Averea şi interesele consilierului local de la Medgidia Cireşica Floreta Ungureanu, soţia medicului Mohamed Zaher, de la Isis (documente)



Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului trecut. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Începând cu data de 27 februarie, ZIUA de Constanţa vă prezintă averile şi interesele aleşilor locali de la Medgidia. După ce aţi putut afla informaţii privind averea şi interesele primarului, respectiv ale viceprimarului municipiului, continuăm seria de materiale cu prezentarea declaraţiilor de avere şi de interese ale consilierilor locali, în ordine alfabetică.
 
În ediţia de astăzi, cotidianul ZIUA de Constanţa vă prezintă averea şi interesele consilierului local municipal de la Medgidia Floreta Cireşica Ungureanu. De profesie medic, activând în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Cireşica Floreta Ungureanu este soţia dr. Mohamed Zaher, directorul clinicii private Isis. Alesul local menţiona în declaraţia de avere depusă la început de mandat, în iulie 2012, că deţine un teren intravilan de 2.100 de metri pătraţi, la Palazu Mare, cumpărat în 2011, şi două parcele de teren agricol, cumpărate în 2005, respectiv 2009, la Corbu, respectiv Palazu Mare.
 
De asemenea, mai are un apartament în Constanţa, de 71 de metri pătraţi, cumpărat în 2011, precum şi o casă de locuit, tot în Constanţa, de 218 metri pătraţi, din 2010. Alesul local menţionează şi că, în anul 2012, a vândut pentru 10.000 de euro o casă de locuit, fără a menţiona unde anume, dar şi un teren, pentru 22.000 de euro.
 
Aceasta nu declară terenuri, bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă sau de cult, colecţii de artă, numismatică, obiecte de patrimoniu sau altele asemenea a căror valoare însumată să depăşească 5.000 de euro. Şi rubrica „Active financiare“ era goală în 2012, la fel şi cea a datoriilor.
 
În ceea ce priveşte veniturile, Cireşica Ungureanu menţiona că, în anul fiscal anterior depunerii declaraţiei de avere, a încasat de la Spitalul Judeţean Constanţa 24.030 de lei pentru servicii medicale. De la Isis Medical Center, a obţinut 30.012 lei, în timp ce soţul său, medicul Mohamed Zaher, a încasat venituri de 179.516 lei de la aceeaşi clinică.
 
În declaraţia de interese, Cireşica Ungureanu menţiona că este membră a Asociaţiei Clubul Isis. Nu mai puţin important, ea este membră a PSD Medgidia.
 

În cea mai recentă declaraţie de avere, se regăsesc aceleaşi bunuri imobile. Apare însă şi un depozit bancar pe numele său, la Volksbank, cu suma de 67.000 de lei, fără a fi menţionat anul în care a fost deschis. Aceasta declară că mai deţine şi 25% cotă de participare în SC Infinity Dental Clinic SRL.
În ceea ce priveşte veniturile, Cireşica Floreta Ungureanu a renunţat la cele obţinute de la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa. Astfel, de la Isis Medical Center a încasat pentru servicii medicale 30.012 lei, în timp ce soţul său a câştigat de zece ori mai mult: 302.505 lei. Tot pentru servicii medicale, Cireşica Ungureanu a încasat 61.160 de lei de la Euromedic Constanţa. A prestat servicii medicale şi la Spitalul Penitenciar Poarta Albă, însă nu se menţionează vreo sumă. Acestor venituri li se adaugă şi indemnizaţia de ales local, de 7.850 de lei, dar şi alocaţia copilului, în cuantum de 504 lei.
 

Floreta Cireşica Ungureanu declară aceleaşi interese ca şi în 2012.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta declaraţiile de avere şi de interese ale consilierului local Cireşica Floreta Ungureanu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia tehnică de amenajarea teritoriului și urbanism se întrunește. Pe ordinea de zi, mai multe proiecte imobiliare

03 May 2022 2656