Demisii la vârful PSD Constanţa Nicolae Moga şi Felix Stroe renunţă la funcţii şi rămân simpli membri de partid

Demisii la vârful PSD Constanţa. La scurt timp după aflarea rezultatelor finale ale celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din judeţ, demisiile a doi dintre stâlpii PSD Constanţa au făcut înconjurul regiunii.


Felix Stroe - „Voi rămâne un simplu membru de partid al PSD Constanţa“

Primul care a anunţat că demisionează din funcţia de vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa a fost Felix Stroe, unul dintre cei care au coordonat campania electorală a partidului în teritoriu şi unul dintre cei mai vechi membri ai PSD. Acesta şi-a motivat demisia prin faptul că este mâhnit de rezultatul alegerilor prezidenţiale din turul secund, cu toate că, în colegiul unde a coordonat campania, a avut rezultate mulţumitoare. „Consider că este un gest profund moral să-mi înaintez demisia din funcţia de vicepreşedinte al PSD Constanţa. Deşi responsabilitatea mea politică concretă în cadrul Organizaţiei Judeţene Constanţa este coordonarea activităţii de partid în Colegiul Uninominal de Deputaţi D3, colegiu în care PSD a câştigat alegerile, atât în turul I, cât şi in turul al II-lea, mă consider vinovat alături de ceilalţi colegi ai mei din conducerea Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa în principal pentru faptul că nu am reuşit, in ultimii ani, să-i conving că strategia promovată pentru activitatea de relaţionare a partidului cu cetăţenii judeţului Constanţa, cu tineretul, în special, este greşită, ceea ce s-a reflectat în rezultatele obţinute în această campanie electorală“, a explicat Felix Stroe, în conţinutul demisiei.

„Cu mulţumiri sincere pentru toţi colegii mei din colegiu şi din judeţ, care au făcut tot ceea ce este omeneşte posibil pentru câştigarea acestor alegeri, cu respect şi loialitate în continuare faţă de valorile social-democrate, voi rămâne un simplu membru de partid al PSD Constanţa“, spune, la final, (de acum) fostul vicepreşedinte al PSD Constanţa, Felix Stroe.

Nicolae Moga - „Îi asigur pe toţi constănţenii că le respect votul dat“

Profund dezamăgit de rezultate se declară şi cel care a coordonat campania PSD la nivelul întregului judeţ, senatorul Nicolae Moga. „Având în vedere rezultatul alegerilor prezidenţiale în judeţul Constanţa, cred cu tărie că trebuie să îmi asum responsabilitatea acestuia, înaintându-mi demisia din funcţia de vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa. În calitate de coordonator al campaniei electorale, port întreaga responsabilitate a rezultatului obţinut“, a explicat senatorul Nicolae Moga în demisia pe care a înaintat-o conducerii partidului. „În acelaşi timp, vreau să le mulţumesc tuturor celor care au crezut în această campanie şi care s-au implicat cu toate resursele lor pentru ea. Vreau să îi asigur pe toţi constănţenii că le respect votul dat şi, în acelaşi timp, să îi asigur că Organizaţia Judeţeana PSD Constanţa are, în continuare, resursele umane necesare reprezentării cu cinste a intereselor municipiului şi judeţului Constanţa la nivel naţional“, a adăugat senatorul Moga în scrisoarea adresată nu doar liderilor locali ai PSD, ci şi tuturor constănţenilor.
Senatorul Nicolae Moga şi Felix Stroe au anunţat că vor rămâne simpli membri ai partidului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Bogdan

18 Nov, 2014 09:30

Un gest de admirat. Sa nu uitam totusi ca 45% au votat PSD si ei sunt tot romani.

Articole asemanatoare

Un consilier local din Hârșova, județul Constanța, și-a înaintat demisia. „Este benefică, necesară și oportună grupului politic PSD+Pro România”

04 Mar 2024 766

Social-democratul Marian Șerbănescu a demisionat din Consiliul Local Constanța. Care este propunerea PSD pentru mandatul rămas liber (DOCUMENT)

24 May 2022 1545

Viceamiralul cu trei stele, Alexandru Mîrşu a demisionat din Consiliul Județean Constanța și din PSD

13 Apr 2021 5621

Fostul consilier local şi multiplu campion la înot Răzvan Florea a demisionat din PSD Constanța

26 Oct 2020 5927

Demisie în PSD Constanța? Lungoci și-ar fi depus mandatul de secretar executiv. Urmează alte negocieri?

21 Oct 2020 4153

A rezistat două luni la conducerea ISJ Constanța. Petrică Miu a demisionat din funcția de inspector școlar general

13 Nov 2019 6477

Preşedintele ALDE Constanţa, Ion Popa, propus pentru şefia Senatului

07 Sep 2019 2078

Cristinel Dragomir a demisionat din funcţia de consilier. Cine îi ia locul

24 Jun 2017 6574

Liviu Dragnea -„Iohannis mi-a cerut telefonic demisia. Nu are niciun drept”

24 Apr 2016 2223

Liberalii îi cer demisia lui Dragnea din funcția de președinte al PSD

22 Apr 2016 1602

PSD lovit crunt de un val de demisii! Listele impuse de la centru au spart buba nemulţumirilor

15 Apr 2016 1901

Deputatul Constantin Adăscăliței nu renunță la Parlament

01 Feb 2016 1457

Gheorghe Donţu „Politic vorbind, Ponta a ales soluţia cea mai bună pentru asigurarea guvernării de PSD“

05 Nov 2015 2911

Liviu Dragnea – „Premierul nu trebuie să fie de la PSD”

04 Nov 2015 1726

Ilie Sârbu îşi dă demisia. El dă Parlamentul pe Curtea de Conturi

19 Oct 2015 1931