Ştiaţi că...? Toma Caragiu a murit în urma tragicului cutremur din 4 martie 1977

Toma Caragiu, unul dintre cei mai îndrăgiți actori români din toate timpurile, a murit în urma tragicului cutremur din 4 martie 1977, împreună cu prietenul său, regizorul Alexandru Bocăneț. Cei doi sărbătoreau finalizarea filmului „Gloria nu cântă”, în locuința actorului din blocul Continental, care s-a prăbușit la cutremurul din 1977. Astăzi, se împlinesc 39 de ani de la moartea lor.
 
Actorul Toma Caragiu a urmat cursurile Facultăţii de Drept, însă, după cum a mărturisit mai târziu, „şarpele scenei îmi muşca mereu din inimă". Împlinindu-şi visul, urmează cursurile de la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică, în paralel cu Dreptul. 
 
La data de 1 aprilie 1951, Toma Caragiu s-a angajat la Teatrul de Stat din Constanța, unde a jucat rolul Rică Venturiano în piesa „O noapte furtunoasă''. În 1953, la vârsta de 28 de ani, a fost numit director al Teatrului de Stat din Ploiești, funcție pe care o va deține timp de 12 ani.
 
Actorul a avut o bogată activitate în teatru, televiziune şi film, interpretând roluri în comedii, dar şi în drame. „Pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice", Toma Caragiu a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în 1967.  
 
Sursa foto: activenews.ro     
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1020

„Cine vine o dată la Constanţa cam aici rămâne...” In memoriam Costel Rădulescu, actorul cu peste trei decenii de activitate petrecute pe scena Teatrului de Stat Constanța

24 Dec 2023 988

Ce notă a obținut la evaluarea anuală managerul Teatrului pentru Copii și Tineret Constanţa „Căluțul de Mare”? (DOCUMENT)

06 Apr 2023 1621

Directorii teatrelor și muzeelor față în față cu examinatorii A început evaluarea anuală a managementului în instituțiile de cultură subordonate Consiliului Județean Constanța!

10 Mar 2023 1764

In memoriam Toma Caragiu, actorul aromân care și-a pierdut viața în timpul cutremurului din 1977

04 Mar 2023 1788

In memoriam Anda Călugăreanu ar fi împlinit astăzi 75 de ani – „Căuta mereu noi mijloace de exprimare artistică“

24 Oct 2021 3399

Știați că... la 21 august 1925 s-a născut actorul Toma Caragiu?

21 Aug 2021 2260

Despre Anda Călugăreanu. Astăzi se împlinesc 29 de ani de la dispariția sa

15 Aug 2021 7008

1 februarie - Cântăreața Nico împlinește 51 de ani

01 Feb 2021 3934

#DobrogeaDigitală Toma Caragiu în spectacolul ce a inaugurat, acum 68 de ani, scena Teatrului Dramatic

07 Nov 2020 4416

Știați că... Toma Caragiu s-a născut într-o zi de 21 august, în anul 1925?

21 Aug 2020 1755

Se împlinesc 43 de ani de la moartea actorului Toma Caragiu

04 Mar 2020 2200

Știați că...? Cunoscuta cântăreață Nico împlinește astăzi 50 de ani

01 Feb 2020 2106

O mare actriţă a încetat din viaţă. Când va avea loc înmormântarea

03 Jan 2019 2211

Festivalul „Miturile Cetăţii“ 2018 Cutia cu minuni a Zarazei i-a reînviat publicului constănţean dorul de „Fantasio“ (galerie foto)

22 Jun 2018 3009