A mai trecut un an de la moartea lui Adrian Păunescu

Scriitorul, jurnalistul și omul politic Adrian Păunescu a murit la data de 5 noiembrie 2010, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde era internat cu probleme cardiace, renale şi hepatice. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu, alături de Mihai Eminescu şi Nichita Stănescu.
 
Adrian Păunescu a fost autor, critic literar, director de reviste, scriitor, traducător şi om politic. Cea mai mare parte a copilăriei a petrecut-o la Bârca, judeţul Dolj. A absolvit Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova şi, ulterior, a studiat filologia la Universitatea din Bucureşti.
 
Talentul său a fost remarcat şi apreciat de critici literari importanţi. Păunescu a scris peste 50 de cărţi, creaţiile sale fiind editate într-un tiraj record. A încurajat şi promovat cultura de masă şi a inventat „generaţia în blugi” şi „muzica tânără”.
 
Primul bust de bronz dedicat poetului Adrian Păunescu a fost dezvelit la data de 30 noiembrie 2010, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. La 10 ianuarie 2011, a fost vernisată expoziția „Linii”, care cuprinde 74 de portrete, purtând semnătura sa.
 
Foto: cotidianul.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La mulți ani, Nicu Alifantis! Constanța, unul dintre locurile unde artistul a concertat

31 May 2023 1456

Fotoreportaj Războiul prin ochi de copil. Imagini de la Vama Isaccea (VIDEO)

03 Mar 2022 5039

Astăzi ar fi fost ziua de naștere a lui Adrian Păunescu Românul născut în Basarabia care s-a remarcat ca poet și om politic în România

20 Jul 2021 4443

Știați că….? La această dată s-a născut cântărețul Nicu Alifantis

31 May 2021 2052

Zece ani fără Adrian Păunescu

05 Nov 2020 2444

22 octombrie 1911 – A apărut revista literară, artistică și socială Flacăra

22 Oct 2020 2831

17 septembrie 1973 S-a înfiinţat Cenaclul "Flacăra", sub conducerea poetului Adrian Păunescu

17 Sep 2020 6971

Poetul și autorul Adrian Păunescu ar fi împlinit astăzi 77 de ani

20 Jul 2020 3312

Adrian Păunescu-Lanţul Unirii E Hora Unirii pe-un scrâșnet de frână/Mișcarea la stânga și dreapta e grea (video)

24 Jan 2020 5189

Se împlinesc nouă ani de la moartea lui Adrian Păunescu

05 Nov 2019 2298

Declaraţie de avere - Marius Adrian Păunescu, şef birou Restituire Accize în cadrul ARR (documente)

24 Oct 2018 3700

Astăzi se împlinesc 45 de ani de la înfiinţarea Cenaclului Flacăra

17 Sep 2018 3606

La mulți ani România! Traiască România! Versuri Adrian - Păunescu. Muzica - Nicu Alifantis (video)

01 Dec 2017 12018

Premierul Sorin Grindeanu a numit directorul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor. Află cine este!

21 Mar 2017 2688

Lansare de album la Teatrul de Stat Constanța Walter Ghicolescu prezintă „A de la Păunescu“

06 Mar 2017 4203