Ştiaţi că...? Celebrul scriitor Pablo Neruda s-a născut într-o zi de 12 iulie

Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, Pablo Neruda s-a născut pe 12 iulie 1904, într-un oraş aflat în apropiere de Santiago de Chile.
 
La vârsta de 13 ani, a publicat prima sa lucrare, un eseu, într-un ziar local. Trei ani mai târziu, a început să publice poezii, proză, dar şi articole în ziare, primul său volum de poezii fiind publicat când avea doar 19 ani.

Pablo Neruda a scris poeme cu caracter istoric, poezii suprarealiste, politice, de dragoste, dar şi despre natură. Dintre operele sale, amintim „Douăzeci de poeme de iubire şi un cânt de deznădejde“ (1924), „Ode elementare“ (1954), „Pietrele cerului“ (1970), care au fost editate în tiraj mare, în spaniolă şi în alte limbi, dar şi volumul de memorii, „Mărturisesc că am trăit“, publicat postmortem. Neruda scria mereu cu cerneală verde, deoarece credea că această culoare simbolizează speranţă.

De-a lungul carierei, scriitorul a fost distins cu numeroase premii şi titluri academice, printre acestea numărându-se şi Premiul Nobel pentru Literatură, „pentru opera lui, care, cu sufletul unei forţe elementare, dă viaţă destinului şi viselor unui întreg continent”.
 
Sursa foto: especialmente.com.br

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știați că….? Un celebru poet, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, s-a născut la această dată

12 Jul 2021 1251

Ştiaţi că...? Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, s-a născut într-o zi de 12 iulie

12 Jul 2016 2721

Lumea Poeziilor Pablo Neruda - Absenţa

28 May 2016 5314

Ştiaţi că...? Unul dintre cei mai importanţi poeţi chilieni...

21 Oct 2015 2747

Lumea poeziilor Pablo Neruda - Poema 15

29 Jul 2015 2533

Lumea poeziilor Pablo Neruda - Pasărea-mi

12 Jul 2014 3302

Ştiaţi că...? Pe 12 iulie, s-a născut unul dintre laureaţii Premiului Nobel pentru Literatură

12 Jul 2014 2364