Cea mai nouă grădiniță din Cernavodă este aproape gata. O firmă din localitate se va ocupa de finisare (document)

Pentru că modalitatea cea mai transparentă de a face cunoscute licitaţiile publice este cea online, ZIUA de Constanţa prezintă achiziţiile din Regiunea Sud-Est în cel mai accesibil şi uşor format. Firme norocoase, firme mai puţin norocoase în adjudecarea contractelor pe bani publici. Societăţi patronate de persoane care au legături directe cu instituţiile publice, „norocoasele“ se îmbogăţesc de la an la an, în timp ce alte firme nu au nicio şansă la achiziţiile publice. Contracte câştigate de firme deja celebre, contracte adjudecate de firme care se află la primele reuşite şi contracte obţinute de societăţi nou înfiinţate.
 Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.

Primăria Cernavodă a găsit o firmă care să efectuaze lucrările suplimentare de construcție la grădinița cu program prelungit nr.7 „La Balon“ din localitate.

 
Conform informațiilor publicate pe portalul SEAP, contractul a fost atribuit prin negociere, iar obiectul îl constituie „Lucrări suplimentare pentru obiectivul de investiții Construire Grădiniță cu program prelungit nr. 7- La Balon”. Firma care a adjudecat contractul, SC PEGAS IMPEX SRL,se va ocupa de lucrările de finisare a construcției și de tencuieli.
 
În total, pentru serviciile prestate, Primăria Cernavodă va plăti 30.232,43 lei, sumă ce nu include TVA.  Potrivit documentului de atribuire publicat pe e-licitatie.ro, SC PEGAS IMPEX SRL a fost singurul ofertant și a câștigat contractul oferind cel mai scăzut preț.
 
Primăria Cernavodă susține capitalul local
 
PEGAS IMPEX SRL este o societate comercială înființată în 1995 cu sediul social în Cernavodă, pe strada Castanilor, nr.1. Firma are ca unic asociat și administrator pe Cristian Augustin Greavu, născut în 1967, în Cernavodă. El mai figurează ca asociat în alte două societăți: SC Yahoo Best SRL, firmă în funcțiune ce administrează Hotelul Cernavodă, și SC Inorog Construct SRL, firmă cu activitatea întreruptă temporar. SC PEGAS IMPEX SRL are un capital social subscris de 2.300.000 lei, integral vărsat.

Conform Registrului Comerțului, SC PEGAS IMPEX SRL are ca obiect de activitate: lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale și lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat.                                                                                                                                     
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza anunţul de atribuire aferent procedurii publice.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Spațiile verzi și locul de joacă aferente Grădiniței „Voinicelul” din Cernavodă vor fi reabilitate (DOCUMENT)

20 Feb 2024 554

Primăria Cernavodă caută o firmă care va moderniza spațiile verzi și locul de joacă de la Grădinița nr.4 (DOCUMENT)

19 Feb 2024 510

Școala Gimnazială nr. 1 Cernavodă cumpără alimente pentru Grădinița Panseluța de la un partener tradițional al instituțiilor publice din oraș și nu numai (DOCUMENT)

11 Sep 2022 3064

Primăria Cernavodă reabilitează Grădiniţa numărul 3! Iată ce firmă se va ocupa de lucrări! (document)

30 Jul 2018 2233

Pegas Impex SRL se ocupă de construirea Grădiniței cu Program Prelungit nr.7 La Balon (document)

19 Sep 2016 3367

Administraţia locală construieşte o nouă grădiniţă în Cernavodă (documente)

11 Mar 2016 5440