Pentru totdeauna - Irina Lucia Mihalca

 Blocate în capcanele unui gând vaporos, clipele ard
 la temelia templelor inundate
 într-o lumină blândă, estompată, ca un vis.
 
 Pictură şi poem în mii de fire, luna stranie, palidă, mare,
 se ridică prin ceaţa deasă, explorând tăcerile,
 şi fior, şi sărut, şi mister,
 vântul le şterge fiecare pas din urmă.
 Cine-i plângea zidului?
 
 - Dă-mi jumătatea, dă-mi viaţa, dă-mi fructul nostru,
 cu buzele te-aştept,
 înflorită eşti în palmele mele!
 - ecoul îţi reverbera strigătul.
 Te simt aici, lângă mine, cu tine, în adâncuri,
 în celulele mele te respir,

 în tine m-am zidit, tu eşti muntele meu!
 
 Cel mai iubit pământean şi cea mai iubită pământeană!

 La adierea vântului, prin semnele serii,
 frunzele galben-aurii par să-i cheme.
 O trecere temporară a pâlpâit la ceas de seară,
 într-un contur tot mai confuz, printr-un nou timp, frenetic,
 tumult de valuri, dincolo de viaţă şi moarte,
 în cerurile de dincolo de cer.
 
 Suntem în balansul sfios al zorilor, în armonia pietrelor,
 în fâşii de gheţari, în cântecul duios al privighetorii, coborât din rai,
 în izvoarele incendiate cu patimă, în conturul plecării prin ea,
 cu zâmbetul străveziu la vedere!
 Suntem lumina sacră, suntem pacea,
 uimirea plăcută a zâmbetului de dinainte sau de după înţelegere.
 Suntem ce ne-am propus - reflecţia fecundă a gândului unduit
 precum apele răscolitoare ale mătăsii.
 Suntem minunaţi!
 
 Din umbră, delicat lunecă luntrea,
 o mie de cocori o însoţesc,
 înspre o nouă lumină, sufletul e desprins.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine 24 decembrie 2023. Transformarea

24 Dec 2023 803

#Dobrogea145 Elena Frîncu, maestru emerit al sportului, mesaj de Ziua Dobrogei

21 Nov 2023 1321

DRDP Constanța, în doliu în urma decesului motociclistului de pe A4- „Rămane pentru totdeauna în conștiință puterea lui de muncă, grija firească de copii și familie“

01 Nov 2023 3261

Barem Evaluarea Națională 2023 Care era rezolvarea subiectelor primite de elevi la proba de Limba și Literatura Română (DOCUMENTE)

19 Jun 2023 1972

UPDATE Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la prima probă a Evaluării Naționale 2023 (DOCUMENT)

19 Jun 2023 1885

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2013. „Stăpânul. Abrogant şi arogant“ de Amalia Caraş, clasa a XII-a B

03 Jun 2023 1133

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017- „Nesfârșire albastră“ de Maria Minu, clasa a VIII-a

11 May 2023 880

Premierul Nicolae Ciucă „România îi onorează astăzi pe veteranii de război cărora le datorează independența, suveranitatea și integritatea teritorială“

29 Apr 2023 1008

Constanța. „«Da!» pentru totdeauna!“ Sărbătoarea iubirii! Campioana Mălina Milea s-a căsătorit. În curând, va deveni și mămică

01 Mar 2023 4834

Mădălina Crețan, mesaj dureros la 4 luni de la moartea lui Nosfe. „Te iubim ca întotdeauna și pentru totdeauna..”

18 Feb 2023 1530

LIVE VIDEO+TEXT Dezbatere publică pe tema „Patrimoniul Constanței, încotro?“ organizată de USR Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Nov 2022 1834

Broșura „Bucură-te pentru totdeauna de viață!”, distribuită în Constanța de Martorii lui Iehova

16 Sep 2022 2926

#GhidDobrogean1924 Reclame interbelice de la malul mării. Berăriile și depozitele de băuturi spirtoase - „Bere Bragadiru, totdeauna proaspătă“

23 Aug 2022 1921

Ministerul Culturii „Scena românească își ia rămas bun pentru totdeauna de la Valentin Uritescu“

18 Jun 2022 1530

#DobrogeaDigitală „Pentru copii, jocul e o treabă serioasă”

02 Jun 2022 2178