Ştiaţi că...? Pe 12 iunie, Nelson Mandela, primul preşedinte de culoare al Africii de Sud şi câştigător al Premiului Nobel pentru Pace, a fost condamnat la închisoare pe viaţă (galerie foto)

Astăzi se împlinesc 50 de ani de când „părintele naţiunii“, aşa cum era numit Nelson Mandela de sud-africani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, pentru lupta dusă împotriva regimului de apartheid.

Prima parte din pedeapsă a ispăşit-o la Robben Island, într-o celulă formată doar dintr-un sac de dormit şi o găleată. La începutul detenţiei, Mandela avea dreptul la o scrisoare o dată la şase luni. De la Robben Island, a fost mutat la închisoarea Pollsmoor, din Capetown, unde a stat patru ani, urmând să fie eliberat din închisoarea Victor Verster, în 1990, la cererea preşedintelui de Klerk.
În timpul celor 27 de ani de închisoare, Mandela a primit din partea guvernului numeroase oferte de a fi eliberat, fiind însă condiţionat să nu mai militeze pentru drepturile persoanelor de culoare şi pentru egalitatea rasială. A refuzat aceste oferte, iar după eliberare, şi-a continuat cauza.
Mandela s-a născut în satul Mviza din Africa de Sud şi a primit numele de Rolihlahla, care înseamnă „trăgând o ramură de pe copac“ sau „care creează necazuri“.

La 22 de ani, a fugit de acasă, deoarece nu a dorit să se supună unei căsnicii aranjate.
Deşi a crescut într-un mediu rural modest, acest lucru nu l-a împiedicat să urmeze Dreptul la Universitatea Wits, şi, alături de Oliver Tambo, să pună bazele primei firme de avocatură deţinute de persoane de culoare, Mandela & Tambo.
În anul 1993, a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace, iar un an mai târziu, a devenit primul preşedinte de culoare al Africii de Sud.
În timpul vieţii, Mandela a fost distins cu peste 250 de premii, decoraţii şi alte distincţii onorifice. După ce s-a retras din politică, a continuat să se implice în diverse campanii umanitare.
Nelson Mandela a încetat din viaţă în anul 2013, după o lungă luptă cu infecţiile respiratorii. Suferea şi de tuberculoză, boală pe care a contactat-o în timpul detenţiei din închisoarea Robben Island.
Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat ziua de naştere a lui Nelson Mandela, 18 iulie, drept Ziua Internaţională Nelson Mandela.
 
Sursa foto: telusers.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Evenimentele zilei În ce țară se sărbătorește azi Ziua Îndrăgostiților

12 Jun 2022 1470

Ştiaţi că...? Ziua Internaţională Nelson Mandela este celebrată pe 18 iulie

18 Jul 2015 2306

Comunicat de presă Andrei Şaguna

19 Jun 2015 1468

Ştiaţi că...? Într-o zi de 11 februarie, Nelson Mandela a fost eliberat din închisoare

11 Feb 2015 1775

Ştiaţi că...? Nelson Mandela, supranumit „părintele naţiunii”...

05 Dec 2014 2202

Un an de la moartea lui Nelson Mandela

05 Dec 2014 1488

Nelson Mandela omagiat de Google printr-un Doodle special

18 Jul 2014 2810

Pe 9 mai 1994, Nelson Mandela devine primul preşedinte de culoare al Africii de Sud

09 May 2014 2409