Mai simplu decât la Bac Dr. Cătălin Grasa - 9,90 la examenul de management

Dr. Cătălin Grasa a susţinut ieri examenul pentru funcţia de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Potrivit proiectului de management, cele mai importante probleme pe care dr. Grasa vrea să le rezolve în următorii trei ani la nivelul unităţii sanitare sunt: accesul direct al pacienţilor la servicii medicale în condiţii de calitate şi confort; existenţa în unele secţii a aparaturii şi a dispozitivelor medicale depăşite moral şi fizic; activitate inadecvată în ambulatoriul de specialitate; personal lipsit de motivaţie şi fără un program de perfecţionare şi evaluare continuă a cunoştinţelor şi a abilităţilor profesionale; rezistenţă la schimbare; eficienţă scăzută prin lipsa orientării către o abordare cost-eficienţă; proceduri interne incomplete/inadecvate; lipsa unui sistem de evaluare continuă a performanţelor individuale şi a transpunerii acestuia în motivarea personalului; lipsa unui sistem de măsurare reală a satisfacţiei pacientului; cream skimming.
 
Grasa ar fi obţinut 9,90 la examenul de ieri, însă rezultatul oficial va fi anunţat de comisia de examinare astăzi.
 
Potrivit calendarului concursului de manager al spitalului, contestaţiile pot fi depuse pe data de 2 mai 2017, în intervalul orar 8.00 - 15.00. Soluţionarea acestora şi afişarea rezultatelor finale pe site-ul unităţii sanitare sunt programate pentru data de 4 mai.

Contactat telefonic, dr. Cătălin Grasa a precizat că „examenul a decurs fără probleme deosebite şi a durat o oră şi jumătate“. Întrebat despre gradul de dificultate al acestuia, cu mandatul de manager al spitalului pentru următorii trei ani în buzunar, Grasa şi-a permis să glumească şi a admis că a fost mai uşor decât la examenul de Bacalaureat, deşi legislaţia în domeniu este extrem de stufoasă.
 
Una dintre cele mai importante direcţii pentru următorii ani este şi redeschiderea Radioterapiei. Dr. Cătălin Grasa a declarat, în cadrul unui interviu online, desfăşurat pe www.ziuaconstanta.ro, despre faptul că anul viitor, la Constanţa va funcţiona un accelerator liniar de dimensiuni mici, care va putea rezolva cazurile de radioterapie.

Citeşte şi:

Interviu online Dr. Grasa - „Anul viitor, în Spitalul Judeţean va funcţiona din nou Secţia de Radioterapie. Licitaţia pentru accelerator este în derulare la Ministerul Sănătăţii“


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2202

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 3792

Bancul zilei Șef nou la Poliție

23 Aug 2022 1174

GastroArt Mușchi tocat (rețetă interbelică)

20 Jun 2022 1384

Bancul zilei Soția în magazinul cu bijuterii

22 Feb 2022 2050

Bancul zilei. Doamnă, rochia aceasta vă face grasă

18 Feb 2022 1897

Bancul zilei Discuție între două prietene

23 Nov 2021 1491

lauraadamache.ro Ardei umpluti, reteta traditionala de ardei grasi umpluti cu carne

06 Jan 2021 3543

SCJU Constanța. Proiectele realizate în ultimii ani

12 Nov 2020 2261

Raluca Turcan și Marcel Boloș, declarații de presă la Spitalul Județean Constanța

11 Nov 2020 2662

Mihai Lupu, președintele CJ Constanța - „A fost schimbat managerul la Spitalul Județean Constanța”

09 Nov 2020 5722

Constanța Doctorul Octavian Dumitru Unc, condus astăzi pe ultimul drum

25 Oct 2020 7738

Dr. Iuliana Cîndea, o variantă pentru funcția de manager al Spitalului Județean Constanța

19 Oct 2020 7075

Vești bune! Laboratorul de Radioterapie de la Spitalul Județean Constanța, inaugurat (video)

25 Sep 2020 2476

Ministrul Sănătății, mulțumit de circuite și organizare Țuțuianu a decis cine îl va evalua pe dr. Cătălin Grasa, managerul Spitalului Clinic Județean Constanța. Nici un specialist nu face parte din comisie (documente)

13 Jul 2020 3797