Aproape 3.000 de sindicalişti SANITAS de la Constanţa au susţinut greva de avertisment! Se pregătesc de grevă generală? (galerie foto)

Personalul medical din Constanţa afiliat la sindicatul SANITAS s-a alăturat mişcării naţionale de protest prin greva de avertisment dintre orele 8.00 şi 10.00, măsură prin care aceştia îşi doresc ca doleanţele lor să fie ascultate de Ministerul Sănătăţii.
 
Potrivit liderului sindical al SANITAS Constanţa, Nicolae Manea, pentru participarea la proteste au semnat 2.920 de membri de sindicat, din cei 3.650 care fac parte din organizaţia sindicală.
 
„În concordanţă cu Legea 62/2015, sindicatul care începe conflictul de muncă trebuie să strângă semnături de la jumătate+1 dintre membrii de sindicat. Au semnat 2.920 de oameni dintre 3.650 de membri. În prevederile legale ni se spune foarte clar că noi trebuie să asigurăm urgenţele şi o treime din personal, deci greva s-a făcut prin încetarea lucrului, dar cu obligativitatea de a asigura acea treime şi urgenţele. Cei care au fost în faţă sunt cei care au putut să lase lucrul şi să îşi exprime nemulţumirile. Dar la protest au participat toţi cei 2.920 de oameni care şi-au dat acordul să participe la această acţiune sindicală de protest“, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, Nicolae Manea.
 
Proteste au fost avut loc la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Serviciul Public de Asistenţă Socială - creşe şi Căminul de bătrâni, Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Constanţa, precum şi la centrele pe care le administrează în judeţ, dar şi în alte centre medicale de stat din judeţ: Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia, Spitalul Orăşenesc Cernavodă şi Hârşova, Spitalul Municipal Medgidia şi Mangalia, Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa etc.
 
Sindicaliştii solicită Ministerului Sănătăţii includerea în OUG 20.2016 a salariaţilor din asistenţa socială (personal contractual şi funcţionari publici), personalul TESA, funcţionari publici din DSP-uri şi personalul medical şi auxiliar sanitar din creşe, diminuarea diferenţelor salariale existente între unităţile clinice şi neclinice în sensul creşterii salariilor personalului din unităţile neclinice, aplicarea sporurilor la salariul de bază din luna august 2016, dar şi negocierea unei legi de salarizare specifice sectorului sanitar şi de asistenţă socială.
 
De asemenea, asistenţii medicali au cerut diminuarea diferenţelor salariale existente între asistenţii medicali cu studii superioare, studii superioare de scurtă durată şi studii postliceale, în sensul creşterii salariilor personalului cu studii postliceale şi studii superioare de scurtă durată, aprobarea unui regulament de sporuri adaptat condiţiilor actuale de muncă şi elaborarea unui normativ de personal în concordanţă cu legislaţia europeană care să permită efectuarea unui act medical de calitate în sistemul de sănătate şi de asistenţă socială, precum şi finanţarea corespunzătoare a sistemului sanitar şi de asistenţă socială.
 
„SANITAS atrage atenţia Guvernului României asupra situaţiei deosebit de grave în care se află sectorul sanitar şi cel de asistenţă socială, iar lipsa de răspuns în rezolvarea de urgenţă a acestora va fi taxată prin radicalizarea acţiunilor sindicale, putându-se ajunge la grevă generală în data de 31.10.2016. Precizăm că nu ne dorim acest lucru, motiv pentru care continuăm negocierile. A sosit timpul să vedem cu adevărat că cele două sisteme (sanitar şi de asistenţă socială) reprezintă o prioritate naţională!“, au transmis reprezentanţii sindicatului SANITAS.
 
SANITAS este cel mai mare sindicat din sistemul sanitar, cu peste 110.000 de membri la nivel naţional.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe consideră inoportună greva din sănătate anunțată de Sanitas!

10 Jan 2024 876

Sindicatul Sanitas Constanța a început strângerea de semnături pentru declanșarea conflictului de muncă în sănătate și asistență socială

22 Dec 2023 738

Sindicatul Sanitas Constanța participă la mitingul din Piața Victoriei, pe 15 iunie. Ce revendicări au participanții

13 Jun 2022 2323

„Izolați la locul de muncă“, în plină pandemie COVID Proces impresionant deschis de șase sute de angajați de la Protecția Copilului Constanța. Două instanțe le-au dat dreptate!

07 Jun 2022 2459

Ce se va întâmpla cu cei 87 de angajați ai Spitalului Clinic de Boli Infecțioase cărora le expiră detașările la sfârșitul săptămânii?

16 Mar 2022 4993

Constănțeni revoltați Ce proteste au avut loc în anul 2021. Numeroase acțiuni pe final de an

01 Jan 2022 1584

SANITAS Constanța. Încă o zi de protest (galerie foto+video)

29 Oct 2021 2552

SANITAS Constanța. Membri de sindicat din DGASPC își cer drepturile (galerie foto și video)

26 Oct 2021 2726

ZIUA-n amiaza mare Liderul SANITAS, Nicolae Manea - Personalul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, afectat de incendiu, cere amplasarea unui spital modular in curtea unității

09 Oct 2021 4406

ZIUA-n amiaza mare Președintele sindicatului SANITAS Constanța, despre suprasolicitarea cadrelor medicale și tragedia de la Spitalul de Boli Infecțioase

08 Oct 2021 1923

Nicolae Manea, președintele sindicatului SANITAS Constanța, invitat la „ZIUA-n amiaza mare“

07 Oct 2021 2653

Nicolae Manea, reales președinte al Sindicatului Sanitas Constanța. Judecătorii au validat alegerile

30 Jul 2021 2496

LIVE Membrii SANITAS Constanța protestează! Iată ce revendică aceștia

12 Jan 2021 3051

Membrii SANITAS din cadrul SCJU Constanța, în grevă japoneză

07 Oct 2020 2304

Doliu la Spitalul Județean Constanța! O cunoscută asistentă s-a stins din viață

04 May 2020 3771