Experienţă unică la Marea Neagră Osteria D’Italy - eleganţă şi rafinament într-un restaurant italian de mare clasă (galerie foto)

Situat într-o zonă exclusivistă şi plină de culoare din staţiunea Mamaia, într-un ambient rafinat, sofisticat şi original, restaurantul Osteria D’Italy reprezintă un izvor nesecat al plăcerilor gastronomice. Într-o atmosferă intimă, pricepuţii bucătari vă vor face să reveniţi cu plăcere aici, în căutarea celor mai rafinate preparate italiene. Însă adevărata experienţă gastronomică pe care o propune Osteria D’Italy nu este compusă doar din mâncăruri pregătite cu atenţie, din ingrediente de calitate superioară, ci şi dintr-un vin bun, de viţă nobilă italiană. Călătoria unică în fascinanta lume a artei culinare italiene începe chiar de la primul pas în salonul care adăposteşte cele mai mari comori ale restaurantului: vinurile fine, desăvârşite, pe care personalul bine pregătit al restaurantului le prezintă în mod original, câştigând astfel timpul în care aşteptaţi gătirea preparatului comandat. Ca design, spaţiul localului reprezintă îmbinarea perfectă dintre clasic şi modern, astfel încât momentele petrecute aici vă vor face să reveniţi cu plăcere, de fiecare dată.

Osteria D’Italy, plăcerea gustului fin

Osteria D’Italy este, de departe, cel mai elegant restaurant cu bucătărie italiană fină din Mamaia. Ingredientele proaspete şi încrederea pe care restaurantul, ca întreg, o inspiră oaspeţilor, sunt principalele motive pentru care clienţii continuă să se întoarcă aici. De aceea, la Osteria D’Italy veţi descoperi, de fiecare dată, plăcerea gustului din cele mai bune preparate din carne de vită, pui şi chiar miel, cele mai sofisticate sortimente de pizza făcute cu mozzarella buffala, dar şi paste gătite după reţete italiene autentice. Cât despre homarii pe care îi veţi regăsi în meniu, trebuie să ştiţi că aceştia sunt exact cei pe care îi puteţi observa înotând în bazinul care vă întâmpină la intrarea în local. Tot aici veţi găsi şi gustul impresionant al preparatelor din carne de vită Black Angus, a căror savoare este desăvârşită de îmbinarea dintre ierburile proaspăt culese şi uleiul de măsline de înaltă calitate sau oţetul balsamic de 5*, pe care Osteria D’Italy le pune la dispoziţia clienţilor săi.

Magii făcute în bucătărie, prezentate cu stil în farfurie

Chef Lazăr Florian cunoaşte în detaliu secretele bucătăriei şi artei gastronomice, reuşind de fiecare dată să surprindă clienţii cu cele mai savuroase mâncăruri de peşte, carne de vită sau fructe de mare. Totodată, se declară un expert în pregătirea salatelor bine asezonate, dar mai ales a pizzei tradiţionale. Un preparat extrem de apreciat şi care satisface chiar şi cele mai pretenţioase gusturi este supa Cacciucco, preparată din fructe de mare proaspete, a cărei savoare este completată de o emulsie din roşii şi busuioc. Un vin sec, nobil, italian, pe care angajaţii restaurantului Osteria D’Italy l-au pus cu grijă la răcit, va completa răsfăţul papilelor gustative. La Osteria D’Italy, veţi găsi o gamă completă şi variată de vinuri ale producătorilor consacraţi din Peninsulă. Tot aici, vă puteţi delecta cu berea artizanală Viola, dar şi cu cele mai fine spumante italiene de colecţie. Deserturile subtile, dar delicioase, sunt, de asemenea, incluse în meniu, cele mai apreciate fiind cheese cake-ul, torturile de ciocolată sau de fructe de pădure, dar şi alte delicii gastronomice care vă vor face să vă întoarceţi la prima poftă de „ceva dulce şi savuros“. Pentru zilele toride de vară, recomandată este cea mai fină îngheţată, Sammontana, pe care o găsiţi aici din belşug.

Informaţii utile:
Adresa: staţiunea Mamaia, Constanţa
Site: http://www.osteria.ditaly.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/OsteriaDItaly?fref=ts
Telefon: 0729.881.010.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Moștenitorii afaceristului Economu își dizolvă firmele. Despre ce societăți este vorba

19 Dec 2020 3364

Acţiunea, respinsă ca prescrisă Primăria Constanţa, la judecată cu Osteria D'Italy şi La Fattoria Ristorante SRL (documente)

04 Dec 2018 2254

Firma Pasticceria D'Italy SRL s-a înființat la Constanța. Cine sunt fondatorii

25 Mar 2018 4467

Cum a fost împărţită averea lui Dumitrache Economu, patronul lanţului de cafenele Filicori. Cine şi cât a primit din firme (galerie foto)

26 Jun 2017 45939

La Bottega d’Italy, Gică Hagi i-a oferit un autograf Ancăi-Maria Vlădoi pe o sticlă de vin (galerie foto)

26 Feb 2016 3794

Concept nou în Constanţa - magazin şi restaurant Bottega d’Italy, un local aparte de unde cumperi vinul şi povestea lui (galerie foto)

20 Oct 2014 14219

Răsfăţ în stil italian Cafenelele Filicori Zecchini şi Antica Pasticceria D'Italy, destinaţii în călătoria spre gustul desăvârşit (galerie foto)

17 Sep 2014 11478

Experienţă gastronomică de neuitat Bistro D’Italy cucereşte prin simplitate, calitate şi gust (galerie foto)

24 Jul 2014 6052

Antica Pasticceria D'Italy, o oază de linişte în zona cluburilor exclusiviste din Mamaia Nord (galerie foto)

14 Jul 2014 7865

Lansare cu ştaif la Pasticceria D'Italy din Mamaia Șase sticle unicat de vin Gesti, pictate manual de artistul italian Mauro Drudi (galerie foto)

30 Jun 2014 2920

Pictate manual de artistul plastic italian Mauro Drudi, Șase sticle unicat de vin Gesti, lansate de Pasticceria D'Italy din Mamaia (galerie foto)

28 Jun 2014 4712

Antica Pasticceria D'Italy, unicitatea italiană pe meleaguri autohtone (galerie foto)

05 Jun 2014 4738