniul cancerului, iar participanţii trebuiau să sară în apă rece. În luna mai a acestui an, pompierii din New Jersey au postat pe YouTube un filmuleţ în care duceau la bun sfârşit provocarea. Deoarece au folosit echipament fără permisiune, aceştia au fost sancţionaţi.
 
Mai multe materiale pe această temă puteţi citi AICI.
 
Sursa foto: www.yorkblog.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

GOOGLE 2014-cele mai populare subiecte. Motorul de căutare și-a schimbat logo-ul în ultima zi din 2014

31 Dec 2014 4619

Ice Bucket Challenge între candidaţii de la prezidenţiale William Brînză a provocat-o pe Monica Macovei

25 Sep 2014 3366

Antrenorul lui Dinamo a acceptat provocare ALS Ice Bucket Challenge (video)

20 Sep 2014 3706

Anghelache a lansat Ice Bucket Challenge în România (video)

20 Sep 2014 3706

Directorul Băncii Mondiale în România s-a alăturat campaniei Ice Bucket Challenge România

19 Sep 2014 2578

Editorial De dragul diversităţii, se fac listele cărţilor necitite

19 Sep 2014 3373

Carmen Tănase a donat în campania Ice Bucket Challenge (video)

16 Sep 2014 4853

A murit Denny Miller, actorul care l-a interpretat pe Tarzan

16 Sep 2014 2734

Editorial Scrisoare către vara lui 2014

16 Sep 2014 2937

Ice Bucket Challenge, varianta sportivă Larisa Iordache a preluat leapșa mondială

15 Sep 2014 2510

Cătălin Radu Tănase, Ice Bucket Challenge "O tânără de 16 ani voia să facă asta, dar boala nu a lăsat-o"

07 Sep 2014 7518

Cristian Adomniţei, președintele CJ iași, "a intrat la apă cu gheaţă"

07 Sep 2014 2489

CEO-ul ProTV, Aleksandras Cesnavicius, s-a alăturat campaniei Ice Bucket Challenge

07 Sep 2014 3041

Ice Bucket Challenge Lionel Messi, sub găleata cu gheaţă! (video)

05 Sep 2014 3334

Ice Bucket Challenge Aşa NU! (video şocant)

04 Sep 2014 3406