„Dobrogia în pragul veacului al XX-lea”, de M.D. Ionescu

Una dintre cele mai valoroase lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa, rod al unui demers amplu, întins pe 13 ani şi început în anul 1890, după cum mărturiseşte chiar căpitan M. D. Ionescu, „Dobrogia în pragul veacului al XX-lea” s-a dorit iniţial un dicţionar pe care autorul voia să-l prezinte Societăţii Geografice Române. Acesta fusese scris însă de Gr. Dănescu, aşa încât a rezultat acest tom de peste 1.000 de pagini, pe care autorul l-a împărţit în cinci cărţi: „I. Geografia matematică - Numirea Dobrogiei; Situaţiunea şi dimensiunile ei“, „II. Geografia fisică - Supra şi sub-solul; Suprafaţa solului“, „III. Geografia politică - Etnografia, administraţia politica, istoria şi eclesiastica“, „IV. Geografia economică“ şi „V. Geografia militară“.
 
La baza informaţiilor stau note obţinute de la primari şi notari „cari mi-au dat desluşiri asupra situaţiei comunelor”, de la învăţători şi preoţi „aceştia m-au pus la curent despre gradul de cultură al populaţiei, data reînfiinţării satelor, de unde sunt veniţi locuitorii şi când, care sunt datinele, portul, obiceiurile şi eresurile naţionalităţilor conlocuitoare, legendele, povestirile şi cântecele rămase în gura poporului”, dar mai ales de la bătrâni care i-au povestit suferinţele şi starea lor sub turci. De la agricultori, crescători de vite şi pescari a putut afla despre bogăţia de odinioară a Dobrogei.
 
Din bibliografie aflăm că M. D. Ionescu a consultat 113 autori şi a citit peste 250 de volume, dar foarte importante au fost şi notiţele culese din călătoriile făcute în fiecare an din 1890 încolo.
 
Scrisă în limbajul începutului de secol XX, cartea oferă foarte multe informaţii în special pasionaţilor de monografii, dar şi istoricilor.

Acest volum face parte din biblioteca familiei Aurelia şi Ştefan LĂPUŞAN

Lucrarea integrală are 999 de pagini şi poate fi descărcată mai jos, în format PDF – dimensiune fişier 174 MB
    Citește în format integral

1866

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#StrăzidinConstanța - atunci și acum: „Constanța și împrejurimile ei“, de Petrilă Tiberiu, Popescu Demetru și Porumbescu Marin

#StrăzidinConstanța - atunci și acum: „Constanța și împrejurimile ei“, de Petrilă Tiberiu, Popescu Demetru și Porumbescu Marin

4266
„Repere muzicale în spațiul dobrogean - Boris Cobasnian și Corul Vox Maris”, de Mariana Popescu

„Repere muzicale în spațiul dobrogean - Boris Cobasnian și Corul Vox Maris”, de Mariana Popescu

9563
„A fost odată... Grigore Moisil”

„A fost odată... Grigore Moisil”

10087
„Cinstirea memoriei profesorului Ioan Borcea” (1879-1936)

„Cinstirea memoriei profesorului Ioan Borcea” (1879-1936)

8792
„Dobrogea culturală între Constanța și Balcic. Istorie, patrimoniu, peisaj”

„Dobrogea culturală între Constanța și Balcic. Istorie, patrimoniu, peisaj”

7624
Portofoliu Aedificia Carpați, compania ce readuce Cazinoul la viață

Portofoliu Aedificia Carpați, compania ce readuce Cazinoul la viață

5777
„Evoluția Dobrogei între 1918 – 1944”, de Valentin Ciorbea

„Evoluția Dobrogei între 1918 – 1944”, de Valentin Ciorbea

4696
„Portul Constanța 1896 – 1996”, de Valentin Ciorbea

„Portul Constanța 1896 – 1996”, de Valentin Ciorbea

3895
„Ex Libris”, de Ioan Popișteanu

„Ex Libris”, de Ioan Popișteanu

3311
„Vasile Moldoveanu – Un tenor român pe patru continente. Pasiune și credință”

„Vasile Moldoveanu – Un tenor român pe patru continente. Pasiune și credință”

4702
„Lacrămă Ardealul”. Romanul vieții lui Alexandru Jula

„Lacrămă Ardealul”. Romanul vieții lui Alexandru Jula

4379
Dobrogea Academică

Dobrogea Academică

4390
„Administrația românească. Cadrilater (1913-1940)”

„Administrația românească. Cadrilater (1913-1940)”

5240
„Familia regală a României şi meleagurile călărăşene”

„Familia regală a României şi meleagurile călărăşene”

4519
„Acte și documente din corespondența diplomatică a lui Mihail Kogălniceanu relative la Resboiul Independenței României 1877-1878“, de Vasile M. Kogălniceanu

„Acte și documente din corespondența diplomatică a lui Mihail Kogălniceanu relative la Resboiul Independenței României 1877-1878“, de Vasile M. Kogălniceanu

5193
„100 de ani de tradiție și performanță în educație - 1919-2019. Colegiul Național Mihai Eminescu Constanța“ - Stelian Marinescu, Bianca Ibadula, Lucreția Claudia Portase, Nicoleta Benchea, Mihai Paris

6173
„Monede autonome inedite din Dionysopolis cu cronologia lor relativă”, de Vasile Canarache

„Monede autonome inedite din Dionysopolis cu cronologia lor relativă”, de Vasile Canarache

4566
„Mitropolia Tomisului, tradiție și actualitate”, de Teodosie Petrescu și Adrian Rădulescu

„Mitropolia Tomisului, tradiție și actualitate”, de Teodosie Petrescu și Adrian Rădulescu

5187
„Monumente nouă din teritoriul orașului Tomi”, de Paul Nicorescu

„Monumente nouă din teritoriul orașului Tomi”, de Paul Nicorescu

2102
„Edificiul Roman cu Mozaic”, de Vasile Canarache

„Edificiul Roman cu Mozaic”, de Vasile Canarache

2782