Aleșii locali din Medgidia se reunesc astăzi în ședință de îndată (document)

 
Consiliul local Municipal Medgidia se reunește astăzi în ședință de îndată. Pe ordinea de zi sunt trecute cinci proiecte de hotărâre.
 
Astfel, primul proiect se referă la aprobarea bugetului local de venituri şi cheltuieli al municipiului Medgidia, pentru anul 2016. În ședință va fi supus votului și proiectul referitor la aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al SC Apollo Ecoterm SRL Medgidia, pentru anul 2016.
 
La punctul trei de pe ordinea de zi se află proiectul referitor la aprobarea acordării normei de hrană personalului Poliţiei Locale Medgidia, iar la punctul patru se cere aprobarea numărului maxim de posturi de asistenţi personali pentru persoanele cu handicap grav, pentru anul 2016.
 
De asemenea, consilierii vor supune votului și proiectul ce vizează aprobarea regulamentului de autorizare a activităților de producție și comercializare a produselor pe raza municipiului Medgidia.
 
Spre finalul întrevederii, aleșii locali vor trece la capitolul „Doverse” unde vor aborda problemele cu care se confruntă locuitorii din Medgidia.
 
Pentru a putea vizualiza lista proiectelor de pe ordinea de zi accesați secțiunea „Documente”. 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședinţă extraordinară a Consiliului Local Municipal Constanța. Aleșii locali au votat pentru majorarea cofinanțării pentru Stadionul „Gheorghe Hagi” (DOCUMENTE)

11 Jan 2024 714

Consiliul Local Municipal Constanța, convocat în ședință extraordinară de îndată. Cofinanțarea pentru Stadionul „Gheorghe Hagi”, pe ordinea de zi (DOCUMENTE)

10 Jan 2024 677

LIVE VIDEO+TEXT Ședință extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Constanța! Rectificarea bugetului local pe anul 2023, aprobată (VIDEO)

21 Dec 2023 712

Consiliul Județean Constanța s-a reunit astăzi în ședință de îndată. Ce s-a hotărât (VIDEO)

20 Dec 2023 866

Se convoacă Consiliul Județean Constanța în ședință extraordinară cu caracter de îndată pe 20.12.2023. Iată ordinea de zi!

19 Dec 2023 918

LIVE VIDEO+TEXT Ședință extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Constanța! Rectificarea bugetului local pe anul 2023, aprobată (VIDEO)

14 Dec 2023 698

Consiliul local al municipiului Constanţa se întrunește în şedinţă extraordinară. Iată ce se va discuta

13 Dec 2023 881

Consiliul local al municipiului Constanţa convocat în ședință extraordinară Primarul Chițac le solicită consilierilor să voteze prelungirea proiectelor de modernizare a marilor bulevardelor cu șase luni(VIDEO)

07 Dec 2023 1171

Bani pentru Spitalul modular Consiliul Local Constanța, convocat în ședință extraordinară pentru rectificarea bugetului local pe anul 2023 (DOCUMENT)

23 Nov 2023 947

LIVE VIDEO+TEXT Ședinţă extraordinară cu convocare de îndată a Consiliului Local al municipiului Constanța! Rectificarea bugetului pe 2023, adoptată (VIDEO)

08 Nov 2023 914

Rectificarea bugetară vine cu tăieri de investiții pentru susținerea societății Termoficare Constanța SRL

13 Oct 2023 1023

Consiliul Local al Municipiului Constanța convocat în ședință extraordinară Primarul propune consilierilor majorarea costurilor proiectelor marilor bulevarde

10 Oct 2023 1001

Ședință extraordinară de Consiliu Local Municipal. Aleșii constănțeni, chemați să aprobe rectificarea bugetară (DOCUMENT)

18 Sep 2023 679

Ședință de îndată a Consiliului Local al Municipiului Constanța. Ce proiecte au fost aprobate?

24 Aug 2023 952

Consiliul local al municipiului Constanţa, convocat în şedinţă extraordinară! Lista proiectelor de pe ordinea de zi

23 Aug 2023 964