Roşiile uscate întăresc sistemul imunitar

Îndepărtarea apei prin procesul de uscare contribuie la conservarea roşiilor şi la păstrarea aromelor. În plus, roşiile uscate la soare conţin nutrienţi importanţi, care oferă organismului numeroase beneficii. Dintre toate sursele alimentare, roşiile uscate au cel mai ridicat nivel de licopen, un antioxidant foarte puternic, care protejează organismul împotriva cancerului şi a afecţiunilor cardiace. 
 
De asemenea, roşiile uscate sunt bogate în potasiu, esenţial pentru contracţiile musculare şi transmisia impulsurilor nervoase. Roşiile uscate reprezintă şi o sursă importantă de vitamine din complexul B, tiamină, riboflavina şi niacină, importante pentru metabolizarea hranei în energie şi pentru menţinerea sănătoasă a sistemului nervos. În acelaşi timp, roşiile uscate mai conţin şi vitamina K, necesară pentru coagularea sângelui şi reglarea mineralizării oaselor.
 
Roşiile uscate contribuie la întărirea sistemului imunitar şi la eliminarea radicalilor liberi din organism. Ele previn afecţiunile oculare, cauzate de îmbătrânire, precum cataracta sau degenerarea maculară. Calciul, magneziul şi fosforul, care se găsesc în roşiile uscate, sunt minerale ce contribuie la întărirea sistemului osos şi care reglează tensiunea arterială, prin contractarea şi relaxarea vaselor de sânge.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Roşiile uscate contribuie la menţinerea sănătoasă a sistemului nervos

26 Nov 2014 1340