Aneta Tomescu, şefa Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie, cu zece depozite bancare şi trei automobile (documente)

 

Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Printre bunurile care se regăsesc în declaraţia de avere completată în luna iunie 2016 de către şefa Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, Aneta Tomescu, se numără cinci terenuri extravilane şi unul intravilan, situate în Castelu, Tulcea, Valea Nucarilor şi Lunca Bradului. Trei dintre acestea au fost moştenite şi trei cumpărate. La acestea se adaugă trei apartamente de 67 mp, 49 mp, respectiv 60 mp, toate situate în Constanţa, precum şi o casă de vacanţă de 60 mp, în Lunca Bradului.
 
În garaj, şefa Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie din cadrul SCJU Constanţa, Aneta Tomescu, are trei automobile: un Volkswagen Passat, fabricat în anul 2006, un Volkswagen Golf, fabricat în anul 2007, un Audi A6, fabricat în anul 2012, şi o motoretă, fabricată în anul 1980. Potrivit declaraţiei de avere, Aneta Tomescu nu deţine bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro.
 
La rubrica „Conturi şi depozite bancare“ sunt amintite zece depozite bancare, în care sunt depuse sumele de 417.287,89 de lei şi 45.706,21 de euro. În anul fiscal 2015, aceasta a încasat 26.616 lei de la Universitatea „Ovidius”, 54.258 de lei de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, 121.992 de lei de la CMI Dr. Tomescu Aneta, 42.000 de lei de la Cord Blood Center SRL, 1.187 de lei de la SC IDS Laboratories SRL, 850 de lei de la Solartium Group SRL şi 200 de euro de la Reckitt Benckiser România SRL. Soţul său a obţinut 30.000 de lei de la PFI Dr. Tomescu Eugen şi 39.600 de lei - sumă ce reprezintă pensia. La bugetul familiei se adaugă şi suma de 195.000 de lei, provenită din închirierea terenurilor din Tulcea şi Valea Nucarilor.
 
Aşa cum reiese din declaraţia de interese completată în luna iunie 2016, Aneta Tomescu deţine acţiuni la CMI Dr. Tomescu Aneta şi la SC Tomed Obgyn SRL. Şefa Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa este membră a Colegiului Medicilor Constanţa, al Camerei Federative a Medicilor, al Societăţii Române de Obstetrică-Ginecologie, al Societăţii Române de Ginecologie Endocrinologică şi al Societăţii Române de Ultrasonografie în Obstetrică şi Ginecologie.
 
Din declaraţia de avere completată în anul 2015 aflăm că, în anul fiscal 2014, Aneta Tomescu a încasat 24.958 de lei de la Universitatea „Ovidius”, 40.955 de lei de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi 129.995 de lei de la CMI Dr. Tomescu Aneta. Soţul său a câştigat 8.635 de lei de PFI Dr. Tomescu Eugen şi 39.000 de lei - sumă ce reprezintă pensia. La bugetul familiei se adaugă suma de 7.000 de lei, provenită din închirierea terenurilor situate în Tulcea şi Valea Nucarilor.
 
În secţiunea „Documente” puteţi consulta declaraţiile de avere şi de interese completate de şefa Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Aneta Tomescu, în anii 2015 şi 2016.    

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Viorel Sorin Ciutureanu, membru în CA al Spitalului Clinic Județean Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

12 Feb 2024 1358

Declarații de avere Enache Bucovală, de la Bueno Comp SRL, membru CA al Spitalului Județean Constanța (DOCUMENTE)

12 Feb 2024 1094

Declarații de avere Averea și interesele lui Marius Popa, șef secție la Spitalul Județean Constanța. Venituri obținute și din calitatea de conferențiar universitar la Universitatea Ovidius (DOCUMENTE)

11 Feb 2024 956

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Stelică Caprinciu, membru în CA la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța (DOCUMENTE)

11 Feb 2024 870

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Marius Dragoș Prăzaru, director medical la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța (DOCUMENTE)

04 Feb 2024 1307

Declarație de avere Octavian Dudescu, șef district la DRDP Constanța, secția Călărași deține bijuterii de peste 10.000 de euro (DOCUMENT)

03 Jun 2022 1420

Declarații de avere Natalia Geta Munteanu, director financiar al Spitalului Județean Constanța, deține un teren agricol, un apartament și două autoturisme (DOCUMENTE)

01 Apr 2022 1752

Declarații de avere Ce avere are Marius Dragoș Prăzaru, director medical la Spitalul Clinic Județean Constanța (DOCUMENT)

30 Mar 2022 3714

Declarații de avere Marius Florentin Popa, medic-șef de secție în cadrul Spitalului Clinic Județean de Medicină Legală Constanța deține mai multe bunuri (DOCUMENTE)

25 Mar 2022 3106

Ce avere are directorul de îngrijiri medicale din Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța (DOCUMENTE)

24 Mar 2022 3498

Declarații de avere Dana Mariana Constantinescu, membru supleant în CA al Spitalului Județean Constanța, deține jumătate dintr-un apartament (DOCUMENT)

21 Mar 2022 2035

Declarații de avere Ce avere are Ioan Bogdan Ghinguleac, membru supleant în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Județean Constanța (DOCUMENT)

18 Mar 2022 4320

Declarații de avere Liliana Tuță, medic-șef de secție în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, deține mai multe bunuri mobile și imobile (DOCUMENT)

16 Mar 2022 16028

Declarație de Avere Enache Bucovală, membru în CA al SCJU Constanța deține un teren și o locuință în Constanța (DOCUMENT)

11 Mar 2022 2994

Declarații de avere Viorel Sorin Ciutureanu, membru în Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic Județean Constanța, deține o casă și două terenuri (DOCUMENTE)

09 Mar 2022 2673