„Bibliografia Dobrogei - 425 a.Hr. - 1928 d.Hr.“, de S. Greavu - Dunăre
Apărut sub egida Academiei Române (Memoriile Secţiunii Istorice seria III, Tomul IX, Mem. 4), volumul constituie rezultatul indirect al cercetărilor lui Stan Greavu Dunăre asupra etnografiei şi colonizărilor din Dobrogea nouă, în secolele XVIII, XIX şi XX.
Deşi are la bază o impresionantă bibliografie, autorul declară că numai unele i-au fost accesibile. „Tot cu aceasta ţin să-mi exprim recunoştinţa personală marelui istoric N. Iorga, care m-a îndrumat spre tiparniţa Academiei, şi neobositului profesor George Vâlsan, pentru criteriile sugerate şi sprijinul moral, de care îmi voiu reaminti întotdeauna”, afirmă Greavu Dunăre în Cuvântul introductiv.
Cele 153 de pagini ale Bibliografiei cuprind 1.862 de titluri, organizate pe domenii, în 27 de capitole: 1 Geologie. Paleontologie; 2. Hidrologie; 3. Meteorologie. Climatologie; 4. Nomenclatură; 5. Cartografie; 6. Floră; 7. Faună; 8. Geografie. Etnografie; 9. Antropologie; 10. Preistorie. Istorie; 11. Arheologie. Inscripţii; 12. Numismatică; 13. Religie. Istorie bisericească; 14. Călători şi călătorie; 15. Constituţie. Drept. Legislaţie; 16. Educaţie. Învăţământ; 17. Politică; 18. Polemică; 19. Statistică. Dări de seamă; 20. Chestia agrară şi economic; 21. Comerţ; 22. Armată; 23. Medicina. Sanitare; 24. Literatură; 25. Folclor; 26. Publicaţiuni periodice; 27. Addenda.
Lucrarea a fost pusă la dispoziţia cotidianului ZIUA de Constanţa, spre digitalizare, de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
Cartea are 153 de pagini şi poate fi descărcată de mai jos. Dimensiune fişier: 30.6 MB
Citește în format integral
519
Din aceiași categorie
4290
9588
10118
8813
7640
5794
4707
3909
3325
4722
4386
4399
5270
4527
5203
6185
4573
5208
2107
2790
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: