Ne promovăm la Tel Aviv! Litoralul românesc va avea 3 chartere/săptămână din Israel

Săptămâna aceasta, după târgul de turism de la Londra, ne aflăm a doua oară la Tel Aviv, pentru a promova litoralul românesc, Mamaia, Satul de Vacanţă şi Delta Dunării.
În urma unui proiect reuşit în 2015, prin care Asociaţia Litoral – Delta Dunării a susţinut în mod independent printr-o campanie de publicitate promovarea staţiunii Mamaia prin intermediul a 5 posturi de radio din Israel, în 2015 au ajuns pe litoral 4500 turişti israelieni, care au consumat servicii turistice în valoare de 4,5 milioane USD pentru pachete de vacanţă şi excursii opţionale la atracţiile din Constanţa şi Tulcea.
Declaraţie Corina Martin, Preşedinte Asociaţia Litoral – Delta Dunării: „Continuăm proiectul cu Meshek Wings şi azi, după prima zi a târgului de turism „International Mediterranean Travel Market” de la Tel Aviv, anunţăm oficial că în această vară vom avea 3 chartere/săptămână, şi aprox. 7000 turişti israelieni vor ajunge pe litoral în staţiunile Mamaia, Năvodari si Eforie.
Asociaţia Litoral – Delta Dunării va demara şi în acest an o campanie de publicitate în mass-media din Israel, un proiect de succes al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, care a dovedit că atrage incoming cu o creştere spectaculoasă de turişti israelieni pe litoralul românesc.
Prin acest proiect independent al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, finanţat din bugetul taxei de promovare a staţiunii Mamaia, am reuşit să atragem interesul unui touroperator străin, care a avut încredere în produsul turistic „litoralul românesc” şi cu care am reuşit să creştem numărul de turişti străini pe litoral, de pe o piaţă externă pe care nu am avut-o niciodată în această destinaţie.”
Declaraţie Aurelian Marin, Preşedinte Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT): „Piaţa din Israel este foarte importantă pentru turismul din România, pentru că sunt foarte mulţi turişti israelieni care doresc să vină în România. Litoralul este capabil să ofere servicii de calitate, iar cele 3 chartere pe săptămână sunt dovada că suntem capabili să susţinem aceste servicii de calitate. Sper ca anul viitor să avem în fiecare zi zboruri din Israel.”
Declaraţie Meidan Butnaru, Director Operational si Comercial Meshek Wings: "Anul acesta continuăm proiectul cu Mamaia în care avem încredere, şi demarăm din luna iunie, nu iulie ca anul trecut, dacă va fi vreme bună. Avem multe proiecte pe România şi vom fi prezenţi la conferinţa de presă organizată de Meshek Wings înainte de Târgul de Turism al României.”
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Israel-Hamas Secretarul de stat american Antony Blinken este aşteptat la Tel Aviv, unde va încerca să prevină implicarea Libanului în război

08 Jan 2024 791

Israel-Hamas „Războiul din Fâșia Gaza va dura mai mult de câteva luni”

14 Dec 2023 793

MAE A murit încă o persoană cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Israel

23 Oct 2023 745

MAESituația de securitate din Statul Israel și Fâșia Gaza

19 Oct 2023 427

Joe Biden Israelul a aprobat intrarea unui ajutor în Fâşia Gaza ''cât mai rapid posibil'

18 Oct 2023 878

MAE continuă demersurile pentru evacuarea cetățenilor români din Fâșia Gaza în condiții de siguranță

14 Oct 2023 855

Situația de securitate din Statul Israel și Fâșia Gaza MAE confirmă decesul a două persoane de dublă cetățenie, israeliano-română

14 Oct 2023 757

MAE Alți 283 de cetățeni români au revenit în țară din Statul Israel, inclusiv prin Iordania

11 Oct 2023 825

MAE Alți 115 de cetățeni români au revenit în țară din Statul Israel

09 Oct 2023 891

MAE Grup de cetățeni români din Israel, repatriat

08 Oct 2023 1062

MAE anunță Demersuri pentru repatrierea a 92 de cetăţeni români în contextul situaţiei din Israel şi Fâşia Gaza

08 Oct 2023 734

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu „Hamas a făcut o greşeală gravă în această dimineaţă! Țara se află în război“ (VIDEO)

07 Oct 2023 1067

Fotbal Eugen Trică, noul antrenor al echipei Gloria Băneasa

12 Sep 2023 2307

Aneta Badiu, conexiuni cu IPS Teodosie, Tel Aviv și Chișinău (DOCUMENTE)

02 Aug 2023 5403

Primul zbor charter Tel Aviv - Constanța aduce pe litoralul românesc al Mării Negre 220 de turiști israelieni (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Jul 2023 1233