Combaterea criminalitatii in achizitiile publice

Contracte atribuite de Nuclearelectrica unor firme din Italia, Cehia şi Elveţia (documente)

Pentru că modalitatea cea mai transparentă de a face cunoscute licitaţiile publice este cea online, ZIUA de Constanţa prezintă achiziţiile din Regiunea Sud-Est în cel mai accesibil şi uşor format. Firme norocoase, firme mai puţin norocoase în adjudecarea contractelor pe bani publici. Societăţi patronate de persoane care au legături directe cu instituţiile publice, „norocoasele“ se îmbogăţesc de la an la an, în timp ce alte firme nu au nicio şansă la achiziţiile publice. Contracte câştigate de firme deja celebre, contracte adjudecate de firme care se află la primele reuşite şi contracte obţinute de societăţi nou-înfiinţate.

Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.


Nucleaerelectrica a atribuit recent un contract de achiziţie piese de schimb esenţiale şi critice pentru vane pentru Centrala de la Cernavodă. Valoarea contractului este de 1.314,91 euro şi a fost atribuită prin negociere fără anunţ de participare societăţii GE OIL & GAS- Nuovo Pignone cu sediul în Via Felice Matteucci nr.2 , Localitatea Firentze, Italia. A fost aleasă această variantă de atribuire a contractului pentru că lucrările / produsele / serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice. Conform licitatiapublica.ro, societatea din Italia a mai obţinut în ultimii ani alte trei contracte cu Nuclearelectrica, tot pentru piese de schimb esenţiale şi critice pentru vane.

Nuclearelectrica a mai atribuit şi un contract de furnizare piese de schimb critice Rutschi (piese pentru pompe centrifuge) unei firme din Elveţia. Potrivit licitatiapublica.ro, varianta de atribuire a fost tot negociere fără anunţ de participare, iar câştigătoare a fost declarată societatea Rutschi Fluid AG cu sediul în Herzogstrasse no 11; Brugg , Localitatea: Switzerland , Elveţia . Valoarea finală a contractului este de 30.131,53 lei fără TVA. Societatea a mai obţinut în 2015 două contracte cu Nuclearelectrica pentru furnizare piese de schimb esenţiale şi critice pentru pompe şi furnizare piese de schimb pentru pompe.

Un alt contract atribuit de Nuclearelectrica a fost de furnizare de piese de schimb pentru etanşări mecanice (piese pentru pompe centrifuge), locul principal de livrare fiind DDP Cernavodă. Şi de această dată a fost aleasă varianta de atribuire a contractului prin negociere fără anunţ de participare pentru că lucrările / produsele / serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice. Câştigătoare a fost declarată societatea John Crane Sigma a.s, cu sediul în Jana Sigmunda 78, 783, 49 Lutin, Cehia, Localitatea Lutin. Valoarea totală finală a contractului este 36.125,22 lei fără TVA. Societatea a mai obţinut din 2015 până în prezent alte 6 contracte cu Nuclearelectrica tot pentru furnizare de piese de schimb pentru etanşări mecanice.

În secţiunea Documente puteţi consulta anunţurile de atribuire ale contractelor de pe licitatiapublica.ro
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Solicitare transmisă de Ministerul Energiei acționarilor Nuclearelectrica pentru aprobarea distribuirii unor dividende suplimentare de 110 milioane lei

13 Sep 2017 223

Contract cu Nuclearelectrica, obţinut de o firmă din Voluntari. Ce valoare are contractul (document)

11 Sep 2017 517

Ce societate se ocupă de întreţinerea automobilelor ce aparţin Nuclearelectrica (document)

09 Sep 2017 734

Nuclearelectrica SA va achiziționa piese de schimb de la o firmă italiană (document)

08 Sep 2017 565

Cosmin Ghiță a demisionat din funcția de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului. În ce post a fost numit recent

05 Sep 2017 632

Nuclearelectrica SA a semnat cu o firmă din Canada. Valoarea contractului, peste 400.000 lei (document)

05 Sep 2017 624

Nuclearelectrica SA, contract nou pentru prestare servicii încheiat cu societatea Maira Montaj SRL (document)

28 Aug 2017 544

Unitatea 2 de la Centrala Nucleară Cernavodă va fi reconectată astăzi

26 Aug 2017 409

Unitatea 2 a CNE Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Național. Aceasta a fost oprită în mod controlat

25 Aug 2017 311

Cine este tânărul numit director general al SN Nuclearelectrica SA

25 Aug 2017 2177

SN Nuclearelectrica SA Unitatea 2 a Centralei nucleare, oprită controlat

24 Aug 2017 771

Nuclearelectrica SA, licitaţii pentru consumabile laborator. Firma câştigătoare este din Cluj (document)

23 Aug 2017 515

Nuclearelectrica a încheiat un contract cu o firmă din Bucureşti (document)

22 Aug 2017 1017

O firmă italiană furnizează piese de schimbă pentru Nuclearelectrica (document)

13 Aug 2017 722

O firmă din București se ocupă cu întreținerea aparatelor de măsurare ale Nuclearelectrica. Ce valoare are contractul (document)

04 Aug 2017 692

Cromatec Plus SRL va furniza Nuclearelectrica servicii de întreţinere pentru echipamentele Perkin Elmer (document)

31 Jul 2017 540

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost sincronizata la Sistemul Energetic Naţional

23 Jul 2017 387

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost deconectată de la Sistemul Energetic Național.

22 Jul 2017 1067

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost deconectată de la Sistemul Energetic Național. Când se va efectua reconectarea

20 Jul 2017 517

Contract câștigat la limită de o firmă din Cernavodă cu Nuclearelectrica. Oferta, cu 18 bani mai mică decât valoarea estimată (document)

11 Jul 2017 1166

Contract cu Nuclearelectrica pentru o firmă din București. Ce valoare are acesta (document)

09 Jul 2017 943

Ionuţ Mişa a demisionat din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al SN Nuclearelectrica SA. Demisia vine după numirea în funcţia de ministru

04 Jul 2017 963

O regie autonomă din Mioveni efectuează studii de fezabilitate pentru Nuclearelectrica (document)

05 Jun 2017 2560

Peste jumătate de milion de lei costă revizia, reparaţia, întreţinerea şi inspecţiile tehnice pentru autovehiculele CNE Cernavodă

01 Jun 2017 3507

Unitatea 1 a CNE Cernavodă, deconectată de la Sistemul Energetic Național

01 Jun 2017 2486

O firmă din Bucureşti a câştigat un contract cu Nuclearelectrica (document)

25 May 2017 1455

În ce context colaborează Nuclearelectrica cu o firmă din Bucureşti (document)

15 May 2017 1174

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost deconectată de la Sistemul Energetic Național. Iată motivul

13 May 2017 1024

Două firme din Italia fac afaceri cu Nuclearelectrica (documente)

11 May 2017 1043

Unitatea 1 CNE Cernavodă va fi resincronizată la Sistemul Energetic Naţional mâine

04 May 2017 558

Nou preşedinte al Consiliului de Administraţie al Nuclearelectrica. Cine va îndeplini această funcţie

03 May 2017 812

Unitatea 1 a CNE Cernavodă va fi deconectată controlat de la Sistemul Energetic Naţional

27 Apr 2017 2937

Revista presei locale

26 Apr 2017 3158

Revista presei locale

19 Apr 2017 1111

Repararea și întreținerea încălzirii centrale a CNE Cernavodă costă peste 9 milioane de lei (document)

17 Apr 2017 1204

Reacţia Consiliului de Administraţie al SN Nuclearelectrica SA la adresa nemulţumirilor exprimate de Ministerul Economiei

14 Apr 2017 665

CA al Nuclearelectrica a aprobat un mandat provizoriu de 4 luni pentru directorul general Daniela Lulache

14 Apr 2017 1174

Cine sunt cei propuşi să facă parte din noul Consiliu de Administraţie al Nuclearelectrica

12 Apr 2017 775

Două contracte atribuite de Nuclearelectrica unei firme din Bucureşti (documente)

06 Apr 2017 1308

Ansaldo Nucleare S.p.A. se ocupă de asistența tehnică la revizia unui echipament al Nuclearelectrica (document)

31 Mar 2017 1154

Nuclearelectrica a încheiat un contract cu o firmă din Odorheiu Secuiesc (document)

30 Mar 2017 1186

Servicii de calibrare furnizate către Nuclearelectrica de Smartech Consult SRL (document)

30 Mar 2017 1071

Nuclearelectrica SA scoate din conturi peste două milioane de euro. Iată despre ce este vorba! (document)

14 Mar 2017 591

Mecro System SRL livrează echipamente către Nuclearelectrica (document)

10 Mar 2017 724

Revista presei locale

08 Mar 2017 901

Se caută o staţie radio pentru programe de informare publică ale Centralei Nuclearelectrica Cernavodă

08 Mar 2017 670

Filtre Aer Curat SRL furnizează echipamente pentru ventilație către Nuclearelectrica SA (document)

07 Mar 2017 894

Nuclearelectrica, un alt contract cu Energotech. Despre ce este vorba (document)

07 Mar 2017 1138

Cine va repara spaţiile de cazare ale Nuclearelectrica SA de la Centrala de la Cernavodă

28 Feb 2017 693

Nuclearelectrica, contract de peste jumătate de milion de lei. Cine şi cum ar putea avea acces la acesta

23 Feb 2017 701