Viitorul ex-vicepreşedinte CJC Cristian Darie, întreţinut de nevastă!? (documente)

 

Alegerile locale au trecut, aşteptăm prima şedinţă a Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) în noua formulă. Însă nu trebuie să uităm de cei care fie predau ştafeta, deoarece partidele nu i-au mai susţinut pentru un nou mandat, fie îşi vor continua activitatea în viitorul CJC. Pentru a încerca să aflăm de ce sunt atât de râvnite mandatele de consilier judeţean, ne-am propus să vedem cu ce s-au „ales“ cei care au prestat în legislatura 2012-2016.
 
În cadrul mai multor materiale, v-am prezentat situaţia financiară şi interesele unor consilieri judeţeni care şi-au actualizat de mult declaraţiile de avere şi de interese, conform prevederilor legale. Astăzi, continuăm „expunerea” agoniselilor cu unul dintre vicepreşedinţii CJC, Cristian Darie (PSD).
 
Odată cu validarea noilor consilieri judeţeni, acesta va spune „adio” activităţii din administraţia publică judeţeană, deoarece PSD Constanţa nu l-a mai dorit în echipa propusă pentru perioada 2016-2020. Aşadar, Darie încheie mandatul cu: nouă terenuri intravilane în municipiul Constanţa, comunele N. Bălcescu, Mihail Kogălniceanu şi Agigea, dar şi în staţiunea Mamaia, precum şi cu 18 terenuri extravilane din alte categorii; trei apartamente în Constanţa, un restaurant în Mamaia şi o „remiză“ - conform declaraţiei de avere - în comuna Nicolae Bălcescu. Numai că tot ce am enumerat mai sus nu aparţine vicepreşedintelui CJC, ci soţiei acestuia. Potrivit declaraţiei de avere actualizate pe 30 mai 2016, avuţia lui Darie cuprinde bijuterii (brăţară, cercei, ace de cravată, inele din argint şi aur) în valoare de 11.000 de euro, un ceas Piaget de 15.000 de euro şi obiecte decorative/artă/tablouri/obiecte de artă populară românească şi străină estimate la 15.000 de euro.
 
La începutul acestui mandat, Cristian Gheorghe Darie avea 13 terenuri intravilane - în municipiul Constanţa, staţiunea Mamaia şi comunele Topalu, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu şi Agigea -, două terenuri agricole - în Topalu şi 23 August - şi 20 de terenuri extravilane din alte categorii, majoritatea în comunele Dobromir şi Horia; două apartamente în municipiul Constanţa, trei case în comuna Topalu, o casă de vacanţă la Topalu, o „remiză“ la Nicolae Bălcescu şi un restaurant în Mamaia, toate fiind în proprietatea soţiei sale. Comparativ cu declaraţia actualizată, acum patru ani, familia Darie deţinea o rulotă de camping (an fabricaţie 1985), o barcă cu motor Cuddy (2007), o barcă cu motor/remorcă suport metalic Saphir (2007) şi un motovehicul nautic/periodic Yamaha XLT 800 (fabricat în 2003), iar în ceea ce priveşte bijuteriile, obiectele de artă etc., datele din 2012 coincid cu cele din mai 2016.

Debite exorbitante cu termene scadente „expirate”

La capitolul „Datorii”, Cristian Darie a trecut două credite bancare contractate în anii 2007 şi 2007, scadente, conform declaraţiei de avere, în august 2013 (!?), care însumează 1.039.600 de euro. Comparând datele cu cele trecute în declaraţia sa de avere din aprilie 2012, am constatat faptul că situaţia a rămas, în timp, neschimbată.
 
Ciudăţeniile din declaraţia de avere a lui Darie nu se opresc aici. La capitolul „venituri” obţinute în anul fiscal 2015, vicele CJC nu a trecut decât indemnizaţia primită de el, care a însumat 71.886 de lei (brut).
 
Deşi menţionează că a avut venituri provenite din activitatea notarială a soţiei sale, dar şi din arendă, Cristian Darie a omis să treacă şi sumele. În schimb, în urmă cu patru ani, în declaraţia de avere vicepreşedintele CJC a menţionat că a încasat indemnizaţie pentru funcţia deţinută, iar soţia a obţinut bani ca notar public, însă venitul anual încasat apare scris doar în dreptul activităţii notariale şi s-a ridicat la 231.332 de lei, venit impozabil. 

Interesele persistă în timp

La final de carieră în administraţia publică locală, vicepreşedintele CJC Cristian Gheorghe Darie se „laudă” că este membru fondator al Asociaţiei Better Business Bureau din România, al Asociaţiei Clubul Sportiv Backgammon Constanţa şi al Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit Topalu, dar şi asociat în: Asociaţii SRL, General Auto Trading SRL, Pleisty SRL şi General Grup SRL.
 

Potrivit declaraţiei de interese actualizate recent, Darie este membru în Consiliul Director al Asociaţiei Better Business Bureau din România, reprezentant al CJC în Adunarea Generală şi exercită atribuţii de preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „SUD EST” pentru situaţii de urgenţă şi este reprezentant al CJC în Asociaţia Grup Local Dobrogea Nord. Ca activist PSD, Cristian Darie deţine, potrivit aceluiaşi document, până în luna octombrie 2016, funcţia de trezorier al organizaţiei judeţene PSD Constanţa.
 
Acum patru ani, declaraţia de interese a vicelui Darie era mai consistentă. Acesta era membru fondator la aceleaşi asociaţii care apar şi acum, însă apărea ca asociat în mai multe firme: SC PC Dual Logistics SRL (asociat unic), SC General Auto Trading SRL, SC General Auto Service SRL, SC Asociaţii SRL, SC Valcredi Grup SRL, SC General Grup SRL, SC General auto Internaţional şi SC Ball Grup SRL. Pe linie de partid, în primăvara lui 2012, Cristian Gheorghe Darie era trezorier al organizaţiei judeţene PSD Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1362

Familia Darie a băgat în insolvență Holland Development Group SA, beneficiară a unor terenuri din Dosarul Retrocedărilor! (MINUTĂ)

02 Oct 2023 2363

Avocat TulceaDARIE Cristian-Alexandru

14 Aug 2023 369

Cristinel Dragomir, invitat la „ZIUA-n amiaza mare” Cum ar gestiona situația haosului produs de șantierele interminabile din Constanța

20 May 2022 1642

Primarul Chițac, acțiune în instanță pentru 600.000 de euro! Când se vor pronunța judecătorii

20 May 2022 2050

Cristinel Dragomir, invitat la „ZIUA-n amiaza mare”

19 May 2022 1784

Medalii de aur pentru „Crama Darieׅ“! Iată cine va evalua bunurile Vinum Capidava SRL, fondată de Gheorghe Darie, fostul vicepreşedinte al CJC (DOCUMENT)

01 Mar 2022 4351

Anunț important pentru creditorii Vinum Capidava SRL, care administrează celebra Crama Darie (DOCUMENT)

19 Feb 2022 1928

Alexandru Darie, desemnat administrator special al societăţii Vinum Capidava SRL. Societatea se află în insolvență

29 Jan 2022 2314

Vinum Capidava SRL Pandemia de Coronavirus a băgat în insolvență firma care administrează celebra Crama Darie (DOCUMENT)

04 Dec 2021 3050

Oficial! Vinum Capidava SRL, firma care administrează Crama Darie, cere să intre în insolvență!

13 Nov 2021 3152

Ce se construiește Ioana Șufană nu va ridica blocul de șase etaje în locul Casei Teleorman din Satul de Vacanță. Ce a zis Primăria Constanța

15 Jun 2021 3135

Cum a închis Curtea Supremă dosarul „triunghiului“ Darie – Pușcași – Holland Development

25 May 2021 2955

Municipiul Constanța, victorios în procesul dintre Darie, Pușcași și Holland Development pentru terenuri retrocedate

02 Oct 2020 3090

Procesul „triunghiului“ Darie-Pușcași-Holland Development ajunge la Înalta Curte

21 Jul 2020 2155