Ştiaţi că...? Se împlinesc 79 de ani de la premiera operei „Oedip”

Între anii 1921 - 1931, George Enescu a lucrat la opera „Oedip”, o creaţie dramatică şi muzicală pe care i-a dedicat-o Mariei Rosetti-Tescanu, cu care se va şi căsători. Potrivit Wikipedia, Enescu a lucrat la conacul Marucăi din Tescani, într-un pavilion de vară ridicat pe o colină artificială din pământ, chiar în mijlocul pădurii.
 
Premiera mondială a operei a avut loc la Opéra din Paris, pe 13 martie 1936. Premiera românească a avut loc la București, pe 22 septembrie 1958, cu interpretare în limba română, în excelenta traducere realizată de criticul Emanoil Ciomac, dirijor Constantin Silvestri, cu ocazia primei ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”.
 
De-a lungul anilor, au mai existat și alte montări, așa cum au fost cele de la Opera Română din Cluj, în regia lui Rareș C. Trifan, și la Opera Națională Română din Iași, în regia lui Eduard Sveatchevici.
 
Considerat un copil minune, George Enescu a primit îndrumări muzicale de la părinţii săi şi de la un vestit lăutar, Niculae Chioru. Încă de la vârsta de cinci ani, micul Jurjac, aşa cum îi spunea familia, visa să devină compozitor.
 
Datorită talentului, promovării muzicii româneşti, contribuţiei în ceea ce priveşte recunoaşterea internaţională a compozitorilor, dirijorilor, dar şi interpreţilor din România, George Enescu va rămâne cunoscut în istorie drept unul dintre cei mai de seamă oameni de cultură ai secolului XX.
 
Sursa foto: ziarulmetropolis.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.