Raportul internaţional privind situaţia respectării drepturilor omului

Rezumat

România este republică constituţională cu un sistem parlamentar democratic şi multipartit. Parlamentul bicameral este constituit din Senat şi Camera Deputaţilor, iar reprezentanţii din ambele camere sunt aleşi prin vot popular. Un referendum organizat în data de 29 iulie l-a reinstalat în funcţie pe preşedintele Traian Băsescu, suspendat în data de 6 iulie. În data de 9 decembrie, în ţară s-au organizat alegeri parlamentare, pe care observatorii le-au considerat în general lipsite de nereguli. În data de 17 decembrie, preşedintele Băsescu l-a numit din nou prim ministru pe Victor Ponta. Forţele de securitate au fost sub control civil.

Printre problemele serioase de drepturile omului s-au numărat relele tratamente şi hărţuire a deţinuţilor şi a romilor de către poliţie şi jandarmi, inclusiv moartea a trei romi cauzată de poliţie şi jandarmi. Corupţia guvernamentală a rămas o problemă răspândită care a afectat toate sectoarele societăţii. Ameninţările la adresa jurnaliştilor au subminat libertatea presei.

Alte probleme de drepturile omului semnalate în cursul anului au inclus condiţiile deficitare din penitenciare şi, în continuare, lipsa independenţei şi obiectivităţii sistemului judiciar şi vulnerabilitatea acestuia la influenţe politice. Ritmul procesului de retrocedare a rămas extrem de lent, iar guvernul a extins termenul de acordare a compensaţiilor cu încă un an. Guvernul nu a luat măsuri eficiente în vederea retrocedării bisericilor greco-catolice confiscate de fostul guvern comunist. Legea restrictivă a cultelor a rămas în vigoare. S-au semnalat în continuare cazuri de violenţă împotriva femeilor şi de discriminare a acestora, precum şi cazuri de copii abuzaţi. Au existat unele acte şi declaraţii antisemite şi a continuat publicarea de articole antisemite. S-au răspândit în continuare puncte de vedere antisemite, rasiste, xenofobe şi naţionaliste pe internet. Instituţiile guvernamentale au acordat asistenţă neadecvată persoanelor cu dizabilităţi şi au neglijat persoanele instituţionalizate cu dizabilităţi. Romii au fost discriminaţi sistematic de către societate. Discriminarea homosexualilor, lesbienelor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT), dar şi a persoanelor bolnave de HIV/SIDA (în special copiii) de către societate a continuat să fie o problemă. Legislaţia nu asigură o bază legală pentru negocierea contractelor colective la nivel naţional.

Guvernul a făcut paşi ezitanţi în direcţia punerii sub acuzare şi pedepsirii funcţionarilor de stat care comit abuzuri, inclusiv prin condamnarea şi trimiterea la închisoare a unui fost prim ministru pentru acuzaţii de corupţie. Procesele referitoare la presupuse cazuri de abuzuri de către poliţie au fost amânate în mod repetat, multe dintre ele încheindu-se cu achitarea poliţiştilor.

Secţiunea 1: Respectarea integrităţii persoanei, inclusiv dreptul de a nu fi supusă la:

a. Privare arbitrară sau ilegală de viaţă

În datele de 31 mai, 10 iunie şi 28 iulie, poliţişti şi jandarmi din zone diferite ale ţării au ucis trei bărbaţi romi suspectaţi de comiterea de furturi. Cazul din data de 31 mai, din Bucureşti, era anchetat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în timp ce ofiţerul de poliţie implicat în cazul din 28 iulie, din localitatea Pustă Vale, judeţul Sălaj, a fost acuzat de omor deosebit de grav, iar cazul său a fost trimis în instanţă. Cazul din data de 10 iunie, din localitatea Agrişteu, judeţul Mureş, în care a fost implicat un jandarm, a fost anchetat de procurorii militari. În urma anchetei s-a stabilit că jandarmul a acţionat în auto-apărare, prin urmare nu a fost pus sub acuzare. Romani CRISS, o organizaţie neguvernamentală (ONG) care se ocupă de problema drepturilor romilor, a criticat utilizarea excesivă a armelor de foc de către poliţie şi jandarmi.

b. Dispariţii

Nu s-au semnalat cazuri de dispariţii motivate politic.

c. Tortura şi alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante

Constituţia şi legislaţia interzic astfel de practici; totuşi, ONG-uri şi mass media au semnalat cazuri de maltratare şi abuzuri asupra deţinuţilor, persoanelor cercetate în stare de arest, romilor şi cetăţenilor nevinovaţi şi, într-unul dintre cazuri chiar asupra unui ofiţer de poliţie aflat sub acoperire, în primul rând prin uz excesiv de forţă şi bătăi aplicate de poliţie.

Un raport privind condiţiile din închisorile şi locurile de detenţie din ţară, elaborat de Comisia de Prevenire a Torturii (CPT) din cadrul Consiliului Europei în noiembrie 2011 menţiona că CPT „a primit numeroase acuzaţii de rele tratamente (inclusiv asupra minorilor) aplicate în momentul intervenţiei instituţiilor de aplicare a legii, în special cele legate de operaţiunile Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), precum şi în timpul interogatoriilor preliminare al căror scop era obţinerea de mărturisiri sau alte informaţii.” Raportul menţiona de asemenea că „Presupusele rele tratamente au constat în pumni, lovituri cu picioarele şi cu instrumente precum bastoane sau bâte asemănătoare celor de baseball. În unele cazuri, rănile au fost suficient de grave pentru a fi considerate practic acte de tortură (spre exemplu: şocuri electrice; lovituri cu un baston flexibil în timp ce persoana stătea întinsă pe pardoseală, cu faţa în jos; legarea mâinilor la spate cu cătuşe; lovituri la talpă).

Condiţiile din închisori şi centrele de detenţie

Condiţiile din închisori au rămas relativ dure şi, în unele cazuri, sub standardele internaţionale. Abuzurile asupra deţinuţilor, fie de către autorităţi, fie de către alţi deţinuţi, au continuat să constituie o problemă.

Condiţii fizice: Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului de Justiţie, la sfârşitul lunii decembrie, 31.816 persoane, dintre care 1.422 de femei şi 444 de minori, se aflau în penitenciare sau centre de detenţie pentru minori, în cadrul unui sistem cu o capacitate legală de 27.125 de locuri. Deşi conform statisticilor oficiale, suprapopularea nu a reprezentat o problemă gravă, în unele penitenciare, suprafaţa standard de 4 m² per deţinut, conform recomandărilor CPT, nu a fost respectată. Potrivit presei şi ONG-urilor, în unele cazuri, deţinuţii şi-au lovit şi abuzat colegii de celulă, iar autorităţile au încercat să muşamalizeze astfel de incidente. Deţinuţii au avut acces la apă potabilă.

Delegaţia CPT a primit sesizări credibile cu privire la folosirea excesivă şi nediferenţiată a forţei şi relelor tratamente de către paznici şi membri ai echipelor speciale de intervenţie din centrele de detenţie în timpul acţiunilor de menţinere a ordinii şi de percheziţionare a celulelor.

La centrul de detenţie pentru minori şi tineri de la Craiova, conducerea a spus delegaţiei că procentul de acte de violenţă între deţinuţi a scăzut ca urmare a măsurilor luate în ultimii doi ani, care au inclus scăderea numărului de deţinuţi dintr-o celulă, îmbunătăţirea procesului de evaluare în vederea plasării deţinuţilor în celule şi desfăşurarea de activităţi educaţionale. Cu toate acestea, posibilitatea producerii unor acte de violenţă între deţinuţi continua să existe. Delegaţia a fost sesizată cu privire la un viol petrecut cu puţin timp înainte de vizită.

Administrare: nu s-au raportat evidenţe neadecvate ale deţinuţilor. Legislaţia prevede pedepse alternative la închisoare pentru persoanele care au comis infracţiuni lipsite de violenţă, inclusiv pentru sentinţe de închisoare cu suspendare, sentinţe executate la locul de muncă sau amenzi penale. Conform ONG-urilor care se ocupă de drepturile omului, autorităţile au înregistrat unele progrese în ceea ce priveşte aplicarea celor patru regimuri de detenţie: închis, semi-închis, semi-deschis şi deschis. Conform relatărilor, deţinuţii care execută pedepse în regim semi-deschis şi deschis au început deja să profite de plasarea lor în acest tip de detenţie în conformitate cu sentinţa primită. Cu toate acestea, ONG-ul Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comisia Helsinki (APADOR-CH) a criticat plasarea unora dintre deţinuţi în închisori aflate la mare distanţă faţă de localitatea lor de reşedinţă. Nu a existat un avocat al poporului independent care să analizeze plângerile deţinuţilor. În fiecare închisoare, plângerile deţinuţilor sunt soluţionate de judecători delegaţi. Deţinuţii au putut primi vizitatori, li s-a permis respectarea ritualurilor religioase şi au putut depune plângeri către autorităţile judiciare fără a fi cenzuraţi. Prevederile legale oferă tuturor cultelor acces nerestricţionat la deţinuţi.

Monitorizare: guvernul a permis efectuarea de vizite de monitorizare a penitenciarelor de către observatori independenţi pe probleme de drepturile omului, astfel de vizite având loc în decursul anului.

Îmbunătăţiri: inclusiv prin parteneriate cu ONG-urile, guvernul şi-a continuat eforturile de a îmbunătăţi condiţiile dure; de a îmbunătăţi condiţiile din celule; de a asigura mai multe activităţi zilnice, mai multe cursuri de pregătire şi programe educaţionale; de a opri răspândirea HIV şi tuberculozei. În luna martie, vice-preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a lăudat măsurile luate de Ministerul Justiţiei pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie.

d. Arestul şi detenţia arbitrare

Constituţia şi legislaţia interzic arestul şi detenţia arbitrare, iar guvernul a respectat, în general, aceste interdicţii.

Rolul aparatului de poliţie şi securitate

Ministerul Administraţiei şi Internelor are în subordine poliţia, jandarmeria şi poliţia de frontieră, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) care coordonează culegerea de informaţii despre crima organizată şi corupţie şi Direcţia Generală Anticorupţie, precum şi mai multe agenţii fără atribuţii legate de securitate. (La sfârşitul anului, DGIPI a trecut în subordinea prim-ministrului.)

Instituţia naţională de poliţie este Inspectoratul General al Poliţiei Române, care este împărţit în direcţii generale şi 42 de direcţii regionale pentru fiecare judeţ şi oraşul Bucureşti. Serviciul Român de Informaţii (SRI), serviciul naţional de securitate culege informaţii cu privire la infracţiunile de criminalitate organizată gravă, infracţiunile economice grave şi corupţie. Plângerile referitoare la comportamente necorespunzătoare ale poliţiei sunt analizate de către comisiile disciplinare interne de la secţiile la care lucrează ofiţerii acuzaţi.

În cursul anului 2010, 1.089 de ofiţeri de poliţie au fost sancţionaţi disciplinar ca urmare a anchetelor consiliilor interne.

Procedurile de arestare şi tratamentul în detenţie

Legea prevede că doar judecătorii pot emite mandate de arestare şi percheziţie; în general, guvernul a respectat această dispoziţie în practică. Conform legii autorităţile au obligaţia, la momentul arestării, să îi informeze pe cei arestaţi ce acuzaţii li se aduc şi ce drepturi legale au, inclusiv că au dreptul de a nu spune nimic şi că au dreptul la un avocat. Poliţia trebuie să le explice celor reţinuţi ce drepturi au în limba pe care aceştia o înţeleg, înainte de le lua o declaraţie. Persoanele reţinute trebuie aduse în faţa unei instanţe în termen de 24 de ore de la arestare. In general, autorităţile au respectat aceste prevederi în practică. Conform legii, instanţele judecătoreşti pot decide judecarea în stare de libertate. Există, de asemenea, un sistem de eliberare pe cauţiune; cu toate acestea, a fost rar folosit în practică. Toţii deţinuţii au dreptul la asistenţă juridică şi, în cele mai multe cazuri, aceştia au avut acces imediat la asistenţă juridică oferită de un avocat ales de ei. Deţinuţii cu o situaţie materială precară au beneficiat de asistenţă juridică din oficiu. În momentul arestării, ofiţerul de poliţie trebuie să îl contacteze pe avocatul persoanei reţinute sau baroul local pentru a solicita un avocat. Persoana reţinută are dreptul de a se întâlni cu avocatul înainte de primul interogatoriu. Avocatul poate fi prezent în timpul audierii sau al interogatoriului. De asemenea, persoanele reţinute şi-au putut contacta imediat familiile.

Legea permite poliţiei să conducă la secţie, fără mandat de arestare, orice persoană care pune în pericol alte persoane sau liniştea publică. Au existat acuzaţii că poliţia foloseşte adeseori această prevedere pentru a reţine persoane timp de până la 24 de ore. Persoanele nefiind oficial reţinute sau arestate, autorităţile au considerat că dreptul la asistenţă juridică nu se aplică în acest caz. APADOR-CH a criticat această prevedere, susţinând că permite abuzuri.

Arestare preventivă: În funcţie de caz, un judecător poate emite un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de până la 30 de zile. Instanţa poate prelungi aceste termene; totuşi, perioada de arest preventiv nu poate depăşi 180 de zile. Instanţele judecătoreşti şi procurorii pot fi traşi la răspundere pentru măsuri nejustificate, ilegale sau abuzive.

e. Lipsa unui proces public corect

Constituţia prevede un sistem judiciar independent şi, în general, guvernul a respectat în practică independenţa sistemului judiciar. În luna ianuarie au intrat în vigoare amendamente adoptate în decembrie 2011 de către Parlament cu scopul de a creşte responsabilitatea şi răspunderea judecătorească şi de a oferi mai multă independenţă Inspecţiei Judiciare, serviciul de anchetă disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), corpul de supraveghere a sistemului judiciar. CSM a decis că o serie de declaraţii făcute de importanţi politicieni şi membri ai guvernului, în special în cursul verii, au constituit atacuri la adresa independenţei şi credibilităţii sistemului judiciar şi au pus presiune asupra membrilor sistemului judiciar. Totodată, legislaţia permite ministrului Justiţiei şi procurorului general să ia măsuri disciplinare împotriva judecătorilor şi procurorilor. CSM a susţinut că această măsură a crescut posibilitatea de a exercita presiune politică asupra sistemului judiciar.

În luna iulie, Ministerul Justiţiei a declanşat măsuri disciplinare în cazul a cinci judecători care dăduseră o sentinţă definitivă de condamnare la închisoare cu executare a unui fost prim-ministru, însă măsurile au fost oprite ca urmare a protestelor mass-mediei. Deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a devenit mai activă, a existat o lipsă de încredere a publicului în corectitudinea, obiectivitatea şi independenţa judecătorilor de influenţe politice şi financiare.

În luna iulie, Comisia Europeană a publicat raportul anual referitor la Mecanismul de cooperare şi verificare (MCV) pentru reforma sistemului judiciar şi anticorupţie din România. Conform raportului, este nevoie de măsuri suplimentare pentru a completa reforma începută prin elaborarea unor noi coduri civil, penal şi de procedură civilă şi penală. Raportul a consemnat unele progrese în unificarea jurisprudenţei. Cu toate acestea, a menţionat că „deşi jurisprudența neuniformă este recunoscută drept o vulnerabilitate majoră de către autorităţile române, nu s-a încercat întocmirea unui plan de acţiune împotriva acestei vulnerabilităţi”. ONG-urile şi funcţionarii de stat au criticat frecvent sistemul judiciar pe parcursul anului. În general, CSM a menţinut transparenţa activităţii sale şi a acţionat mai prompt în suspendarea judecătorilor şi procurorilor suspectaţi de încălcarea legii, inclusiv în cazuri în care aceştia erau membri CSM. Cazurile de corupţie la nivel înalt au fost urgentate.

Procedurile de judecată

Constituţia şi legislaţia prevăd prezumţia de nevinovăţie până la emiterea hotărârii finale de către instanţă. Conform legii, inculpaţii au dreptul de a fi informaţi imediat şi în detaliu despre acuzaţiile care li se aduc şi au dreptul la servicii de interpretariat gratuite dacă este nevoie. Procesele sunt deschise publicului. Legea nu prevede judecarea proceselor cu juraţi. Inculpaţii au dreptul de a fi prezenţi la proces. Legea prevede dreptul la asistenţă juridică şi dreptul de a consulta un avocat în timp util. Legea prevede că guvernul trebuie să pună la dispoziţie un avocat pentru minorii implicaţi în cazuri penale; în practică, asociaţiile barourilor locale au pus la dispoziţie avocaţi celor fără posibilităţi materiale, costurile fiind suportate de către Ministerul Justiţiei. Inculpaţii pot confrunta sau interoga martorii părţii adverse, pot aduce martori şi probe în favoarea lor şi pot avea la dispoziţie un interpret numit de instanţă. Inculpaţii şi avocaţii acestora au acces la probele procuraturii care sunt relevante pentru cazurile respective. Atât procurorii, cât şi inculpaţii, au dreptul la recurs.

Prizonierii şi deţinuţii politici

Nu au existat informaţii referitoare la existenţa prizonierilor sau a deţinuţilor politici.

Proceduri şi soluţii juridice civile

Instanţele civile au fost independente şi au funcţionat în fiecare jurisdicţie din ţară. Au existat reparaţii administrative şi judiciare pentru încălcarea drepturilor omului de către agenţiile guvernamentale. Reclamanţii pot contesta hotărâri judecătoreşti nefavorabile privind încălcări ale drepturilor omului de către stat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) după epuizarea tuturor soluţiilor de apel în instanţele din ţară.

În unele cazuri, părţile in procese au întâmpinat dificultăţi privind aplicarea verdictelor civile, deoarece procedura de aplicare a hotărârilor judecătoreşti a fost nepractică şi a produs întârzieri.

Decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului

În cursul anului, CEDO a emis numeroase hotărâri judecătoreşti care au identificat încălcări de către guvern a unuia sau mai multor drepturi prevăzute de Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Potrivit raportului anual al Comisiei Europene referitor la MCV, „statistici ale CEDO arată că, între toate statele membre ale UE, România se plasează pe locul al doilea în ceea ce priveşte numărul de hotărâri ale CEDO care nu au fost încă executate. Un număr mare dintre aceste hotărâri se referă la dificultăți în aplicarea sancţiunilor civile, la durata excesivă a procedurilor civile, la absența unor căi de atac eficiente și la cercetări penale ineficace.”

Retrocedarea proprietăţilor

Conform legii, cererile de retrocedare a proprietăţilor confiscate de guvernul communist trebuiau depuse la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în perioada 2001-2003. Până la sfârşitul lunii august 2011, agenţia considera soluţionate 123.122 (2.383 în 2011) din cele 202.267 de cereri de retrocedare de clădiri; 44.697 dintre cererile soluţionate au fost respinse; 52.426 au fost eligibile pentru compensare prin echivalent; 5.609 cereri au fost soluţionate prin retrocedări în natură şi despăgubiri; 286 de cereri au îndeplinit criteriile pentru măsuri combinate (retrocedarea în natură şi compensaţii în alte bunuri); 1.001 cereri au îndeplinit criteriile pentru acordarea de alte bunuri şi compensaţii; 1.893 de cereri au fost eligibile pentru compensaţii în alte bunuri sau servicii; 17.210 cereri au fost soluţionate prin retrocedarea proprietăţilor în natură.

Conform legii, casele cumpărate de chiriaşi cu bună credinţă nu pot fi retrocedate în natură iar proprietarii de drept pot primi doar compensaţii pentru proprietăţile lor. Guvernul a prelungit până la 15 mai 2013 o decizie a guvernului de a suspenda compensaţiile în bani timp de doi ani. Solicitanţii sunt încă eligibili pentru primirea de acţiuni la Fondul Proprietatea, cotat la bursă, deşi acţiunile la acest fond fuseseră epuizate.

În 2011, CEDO a decis că guvernul ar trebui să modifice legislaţia referitoare la retrocedare până la 12 iulie pentru eficientizarea acesteia; însă guvernul a solicitat şi a obţinut de la CEDO o prelungire a termenului limită cu nouă luni. În acest timp, procesul de retrocedare a stagnat.

Organizaţiile care îi reprezintă pe solicitanţi au afirmat, în continuare, că inerţia la nivel local a împiedicat retrocedarea proprietăţilor. În multe cazuri, autorităţile locale au amânat sau au refuzat să furnizeze documentaţia necesară foştilor proprietari care au depus cereri de retrocedare. De asemenea, acestea au refuzat să restituie proprietăţi care prezentau interes pentru autorităţile municipale sau judeţene.

Au existat numeroase dispute asupra bisericilor pe care Biserica Ortodoxă Română nu le-a retrocedat Bisericii Greco-Catolice în ciuda hotărârilor judecătoreşti în acest sens.

f. Amestecul arbitrar în viaţa privată, familie, locuinţă sau corespondenţă

Constituţia şi legislaţia interzic astfel de acţiuni. Cu toate acestea, au existat relatări credibile că autorităţile au recurs la interceptări electronice, încălcând aceste interdicţii.

Legea permite interceptarea electronică, atât în cazurile penale, cât şi în scopuri referitoare la securitatea naţională. Conform Codului Penal, procurorul care anchetează cazul trebuie să obţină în prealabil un mandat de la un judecător. În situaţii excepţionale, când întârzierile cauzate de demersurile necesare pentru obţinerea mandatului de la judecător ar afecta grav cercetările penale, procurorii pot iniţia interceptarea fără mandat judiciar, dar în termen de 48 de ore de la începerea acestei proceduri, trebuie depusă o cerere de autorizare retroactivă.

În cazul unei ameninţări la adresa securităţii naţionale, legea securităţii naţionale permite procurorilor să autorizeze emiterea unui mandat pentru o perioadă iniţială de şase luni, care poate fi prelungită pe o perioadă nelimitată în intervale de câte trei luni, fără aprobare judiciară. Unele ONG-uri pe problema drepturilor omului au semnalat existenţa unei contradicţii între cele două legi în ceea ce priveşte obligativitatea de a obţine aprobarea unui judecător pentru interceptare.

În data de 30 martie, ÎCCJ a respins recursul SRI la decizia Tribunalului Bucureşti din decembrie 2011 care cerea aplicarea sentinţei definitive din februarie 2011 într-un proces intentat de omul de afaceri Dinu Patriciu SRI pentru interceptarea ilegală a telefoanelor sale. Instanţa a cerut SRI să-i plătească lui Patriciu daune de 50.000 de lei (14.885 de dolari).

Secţiunea 2. Respectarea libertăţilor civile, incluzând:

a. Libertatea de exprimare şi libertatea presei

Constituţia asigură libertatea de exprimare şi libertatea presei, iar guvernul a respectat, în general, aceste drepturi în practică. O presă independentă, un sistem judiciar în mare parte independent şi un sistem politic democratic funcţional au contribuit la asigurarea libertăţii de exprimare şi a libertăţii presei.

Jurnaliştii şi persoanele fizice au putut să critice autorităţile guvernamentale, inclusiv pe cele de la nivel înalt. Cu toate acestea, mai mulţi jurnalişti şi membri de ONG-uri au fost ameninţaţi, inclusiv cu moartea, de către persoane neidentificate în timpul crizei politice legate de referendumul pentru înlăturarea preşedintelui ţării.

Libertatea de exprimare: Legislaţia ce restricţionează libertatea de exprimare a continuat să provoace îngrijorare în rândul presei şi al ONG-urilor. Ofensa adusă însemnelor statului (stema, drapelul sau imnul naţional) este o infracţiune ce se pedepseşte cu închisoarea. Parlamentari membri ai coaliţiei de guvernământ au depus plângere penală împotriva a 15 membri ai opoziţiei pentru defăimarea ţării în declaraţiile lor referitoare la criza politică.

Legislaţia interzice actele de „defăimare religioasă” şi „ofensa publică adusă simbolurilor religioase”. Legea interzice de asemenea negarea publică a Holocaustului; ea interzice organizaţiile şi simbolurile fasciste, rasiste şi xenofobe; interzice sărbătorirea sau comemorarea persoanelor care comit crime împotriva păcii şi a umanităţii, precum şi promovarea ideologiilor fasciste, rasiste şi xenofobe.

Libertatea presei: Deşi mass-media independentă a fost activă şi a exprimat o varietate de opinii fără restricţii evidente, politicieni şi persoane apropiate diferiţilor politicieni sau grupuri politice au deţinut sau au controlat indirect numeroase instituţii de presă naţionale şi locale. Ştirile şi tonul editorial al acestor instituţii au reflectat în mod frecvent vederile proprietarilor.

Au existat de asemenea alegaţii că proprietarii au eliminat ştirile care contraveneau intereselor lor sau i-au ameninţat pe autorii unor astfel de articole.

Violenţă şi hărţuire: Pe parcursul anului, au existat cazuri în care funcţionari de stat şi politicieni au insultat sau hărţuit jurnalişti.

În luna iulie, senatorul Dan Şova, de la Partidul Social-Democrat (PSD) a făcut presiuni asupra postului Radio România pentru retragerea corespondentului postului la Bruxelles, Carmen Valica, pretinzând că a dezinformat-o pe Vivian Reding, comisarul UE pentru justiţie despre criza politică din România prin întrebările pe care i le-ar fi adresat într-un interviu. Şi europarlamentarul Norica Nicolai a ameninţat că va lua măsuri dacă postul de stat Radio România o menţine pe Valica la postul din Bruxelles. Mai multe ONG-uri au cerut demisia lui Şova.

Referindu-se la caz, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că nicio încercare de a-i sancţiona pe jurnalişti pentru relatarea liberă şi independentă a evenimentelor de la Bruxelles nu va fi tolerată de Comisie. Presiuni similare s-au exercitat asupra altor corespondenţi români şi străini care lucrează pentru instituţii de presă străine precum El Pais, The Economist, CNN, RFI, the New York Times (blog), Deutsche Welle şi Le Monde.

Legile referitoare la calomnie/siguranţa natională: în luna august, funcţionari ai guvernului şi instituţii de presă care au legături cu coaliţia de guvernare au acuzat anumiţi jurnalişti de subminarea imaginii ţării în străinătate. Reporteri fără frontiere şi Active Watch - Agenţia de Monitorizare a Presei au declarat că „este inacceptabilă încercarea de a face din jurnalişti români sau străin ţapi ispăşitori pentru actuala criză politică. Ne exprimăm teama că acest climat bolnav va afecta negativ libertatea de informare.”

Impactul asupra organizaţiilor neguvernamentale: în timpul crizei politice, mai mulţi jurnalişti şi membri de ONG-uri, inclusiv Grupul pentru Dialog Social, Expert Forum şi Societatea Academică Română care au relatat despre evoluţiile politice şi din sistemul judiciar au primit ameninţări cu moartea sau au fost hărţuiţi de autori neidentificaţi.

În data de 11 iulie, după ce a publicat transcrieri ale declaraţiilor unor procurori din Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la negocierile pentru posturi cheie din sistemul judiciar realizate cu membri ai Uniunii Social-Liberale (USL), Ondine Gherguţ, şefa departamentului investigaţii al ziarului România liberă, a primit un telefon de la o persoană neidentificată şi i s-a spus „ai acţionat împotriva noastră... vei fi îngropată.”

Libertatea pe internet

Nu au existat restricţii guvernamentale privind accesul la internet şi nu au existat informaţii confirmate referitoare la monitorizarea de către guvern a e-mailurilor şi a camerelor de chat fără autorizare legală. Conform statisticilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, aproximativ 46% din populaţia ţării utilizează internetul.

Libertatea academică şi evenimentele culturale

Nu au existat restricţii din partea guvernului referitoare la evenimentele culturale. Au existat însă cazuri de limitare a libertăţii academice de către guvern.

În data de 18 iunie, ministrul de interne Ioan Rus l-a eliberat din funcţia de director al Arhivelor Naţionale ale României pe Dorin Dobrincu, fără a explica decizia. Dobrincu le oferise cercetătorilor din afara instituţiei acces nerestricţionat la arhivele Partidului Comunist şi ale Comitetului Central al Partidului Comunist. După eliberarea sa din funcţie, istoricii au susţinut că accesul la arhive a fost mai limitat, iar programul pentru public a fost redus.

În data de 29 iunie, ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, i-a eliberat din funcţie pe membrii Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, a crescut numărul de membri ai consiliului de la 20 la 45 şi a inclus în consiliu membri ai PSD şi susţinători ai alianţei USL. Criticii au susţinut că măsura a fost luată pentru a trece sub tăcere alegaţiile că prim-ministrul Victor Ponta a plagiat părţi din teza sa de doctorat.

În luna decembrie, mai mulţi angajaţi ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului au trimis o scrisoare publică conducerii instituţiei pretinzând că au fost ameninţaţi de către noii conducători ai instituţiei, mai exact că directorul de departament Marius Oprea a proferat ameninţări cu moartea. Ei l-au acuzat pe directorul executiv Andrei Dan Muraru că a ţipat în mod repetat la angajaţi, ameninţându-i şi ordonându-le să facă investigaţii aleatorii care nu aveau nicio legătură cu proiectele în curs. Istoricii au criticat noua conducere pentru că nu a inclus ofiţeri de poliţie şi procurori în structura institutului, aşa cum se decisese anterior şi au pretins că investigarea crimelor comunismului a devenit marginală după ce angajaţii au fost obligaţi să îndeplinească sarcini suplimentare, absurde şi birocratice.

b. Libertatea de întrunire şi asociere paşnice

Libertatea de întrunire

Constituţia şi legislaţia prevăd libertatea de întrunire, iar guvernul a respectat, în general, acest drept în practică. Legea stipulează că cetăţenii neînarmaţi se pot întruni în mod paşnic, dar prevede că întrunirile nu trebuie să împiedice desfăşurarea altor activităţi sociale sau economice şi nu pot avea loc în apropierea unor centre cum ar fi spitale, aeroporturi sau unităţi militare. Organizatorii întrunirilor publice trebuie să ceară permisiunea primăriei localităţii unde va avea loc întrunirea, în scris, cu trei zile înainte. În general, autorizaţiile au fost acordate.

Libertatea de asociere

Constituţia şi legislaţia prevăd libertatea de asociere, iar guvernul a respectat, în general, acest drept în practică. Legea interzice însă ideologiile, organizaţiile şi simbolurile fasciste, comuniste, rasiste sau xenofobe (cum ar fi statuile criminalilor de război amplasate pe domeniul public). Partidele politice trebuie să aibă cel puţin 25.000 de membri pentru a avea statut legal.

c. Libertatea religioasă

Vezi Raportul internaţional privind libertatea religioasă, la www.state.gov\j\drl\irf\rpt.

d. Libertatea de mişcare, persoane strămutate în interiorul ţării, protecţia refugiaţilor şi apatrizilor

Constituţia şi legislaţia garantează libertatea de mişcare în interiorul ţării, călătoriile în afara graniţelor ţării, emigrarea şi repatrierea. Guvernul a respectat, în general, aceste drepturi în practică. Guvernul a cooperat cu Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi cu alte organizaţii umanitare pentru a asigura protecţie şi asistenţă refugiaţilor, persoanelor solicitante de azil, apatrizilor şi altor persoane care aveau nevoie de protecţie internaţională.

Protecţia refugiaţilor

Accesul la acordarea de azil: Legislaţia prevede acordarea de azil sau statut de refugiat, iar guvernul a stabilit un sistem pentru a acorda protecţie refugiaţilor. Legea referitoare la acordarea azilului, elaborată pe baza legislaţiei UE, interzice expulzarea, extrădarea sau returnarea forţată a oricărui solicitant de azil de la frontieră sau de pe teritoriul ţării, dar nu extinde aplicarea acestei protecţii la străini sau persoane apatride care au plănuit, facilitat sau au participat la activităţi calificate drept teroriste conform prevederilor convenţiilor internaţionale semnate de statul român. În 2011, odată cu adoptarea modificarea legii privind statutul străinilor în România, legislaţia românească a fost adaptată regulilor UE privind spaţiul Schengen şi Regulamentului Dublin II. Noua legislaţie a adus schimbări benefice precum eliberarea străinilor care solicită azil în timp ce se află în detenţie, permiţând analizarea obiectivă a cererilor lor; comunicarea deciziei de evacuare într-o limbă pe care străinii o înţeleg; asigurarea de alternative la detenţie. UNHCR şi-a exprimat îngrijorarea că prevederile referitoare la evacuarea copiilor neînsoţiţi nu conţin referiri specifice la interesul superior al copilului şi că perioada maximă de detenţie a fost prelungită de la şase la 18 luni.

Statul gestionează un centru de primire cu 100 de paturi în Giurgiu, un centru cu 320 de paturi în Bucureşti, un centru cu 250 de paturi în Galaţi, un centru cu 100 de paturi în Şomcuta Mare şi un centru cu 100 de paturi în Rădăuţi. UNHCR gestionează în parteneriat cu guvernul un centru de tranzit de urgenţă cu 250 de paturi în Timişoara.

Ţară sigură de origine/tranzit: Legea include conceptul de ţări sigure de origine, iar cererile de azil ale străinilor veniţi din aceste ţări sunt procesate în regim de urgenţă. Ţările de origine considerate sigure sunt ţările membre UE şi alte ţări menţionate într-un ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor la propunerea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi. Criteriile care definesc ţările de origine sigure sunt: numărul de solicitanţi de azil cărora li s-a acordat protecţie, respectarea drepturilor omului, respectarea principiilor democratice, pluralismul politic şi organizarea de alegeri libere; existenţa unor instituţii democratice funcţionale care să monitorizeze respectarea drepturilor omului. Cu toate acestea, conform UNHCR, nu s-au semnalat respingeri ale unor cereri de azil pe baza acestor prevederi.

Nereturnarea în ţara de origine: Guvernul a oferit protecţie împotriva expulzării sau returnării refugiaţilor în ţări în care viaţa sau libertatea acestora ar fi ameninţată pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică.

Accesul la servicii de bază: Deşi condiţiile s-au îmbunătăţit într-o oarecare măsură comparativ cu anii trecuţi, potrivit UNHCR, refugiaţii au continuat să se confrunte cu dificultăţi în ceea ce priveşte accesul la locuinţe publice, programe de instruire vocaţională adaptate nevoilor lor, programe de consiliere şi informaţii pentru interviurile în vederea obţinerii cetăţeniei române. Legislaţia modificată din 2011 asigură accesul străinilor care au statut de „persoane tolerate” la piaţa muncii. Astfel, străinii toleraţi pe teritoriul ţării, cei mai mulţi dintre ei solicitanţi de azil ale căror cereri au fost respinse, au drept de muncă, însă doar pe o perioadă de un an de la depunerea solicitării de azil. Solicitanţilor de azil le-a fost greu să găsească locuri de muncă din cauza valabilităţii limitate a documentelor lor de identitate, care nu includeau codul numeric personal necesar la angajare, cunoştinţelor reduse de limba română, lipsei calităţilor necesare angajării, necunoaşterii de către angajatori a legislaţiei referitoare la angajarea solicitanţilor de azil. Dreptul de muncă al solicitanţilor de azil este limitat doar la prima solicitare. Asistenţa socială, psihologică şi medicală disponibilă solicitanţilor de azil (în special victimelor unor traume sau acte de tortură) este încă insuficientă. UNHCR şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la calitatea condiţiilor de primire, ca urmare a insuficientei asistenţe materiale, lipsei serviciilor specializate destinate grupurilor vulnerabile, stării economiei, numărului redus de locuri de muncă disponibile în regiunile în care se află centrele de primire şi numărului limitat de activităţi interesante disponibile (cursuri de limbă română, cursuri de orientare culturală şi pregătire profesională).

Soluţii durabile: o decizie guvernamentală prevede reinstalarea a 20 de persoane anual în 2012 şi 2013.

Apatrizi

UNHCR a recomandat României modificarea legii cetăţeniei române pentru adaptarea la standardele internaţionale privind reducerea numărului de apatrizi. Cu toate acestea, legea include prevederi favorabile referitoare la recuperarea cetăţeniei române de către persoanele apatride care au origine română. Conform legii, copiii născuţi pe teritoriul României din părinţi apatrizi nu dobândesc cetăţenie română, fiind consideraţi apatrizi.

Secţiunea 3. Respectarea drepturilor politice: dreptul cetăţenilor de a-şi schimba guvernul

Legea prevede dreptul cetăţenilor de a-şi schimba guvernul în mod paşnic, iar cetăţenii şi-au exercitat acest drept în practică prin alegeri periodice, libere şi corecte, organizate pe baza votului universal.

Alegerile şi participarea politică

Alegerile recente: În data de 6 iulie, Parlamentul l-a suspendat pe preşedinte, ceea ce a dus la organizarea unui referendum în data de 29 iulie. Deşi majoritatea covârşitoare a participanţilor la referendum a votat pentru revocarea preşedintelui, numărul participanţilor a atins doar 46,24% din numărul alegătorilor eligibili, sub pragul necesar de 50% plus unu. În data de 21 august, Curtea Constituţională a invalidat referendumul pentru că numărul de participanţi nu a atins pragul necesar şi a decis ca preşedintele să revină în funcţie. În luna august, procurorii au început anchete privind fraudele electorale, inclusiv privind alegaţiile că reprezentanţi ai partidelor de la guvernare au folosit mita, votul multiplu şi introducerea de buletine de vot suplimentare pentru a creşte artificial numărul de participanţi la referendum. Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Daniel Morar a declarat într-un interviu în luna septembrie că este posibil ca până la 15% dintre voturi să fi fost fraudate. În data de 29 octombrie, procurorul general a anunţat 67 de anchete penale ale şefilor de secţii de votare, 18 anchete ale unor membri de ONG-uri care erau şi membri de partide politice şi şase anchete pentru falsificare de semnături. Au existat de asemenea alegaţii că în unele cazuri, membri ai partidului de opoziţie pro-preşedinte i-au împiedicat fizic pe cetăţeni să-şi exercite dreptul de vot pentru a asigura o prezenţă scăzută.

În data de 9 decembrie, România a organizat alegeri parlamentare la nivel naţional; deşi au existat unele nereguli, alegerile au fost considerate în general libere şi corecte. USL, alianţa dintre Partidul Social-Democrat (PSD), Partidul Naţional Liberal (PNL), Partidul Conservator (PC) şi Uniunea Naţională pentru Progresul României, a obţinut 58,63% din voturile exprimate, 273 din cele 412 de mandate din Camera Deputaţilor şi 122 de mandate din cele 176 din Senat. Alianţa România Dreaptă de centru-dreapta, formată din Partidul Democrat-Liberal aflat anterior la guvernare şi două partide mai mici, a câştigat 16,51% din voturi, reprezentând 56 de mandate în Camera Deputaţilor şi 24 de mandate în Senat. Un alt partid individual care a depăşit pragul electoral de 5% a fost Partidul Poporului – Dan Diaconescu, care a câştigat 13,99% din voturi, 47 de mandate în Camera Deputaţilor şi 21 de mandate în Senat. Şi Uniunea Democrată Maghiară din România a câştigat locuri în Parlament după ce a obţinut 5,14% din voturi, reprezentând 18 mandate în Camera Deputaţilor şi nouă mandate în Senat. Niciun alt partid nu a obţinut peste 5% din voturi, procent cerut de lege pentru intrarea în Parlament. După alegeri, partidele care formau USL-ul au format un guvern de coaliţie. Preşedintele Băsescu l-a nominalizat pe preşedintele PSD Victor Ponta pentru funcţia de prim-ministru. În cele din urmă, Ponta şi cabinetul său de miniştri au câştigat votul de încredere al Parlamentului pe 21 decembrie, într-o şedinţă reunită a celor două camere.

Anomaliile actualului sistem electoral, adoptat în 2008, au dus la un număr suplimentar de 118 parlamentari, ca urmare a alegerilor din 9 decembrie. Deşi au existat doar 315 colegii electorale uninominale pentru Camera Deputaţilor şi 137 pentru Senat, numărul total de legiuitori aleşi a fost mult mai mare. În primă instanţă, orice candidat care a obţinut o majoritate absolută de voturi într-un anumit colegiu, a câştigat mandatul corespunzător acelui colegiu. Cu toate acestea, odată stabilită proporţia voturilor, sistemul electoral alocă mandate suplimentare pentru candidaţii celorlalte partide care au intrat în Parlament, în funcţie de rezultatele obţinute atât la nivel de colegiu, cât şi la nivel naţional. Drept urmare, unele colegii electorale uninominale au fost reprezentate de trei parlamentari. După alegeri, atât comentatorii din presă, cât şi demnitarii au criticat sistemul electoral pentru rezultatul neaşteptat şi mai mulţi demnitari au promis să vor schimba sistemul cu prima ocazie.

Partidele politice: Conform legii, partidele politice trebuie să se înregistreze la Tribunalul Bucureşti şi să depună statutul, programul şi o listă cu cel puţin 25.000 de semnături. Printre aceşti 25.000 de „membri fondatori” trebuie să se numere membri din cel puţin 18 judeţe, plus Bucureşti, cu un minim de 700 de persoane din fiecare judeţ. Statutul şi programul partidelor nu trebuie să includă idei care să incite la război, discriminare, ură de natură naţională, rasistă sau religioasă, sau la separatism teritorial.

Organizaţiile minorităţilor etnice pot să aibă candidaţi în alegeri. Dacă respectivele minorităţi sunt „minorităţi naţionale” definite drept acele grupuri etnice reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale, organizaţiile acestora trebuie să îndeplinească, pentru a candida, condiţii similare celor pentru partidele politice. Legea impune cerinţe mai severe în cazul organizaţiilor nereprezentate în Parlament decât în cazul minorităţilor naţionale deja reprezentate în parlament. Astfel de organizaţii trebuie sa depună la Biroul Electoral Central o lista cu membri care să includă cel puţin 15% din numărul total de persoane care aparţin grupului etnic respectiv, potrivit ultimului recensământ. Dacă procentul de 15% reprezintă peste 20.000 de persoane, organizaţia trebuie să depună o listă cu cel puţin 20.000 de nume din cel puţin 15 judeţe, plus municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 300 de persoane din fiecare judeţ.

Participarea femeilor şi a reprezentanţilor minorităţilor la guvernare sau în politică: Deşi legea nu interzice participarea femeilor la guvernare sau în politică, atitudinea societăţii a reprezentat un obstacol important. În Parlament, din cei 412 de deputaţi, 55 de femei, inclusiv preşedintele Camerei, şi din cei 176 de senatori, 12 erau femei. La sfârşitul anului, erau doar şase femei în guvernul de 28 de miniştri şi patru din cei 42 de prefecţi (guvernatori numiţi de guvernul naţional) de judeţ erau femei.

Conform Constituţiei, fiecare minoritate etnică recunoscută are dreptul de a avea un reprezentant în Camera Deputaţilor, chiar dacă organizaţia respectivei minorităţi etnice nu poate obţine 5% din voturi, procent necesar pentru obţinerea unui mandat de deputat. Cu toate acestea, respectiva organizaţie trebuie să obţină 10% din media numărului de voturi necesare la nivel naţional pentru a putea trimite deputaţi în Parlament. Organizaţii reprezentând 18 grupuri minoritare au obţinut mandate de deputat la alegerile din 2012 în baza acestei prevederi. Parlamentul cu 588 de locuri a inclus 45 de membri reprezentanţi ai minorităţilor, nouă în Senat şi 36 în Camera Deputaţilor.

Etnicii maghiari, reprezentaţi de Uniunea Democrată Maghiară din România, un partid umbrelă, au fost singura minoritate etnică reprezentată în Parlament ca urmare a depăşirii pragului de 5% din totalul de voturi. O singură organizaţie romă, Partida Romilor “Pro Europa” a fost reprezentată în Parlament, având un singur parlamentar. Participarea la vot a romilor a fost redusă, probabil ca urmare a lipsei de informare, a incapacităţii de a demonstra existenţa unui domiciliu stabil şi/sau a lipsei cărţilor de identitate.

Secţiunea 4. Corupţia demnitarilor şi transparenţa guvernamentală

Legislaţia prevede pedepse penale pentru demnitarii vinovaţi de corupţie; cu toate acestea, guvernul nu a aplicat legea eficient, în mare parte din cauza problemelor din sistemul judiciar, iar demnitarii implicaţi în acte de corupţie nu au fost pedepsiţi. Indicatorii Băncii Mondiale cu privire la corupţie au evidenţiat faptul că aceasta reprezintă o problemă. În 2007, ca parte a acordului de aderare a României la UE, Comisia Europeană a instituit Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) în vederea monitorizării progreselor înregistrate de această ţară în reformarea sistemului judiciar şi în lupta împotriva corupţiei.

În luna martie, guvernul a adoptat Strategia naţională anticorupţie pentru perioada 2012-2015. În luna iunie, Parlamentul s-a angajat să aplice porţiunile relevante ale strategiei, inclusiv prin adoptarea de legislaţie care să modifice regulile privind imunitatea parlamentară şi să asigure reguli mai transparente de finanţare a campaniilor.

DNA a continuat anchetarea în ritm constant a cazurilor de corupţie la nivel mediu şi înalt pe parcursul anului. Printre cele 803 persoane trimise în instanţă se numărau mai mulţi demnitari, 93 de directori de agenţii de stat, 131 de funcţionari publici, 10 magistraţi, 198 de oameni de afaceri, 163 de persoane din diverse alte categorii şi 203 şomeri, membri ai partidelor politice, ai sistemelor judiciar şi administrativ. Numărul celor condamnaţi de instanţe a fost mai mare cu 149,3% decât numărul celor condamnaţi în 2011.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a crescut semnificativ celeritatea judecării cazurilor de corupţie la nivel înalt comparativ cu anii precedenţi. Verdictele în cazul infracţiunilor de corupţie au fost adesea inconsecvente. În luna iunie, ÎCCJ a respins ultimul recurs al unui fost prim-ministru condamnat pentru corupţie la doi ani de închisoare. În luna septembrie, ÎCCJ l-a achitat pe acelaşi demnitar într-un alt caz. Tot în luna septembrie, Parlamentul a respins cererea DNA de a fi ridicată imunitatea a doi foşti miniştri pentru a permite anchetarea lor penală. În luna noiembrie, un parlamentar a demisionat după ce a fost primul membru al Parlamentului prins în flagrant luând mită. Ulterior, DNA a cerut Parlamentului să-i ridice imunitatea. În luna decembrie, Parlamentul a respins cererea DNA de aprobare a ridicării imunităţii unui alt palamentar pentru a permite arestarea sa preventivă. Respectivul membru al Parlamentului a fost reales la alegerile parlamentare din decembrie. În luna iulie, DNA a deschis o anchetă în cazul unui judecător de la ÎCCJ pentru favorizarea unui infractor. În luna octombrie, ÎCCJ l-a condamnat pe unul dintre proprii judecători la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă.

Corupţia în rândul poliţiştilor a contribuit la lipsa de respect a cetăţenilor faţă de poliţie şi a determinat lipsa autorităţii poliţiei. Salariile mici şi lipsa stimulentelor şi a recompenselor financiare au dus la lipsa personalului şi au contribuit la tendinţa de a lua mită a unora dintre membrii personalului responsabil cu aplicarea legii. Cazurile de corupţie la nivel înalt au fost deferite Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, care a continuat să promoveze linia telefonică anticorupţie, pentru a primi informaţii pentru începerea urmăririi penale în cazuri de corupţie în rândul poliţiei. Cooperarea dintre Direcţia Generală Anticorupţie şi alte instituţii de aplicare a legii, în principal DNA, a dus la începerea de anchete penale în 576 de cazuri, număr cu 18% mai mare decât în anul precedent.

Conflictele de interese, respectarea standardelor de etică şi integritatea în funcţie publică în general au constituit în continuare un motiv de îngrijorare în cazul tuturor celor trei ramuri ale guvernului. În luna iunie, un ministru a demisionat după ce s-a stabilit că există un conflict de interese între funcţia sa din cabinet şi o altă funcţie publică pe care o ocupa în acelaşi timp. Agenţiile guvernamentale au tergiversat aplicarea de pedepse în asemenea cazuri şi propriile corpuri de control ale acestor agenţii au fost în general inactive. În luna septembrie, Parlamentul a votat demiterea unui parlamentar despre care ÎCCJ şi Agenţia Naţională de Integritate stabiliseră că se afla în conflict de interese. Cu toate acestea, în luna octombrie, Parlamentul a votat împotriva demiterii unui alt membru; după ce Curtea Constituţională a menţinut decizia finală a ÎCCJ, parlamentarul a demisionat în luna decembrie. În luna noiembrie, Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că trei miniştri şi un secretar de stat sunt „incompatibili” (aceştia ocupau în paralel şi alte funcţii aflate în conflict de interese cu funcţiile publice).

Legea autorizează ANI să administreze şi să auditeze declaraţiile de avere ale tuturor demnitarilor şi să monitorizeze conflictele de interese. Legea prevede că agenţia poate identifica „diferenţe semnificative”, (peste 10.000 de euro sau 13.214 dolari) între venitul unui demnitar şi bunurile deţinute de acesta şi poate pune sechestru şi confisca aceste „bunuri nejustificate”. Mecanismul de iniţiere a procedurii de confiscare a „bunurilor nejustificate” a fost greoi.

Legea prevede accesul la informaţiile guvernamentale legate de procesul oficial de luare a deciziilor. Cu toate acestea, ONG-urile care se ocupă de drepturile omului şi mass-media au semnalat faptul că legea a fost aplicată necorespunzător şi inegal. Procedurile de publicare a informaţiilor au fost greoaie şi au variat considerabil, în funcţie de instituţia publică. Multe agenţii nu au făcut publice rapoartele anuale de activitate conform cerinţelor legii. ONG-urile şi jurnaliştii au continuat să apeleze la instanţele judecătoreşti pentru a obţine acces la informaţii guvernamentale.

Conform unui raport publicat în luna decembrie de Fundaţia Soros România, care monitorizează modul de aplicare de către guvern a planului naţional de acţiune pentru Parteneriatul pentru un Guvern Deschis, semnat de România în luna aprilie, website-urile a peste jumătate dintre cele 40 de agenţii publice monitorizate de către fundaţie nu ofereau informaţii complete şi actualizate, erau greu de urmărit de către utilizatorii obişnuiţi, nu ofereau servicii electronice şi nu menţionau lista informaţiilor de interes public.

Deşi serviciile de informaţii au transferat majoritatea dosarelor Securităţii (serviciul de informaţii din perioada comunistă) Colegiului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), puterile acestuia au rămas limitate ca urmare a faptului că legea nu îi permite să dea verdicte de colaboratori ai Securităţii. Cu toate acestea, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a fost autorizat să înceapă anchete penale pentru crime comise în perioada comunistă şi descoperite în urma cercetărilor efectuate de institut.

Secţiunea 5. Atitudinea guvernului faţă de investigaţiile internaţionale şi neguvernamentale asupra presupuselor încălcări ale drepturilor omului

O serie de grupuri naţionale şi internaţionale pentru drepturile omului au activat, în general, fără restricţii din partea guvernului, investigând şi publicând concluziile în privinţa cazurilor de încălcare a drepturilor omului. În general, funcţionarii guvernamentali au fost cooperanţi şi receptivi la opiniile acestora.

Organisme guvernamentale pe probleme de drepturile omului: Instituţia Avocatul Poporului a avut putere limitată şi nicio autoritate de a proteja drepturile constituţionale ale cetăţenilor în cazurile în care se impun măsuri juridice. În primele şase luni ale anului, instituţia a primit 5.969 de petiţii.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este o agenţie guvernamentală independentă aflată sub control parlamentar. În cursul anului, CNCD a primit 706 petiţii publice de discriminare. Din numărul total de cazuri, 48 s-au referit la discriminarea pe criterii de naţionalitate şi apartenenţă etnică şi rasială, nouă au vizat discriminarea pe criteriul orientării sexuale şi 11 petiţii s-au referit la discriminarea pe criterii religioase. CNCD a primit 98 de petiţii privind cazuri de discriminare împotriva romilor. Romani CRISS a criticat întârzierea cu care CNCD a soluţionat unele dintre petiţiile sale.

CNCD a funcţionat cu cooperarea guvernului, iar în majoritatea cazurilor, acesta şi partidele politice nu au intervenit în activitatea celor două instituţii. Niciuna dintre cele două agenţii nu a primit resurse adecvate, deşi ambele au beneficiat de încrederea publicului. CNCD a fost considerată eficientă în general, în timp ce majoritatea observatorilor au considerat Instituţia Avocatul Poporului mai puţin eficientă. Atât CNCD, cât şi Instituţia Avocatul Poporului publică rapoarte anuale de activitate.

Ambele camere ale Parlamentului au comisii pe probleme de drepturile omului. Acestea au sarcina de a elabora rapoarte asupra proiectelor de lege care vizează probleme de drepturile omului. Totuşi, aceste comisii sunt alcătuite din reprezentanţi ai partidelor politice, care exprimă de obicei opiniile partidelor, în loc să abordeze problemele în mod obiectiv.

Secţiunea 6. Discriminare, abuzuri de către societate şi trafic de persoane

Legea interzice discriminarea pe criterii de rasă, sex, dizabilităţi, apartenenţă etnică, naţionalitate, limbă, religie, statut social, convingeri, orientare sexuală, vârstă, prezenţa unor boli cronice necontagioase, infecţie cu HIV sau apartenenţa la o categorie defavorizată. Cu toate acestea, guvernul nu a pus în aplicare aceste prevederi în mod eficient, iar femeile, romii şi alte minorităţi au fost, adeseori, victimele discriminării şi ale violenţei.

Femei

Violul şi violenţa domestică: Violul, inclusiv cel conjugal, este ilegal. Urmărirea cu succes în justiţie a cazurilor de viol este dificilă, întrucât conform legii este necesar un certificat medical şi, ca în toate cazurile penale, este nevoie fie de cooperarea activă a victimei sau de un alt martor la comiterea infracţiunii. Poliţia şi procurorii nu pot ancheta un caz din proprie iniţiativă, chiar dacă există probe fizice obiective. În consecinţă, un violator ar putea scăpa nepedepsit dacă victima şi-ar retrage plângerea.