Oportunitate de valorificare a cooperării româno-valone prin intermediul colaborării Camerei de Comerţ Naţionale cu Uniunea Valonă a Întreprinderilor

Bucureşti, 23 octombrie: Conducerea Executivă a Camerei de Comerţ Naţionale a primit vizita de lucru a Domnului Philippe Patte, Consilier pe probleme de marketing internaţional al Preşedintelui Uniunii Valone a Întreprinderilor, Domnul Jean-François Heris.

Camera Naţională, prin vocea DoamneiLiliana Cornelia Ştefănescu, Şeful Cancelariei şi al Executivului, a prezentat Domnului Patte Sistemul Cameral din România, compus din cele 42 de Camere de Comerţ Judeţene, Camere Bilaterale, asociaţii profesionale, uniuni reprezentative şi membri de onoare, menţionând înfiinţarea primei Camere de Comerţ în anul 1864 de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la recomandările Marilor Puteri de la acea vreme, prezente la Bucureşti prin intermediul Ambasadorilor acreditaţi în capitala României. De asemenea, a prezentat activitatea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, precizând importanţa arbitrajului comercial ca modalitate de rezolvare eficientă şi rapidă a disputelor comerciale.

Domnul Patte a vorbit despre activitatea Uniunii Valone a Întreprinderilor, punctând faptul că Uniunea reprezintă mai bine de 6500 de întreprinderi din regiunea Valonia, din Belgia, ce însumează circa două treimi din numărul angajatorilor valoni. Domnia Sa a evidenţiat rolul de consiliere pe care îl are Uniunea Valonă a Întreprinderilor şi de punte de legătură între companiile valone şi mediul economic internaţional.

În acest context, Camera Naţională a adus în discuţie climatul investiţional, dar şi posibilităţile pe care ţara noastră le oferă oamenilor de afaceri, în sensul că România reprezintă o poartă de intrare mai ales în Republica Moldova, datorită cooperării transnaţionale extraordinare dintre cele două state.

Doamna Liliana Ştefănescu a propus reprezentantului Uniunii Valone a Întreprinderilor organizarea unui Forum de Afaceri bilateral, la Bucureşti, care să reunească oameni de afaceri din România şi din Valonia, subliniind importanţa unor asemenea demersuri, care stabilesc contacte reale între oamenii de afaceri. În acest sens, s-a propus stabilirea unor domenii de interes comune ale companiilor româneşti şi valone, în vederea organizării Forumului.

În final, Uniunea Valonă a Întreprinderilor şi Camera Naţională au hotărât stabilirea unei agende de lucru comune şi identificarea domeniilor de interes pentru mediul de afaceri din România şi din Valonia, în vederea organizării Forumului economic planificat.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1202

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1246

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1285

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1217

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1378

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1514

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1972

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1582

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1526

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1447

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1619

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1865

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3790

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3126

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6194