Lumea poeziilor George Coşbuc - Colindătorii

Cad fulgii mari, încet zburând

Şi-n casă arde focul,

Iar noi pe lângă mama stând,

De mult uitarăm jocul.

Demult şi patul ne-paştepta,

Dar cine să se culce?

Rugată, mama repeta

Cu glasul rar şi dulce

 

Cum sta pe paie-n frig Hristos

În ieslea cea săracă,

Şi boul cum sufla milos,

Căldură ca să-i facă,

Drăguţ un miel cum I-au adus

Păstorii de la stână

Şi îngerii albi cântau pe sus,

Cu flori de măr în mână.

 

Şi-auzi ! Răsar cântări acum,

Frânturi dintr-o colindă,

Şi vin mereu,s-opresc în drum,

Se-aud acum în tindă-

Noi stăm cu ochii pironiţi

Şi fără de suflare:

Sunt îngerii din cer veniţi,

Cu Leroi, Domnul mare !

 

Ei cântă-nălţător si rar

Cântări de biruinţă,

Apoi se întoirc şi plâng amar

De-a Iudei necredinţă,

De spini, de-postaşi, şi c-a murit..

Dar s-a deschis mormântul

Şi El acum e-n cer suit

Şi judecă pământul.

 

Şi pănă nu tăceau la prag,

Noi nu vorbeam niciunul-

Sărac ne-a fost, dar cald şi drag

În casă-ne Crăciunul.

Şi în târziu ne biruia

Pe vatra caldă somnul,

Şi-n vis vedeam tot flori de măr

Şi-n faşă, mic, pe Domnul.

În anul 1866, în judeţul Bistriţa-Năsăud, s-a născut George Coşbuc, al optulea din cei 12 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi ai preotesei Maria.

 

Debutul publicistic a avut loc în anul 1884, când în revista „Tribuna” din Sibiu i se publică, sub pseudonimul C. Boşcu, „Filosofii şi plugarii”. A semnat numeroase poezii, dintre care cele mai cunoscute sunt „Iarna pe uliţă”, „Nunta Zamfirei, „Trei, Doamne, şi toţi trei”, „Pentru libertate”, „Ţară avem şi noi sub soare”, „El Zorab”.

 

Este înmormântat în cimitirul Bellu, în vecinătatea scriitorilor Mihai Eminescu şi I. L. Caragiale. La cinci zile după moartea sa, Liviu Rebreanu mărturisea, în ziarul „Lumina”,  că scrisul lui Coşbuc „trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc”.