Averea şi interesele Apartament şi autoturism pentru Ancuţa Mihaela Sucurei, inspector la DJST Constanţa (document)

Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Ancuţa Mihaela Sucurei, inspector clasa I asistent în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, şi-a depus declaraţia de avere şi pe cea de interese aferente anului 2015 pe 17 august 2016. În primul document, angajata DJST a menţionat un apartament şi un autoturism. În suprafaţă de 72,84 de metri pătraţi, apartamentul este situat în Constanţa şi a fost dobândit în 2004, prin contract de vânzare-cumpărare, titular fiind Daniel Sucurei (soţul Ancuţei Sucurei), iar cota-parte, 50%. Autoturismul este marca Audi, an de fabricaţie 2008, fiind achiziţionat şi el prin contract de vânzare-cumpărare.
 
La rubrica „venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat“, a trecut următoarele sume, ca venituri anuale încasate: 9.300 de lei (sumă primită de Ancuţa Sucurei de la DJST Constanţa, în calitate de consilier tineret), 16.854 de lei şi 11.634 de lei, obţinuţi de Daniel Sucurei de la DRAF 2 Constanţa (ca inspector antifraudă), respectiv de la ONJNST S-E (ca inspector), şi câte 798 de lei, alocaţii primite de David Cristian şi de Maria Sofia, copiii soţilor Sucurei.
Inspectorul clasa I asistent de la DJST Constanţa nu a declarat interese.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese pe anul 2015 ale inspectorului DJST Constanţa.
 
Sursa foto: Google Maps

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 692

DJST Constanța desfășoară campania de informare „European Youth Week - Săptămâna Europeană a Tineretului“

01 Apr 2024 506

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța vrea să obțină în instanță suspendarea hotărârii Consiliului Local Constanța prin care a fost revocat dreptul de folosință gratuită a sediului (DOCUMENT)

23 Mar 2024 1723

Ședință CLM Constanța Se revocă dreptul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța de a folosi gratuit un imobil din municipiu (DOCUMENT)

29 Feb 2024 776

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța, judecată la Curtea de Apel

30 Jan 2024 734

LIVE VIDEO+TEXT. „Demiterea!“ Primăria Constanța, cerere către Agenția Națională pentru Sport. La DJST Constanța, conferință de presă „drept la replică“ (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

05 Jan 2024 1979

Constanța Miercuri, 13 decembrie 2023, Elena Frîncu, maestru emerit al sportului, își serbează ziua de naștere

13 Dec 2023 1255

Protest al Direcției Judetene de Statistică Constanța! Salariații vor bloca activitatea instituției

11 Dec 2023 742

Constanța Gala Voluntarilor 2023. Vor fi acordate numeroase recompense publice

05 Dec 2023 1025

UPDATE. Gimnastică aerobică Campionatul Național s-a desfășurat la Constanța. Rezultate (GALERIE FOTO + DOCUMENTE)

05 Nov 2023 1500

UPDATE. Baschet Echipa națională feminină a României joacă la Constanța două meciuri oficiale

03 Nov 2023 1290

Campionatul Național 2023 de gimnastică aerobică se desfășoară la Constanța. Intrarea este liberă

30 Oct 2023 1233

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța face angajări. Condițiile de îndeplinit

26 Oct 2023 1977

Ce evenimente au avut loc la Constanța în Săptămâna Europeană a Sportului. Trei activități unice la nivel național

17 Oct 2023 1145

DJST Constanța desfășoară campania de informare „Time to move 2023“

10 Oct 2023 904