Tenorul constănţean Vasile Moldoveanu în presa internaţională - „Este suveran. Are forţă şi temperament“

Succesul înregistrat de tenorul Vasile Moldoveanu şi reflectat în presa de specialitate este unul dintre aspectele expuse în cartea „Vasile Moldoveanu: Un tenor român pe patru continente. Pasiune şi credinţă“ de Ioana Diaconescu.
 
Astfel, în lucrarea citată, este prezentat un fragment dintr-o cronică, publicată pe 17 decembrie 1984 de Andrew Porter, a spectacolului „Simon Boccanegra“, susţinut la Metropolitan Opera din New York: „Vasile Moldoveanu a fost Gabriele Adorno. Îmi plac timbrul strălucitor şi masculin, precum şi siguranţa glasului acestui tenor. Are ceva din vocea lui Martinelli. Aş spune chiar că sună mai incisiv decât cea a lui Plácido Domingo. Interpretează cu aplomb, cu o privire aţintită direct către public, dar nu pentru obişnuita atragere a atenţiei“.
 
O altă cronică expusă în lucrarea „Vasile Moldoveanu: Un tenor român pe patru continente. Pasiune şi credinţă“ este semnată de Joe Banno şi analizează spectacolul prilejuit de sărbătorirea lui James Levine la 40 de ani de activitate în cadrul Metropolitan Opera din New York.
 
„Este unul dintre multele portrete, de neînlocuit în set, şi are beneficiul de a fi aici lângă complexul Michele interpretat de Cornell MacNeil şi lângă un Luigi interpretat cu frumoasa voce, din păcate mult prea puţin apreciată, a tenorului Vasile Moldoveanu - un nelipsit oaspete al casei în acea epocă, cel care a contribuit şi la nobila creaţie a rolului titular din opera «Don Carlo», de Giuseppe Verdi“ (despre interpretarea Renatei Scotto în opera „Il Tabarro“ de Giacomo Puccini, aşa cum notează autoarea cărţii).
 
O altă cronică, aleasă din sutele care au însoţit şi susţinut creaţia artistică a lui Vasile Moldoveanu, arată: „Vasile Moldoveanu se poate mândri cu o puternică, frumoasă voce spinto şi realizează un Luigi inteligent și viclean care, în pasiunea sa, este aproape la fel de ameninţător ca Michele“, scria cronicarul de la Opera News.
 
Când a venit vorba despre căutarea celor mai bune zece înregistrări cu „Nessun dorma“, aprecierile nu au încetat să apară. Astfel, „românii şi bulgarii excelează într-o mare şi sănătoasă, deşi adesea nerafinată zestre vocală. În emisia lor vocală, de multe ori se face simţită influenţa lui Mario Lanza, dar fără tehnica acestuia, fără simţ al stilului sau plin de rafinament. (Nu este deloc o glumă. Filmele lui Lanza au fost în totalitate privite de autorităţile comuniste ca inocente şi au rulat pretutindeni, aşa încât mulţi cântăreţi aspiranţi la glorie au gândit că acesta este calea de a cânta. Prima excepţie de la regulă este Vasile Moldoveanu, care combină vocea, stilul, frazarea (inclusiv pianissimo-ul!) şi registrul acut.)“ De asemenea, „învingători în această clasificare, dintre europenii din Europa Centrală şi de Est, sunt Vasile Moldoveanu şi bulgarul Teodor Mazarov...“

Malahki Thorn scria, potrivit lucrării Ioanei Diaconescu: „Vasile Moldoveanu este, poate, cel mai convenţional şi neobişnuit artist de pe disc. Vasile Moldoveanu este născut în România şi este vestit pentru vocea sa şi pentru performanţele în domeniul muzicii de operă. În partea a doua a anului 2004, Sensitive Records va relansa întregul album cu arii de operă interpretate de Vasile Moldoveanu. Cele două selecţii de pe disc sunt reluări ale unor arii de Puccini şi Bizet. Orchestraţia este la fel de uimitoare ca şi interpretarea vocală, plină de forţă în fiecare piesă. Vasile Moldoveanu este puternic şi ţine sub control participarea sa vocală. Vocea sa răsună asemeni tunetului. Vasile Moldoveanu se înalţă pentru a întâlni muzica, plin de pasiune şi credinţă. Înregistrările vocii sale sună generos şi acustica este perfectă pentru a-l transporta pe ascultător pe aripile ariei de operă preferate. Includerea lui Vasile Moldoveanu în această înregistrare este una specială şi de bun augur“.
 
Editorul muzical de presă Carol Apone scria că „Tito Capobianco, noul director general al Operei din Pittsburg, i-a desemnat pe tenorul de la Metropolitan Opera din New York, Vasile Moldoveanu, pentru rolul Rodolfo, şi pe soprana Leigh Munro pentru Musetta, odată cu inaugurarea companiei, cu opera «La bohème», pe 13 şi 15 octombrie, la Heinz Hall. Moldoveanu a cântat rolul Rodolfo în ultima stagiune la Metropolitan Opera din New York. Originar din România, el a cântat cu companii de primă mărime în
Europa şi în SUA, înainte de a deveni solistul Metropolitan Opera“.
 
„Vasile Moldoveanu este un Luigi [«Tripticul» / Giacomo Puccini] viguros. El îi construieşte o ţesătură criminală la intonarea lui sol diez, zdrobind diavoleasca acciaccatura cu si natural, acesta fiind un loc în care cei mai mulţi tenori se sufocă“, scria Parterre Box.

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Valerian Petrescu (galerie foto)

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Valerian Petrescu (galerie foto)

41492
Istoria unei cărţi din fondul documentar Dobrogea de ieri şi de azi: „Cenuşa visărilor noastre“, de Horia Roman (galerie foto)

Istoria unei cărţi din fondul documentar Dobrogea de ieri şi de azi: „Cenuşa visărilor noastre“, de Horia Roman (galerie foto)

42148
Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Dragoş Alexandrescu (galerie foto)

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Dragoş Alexandrescu (galerie foto)

43130
Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Petre Diaconu (galerie foto)

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Petre Diaconu (galerie foto)

41367
Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Dr. Horia Slobozeanu (galerie foto)

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Dr. Horia Slobozeanu (galerie foto)

51083
Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Enache Puiu

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Enache Puiu

52722
Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Dumitru Galavu (galerie foto)

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Dumitru Galavu (galerie foto)

54191
Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Valeriu Cheluţă-Georgescu (galerie foto)

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Valeriu Cheluţă-Georgescu (galerie foto)

49521
UPDATE 7. A ajuns pe faleză: La invitaţia cotidianului ZIUA de Constanţa, tenorul Vasile Moldoveanu se porneşte spre locul natal, Constanţa! (galerie foto+video)

UPDATE 7. A ajuns pe faleză: La invitaţia cotidianului ZIUA de Constanţa, tenorul Vasile Moldoveanu se porneşte spre locul natal, Constanţa! (galerie foto+video)

6708
La invitaţia cotidianului ZIUA de Constanţa: Tenorul Vasile Moldoveanu revine, astăzi, acasă

La invitaţia cotidianului ZIUA de Constanţa: Tenorul Vasile Moldoveanu revine, astăzi, acasă

5112
Daniela Vlădescu, directorul TNOB, despre întoarcerea acasă a tenorului Vasile Moldoveanu

Daniela Vlădescu, directorul TNOB, despre întoarcerea acasă a tenorului Vasile Moldoveanu

7295
Tenorul constănţean Vasile Moldoveanu în presa internaţională - „Este suveran. Are forţă şi temperament“

Tenorul constănţean Vasile Moldoveanu în presa internaţională - „Este suveran. Are forţă şi temperament“

5384
Peste 220 de spectacole: Activitatea muzicală a tenorului Vasile Moldoveanu după plecarea definitivă din România (document)

Peste 220 de spectacole: Activitatea muzicală a tenorului Vasile Moldoveanu după plecarea definitivă din România (document)

5028
„Vasile Moldoveanu este un triumf al artei lirice româneşti“ (galerie foto)

„Vasile Moldoveanu este un triumf al artei lirice româneşti“ (galerie foto)

4516
Mesajul unei mari artiste lirice a Constanţei, Aida Abagief, către tenorul Vasile Moldoveanu (galerie foto)

Mesajul unei mari artiste lirice a Constanţei, Aida Abagief, către tenorul Vasile Moldoveanu (galerie foto)

5136
Ioan Roman îşi aşteaptă la Constanţa fostul coleg: „Eram convins că Vasile Moldoveanu va deveni un remarcabil tenor de operă“ (VII)

Ioan Roman îşi aşteaptă la Constanţa fostul coleg: „Eram convins că Vasile Moldoveanu va deveni un remarcabil tenor de operă“ (VII)

2769
Tenorul Vasile Moldoveanu se întoarce în orașul natal după şase decenii de exil

Tenorul Vasile Moldoveanu se întoarce în orașul natal după şase decenii de exil

4214
UPDATE 6. Vasile Moldoveanu a fost la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”: Celebrul tenor a dat autografe directorului TNOB şi viceprimarului Decebal Făgădău: Eveniment organizat în cinstea maestrului Vasile Moldoveanu (galerie foto + v

4469
UPDATE 5. Aplauzele nu se mai opresc pe scena TNOB: Maestrul Vasile Moldoveanu, în Portul Constanţa (galerie foto+video)

UPDATE 5. Aplauzele nu se mai opresc pe scena TNOB: Maestrul Vasile Moldoveanu, în Portul Constanţa (galerie foto+video)

3859
În cinstea tenorului Vasile Moldoveanu: Concert spectaculos la TNOB „Oleg Danovski“ din Constanţa (galerie foto + video)

În cinstea tenorului Vasile Moldoveanu: Concert spectaculos la TNOB „Oleg Danovski“ din Constanţa (galerie foto + video)

4932