Ştiaţi că...? Ziua Internațională a Toleranței este marcată pe 16 noiembrie

La data de 16 noiembrie, în fiecare an, este celebrată Ziua Internațională a Toleranței, având menirea să reamintească omenirii că intoleranța este generatoare de violență, deoarece poate lua forma unei marginalizări a grupurilor vulnerabile și excluderii lor din orice fel de participare la viața socială și politică.
 
Pe 16 noiembrie 1995, statele membre ale UNESCO au adoptat, în cadrul Conferinței generale a UNESCO de la Paris, „Declarația principiilor toleranței”, enunțată în 1986, la Paris, în cadrul întrunirii reprezentanților UNESCO, care definește termenul de toleranță ca fiind respectul, acceptarea și aprecierea diversității și bogăției culturale, a modalităților de exprimare a calității ființei umane, potrivit Agerpres. Din 1996, Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluția 51/95, invită statele membre să celebreze în fiecare an, la 16 noiembrie, Ziua Internațională a Toleranței prin activități la care să participe publicul larg.
 
Toleranța este o condiție esențială a păcii, democrației și dezvoltării durabile. Liderii mondiali au plasat toleranța printre valorile fundamentale care stau la baza relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea.
 
Sursa foto: activenews.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

16 noiembrie - Ziua Internațională a Toleranței

16 Nov 2020 2702

Editorial Armonia din mijlocul diferențelor

16 Nov 2020 3946

Ziua Internațională a Toleranței, marcată la Liceul Tehnologic Poarta Albă, județul Constanța (galerie foto)

16 Nov 2018 1715

Astăzi este Ziua internațională a toleranței

16 Nov 2017 2065

Ziua Internațională a Toleranței. Acțiuni în instituții de învățământ din Constanța și județ. Ce este Ziua Toleranței

17 Nov 2016 13595

16 noiembrie – Ziua internațională a Toleranței la Colegiul Comercial ”Carol I”

17 Nov 2015 1406

Ziua internațională a Toleranței serbată de Colegiul Comercial „Carol I”

17 Nov 2015 2286

Ştiaţi că...? Pe 16 noiembrie, este sărbătorită Ziua Internaţională a...

16 Nov 2014 6269